Constitutional exception challenge partly remanded for omitted ruling on Article 305(3).

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Deliberând asupra recursului declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2025, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016, excepţie ridicată de inculpaţii A. şi B. în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 17.01.2025, sub nr. x/2023/a1* inculpaţii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva încheierii penale nr. 155/17.12.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Harghita.

La data de 24.02.2025, inculpaţii, prin apărător ales, au depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale prin care au invocat neconstituţionalitatea disp. art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016.

În motivarea cererii, inculpaţii au arătat că, având în vedere modalitatea în care este redactat textul criticat din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., acesta este susceptibil de interpretări, este lipsit de previzibilitate şi claritate, în condiţiile în care nu este specificată natura termenului de cel mult 3 zile în care extinderea dispusă de organul de cercetare penală se supune confirmării motivate a procurorului care supraveghează urmărirea penală.

Inculpaţii au mai susţinut că această omisiune din partea legiuitorului a generat interpretări diferite la nivelul instanţelor de judecată.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpaţii, prin apărător ales, au arătat că instanţa de contencios constituţional trebuie să stabilească natura acestui termen de 3 zile.

La solicitarea expresă a completului de judecători de cameră preliminară, apărătorul inculpaţilor nu a precizat care ar fi articolele din Constituţia României pretins încălcate de art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016.

Curtea de apel a mai reţinut că procurorul a formulat concluzii de respingere a cererii, pe considerentul că textul invocat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior prin două decizii, respingând această excepţie de neconstituţionalitate.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecători de cameră preliminară a notat dispoziţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. şi a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât prin cererea formulată nu s-a criticat neconcordanţa art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 cu vreun text din Constituţie, ci s-a solicitat clarificarea naturii termenului de 3 zile, aspect care este atributul instanţei de judecată sau, eventual, poate face obiectul sesizării instanţei supreme în condiţiile art. 475 şi urm. din C. proc. pen. pentru a pronunţa o decizie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Or, aşa cum s-a arătat, inculpaţii nu au precizat nici la solicitarea expresă a instanţei care anume prevederi din legea fundamentală sunt încălcate în opinia lor de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen.

Mai mult, din motivarea expusă pe larg de apărătorul ales al inculpaţilor rezultă că nemulţumirea acestora este dată de împrejurarea că în practică s-au dat interpretări diferite naturii termenului de 3 zile. Or, aceste aspecte pot face obiectul promovării unui recurs în interesul legii, care este în competenţa instanţei supreme.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii, recurenţii au solicitat, în principal, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea examinării excepţiei de neconstituţionalitate invocate privind dispoziţiile art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., asupra căreia Curtea de Apel Târgu Mureş nu s-a pronunţat, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre soluţionare, şi în rejudecare, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 305 alin. (3) şi art. 311 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., recurenţii au apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, iar pe fondul excepţiei, au invocat caracterul lipsit de claritate şi previzibilitate al termenului de 3 zile reglementat de textul de lege, arătând că acesta a generat o jurisprudenţă neunitară, ceea ce contravine exigenţelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În concret, au susţinut că unele instanţe au interpretat că termenul de 3 zile se referă exclusiv la intervalul în care organul de cercetare penală trebuie să înainteze dosarul procurorului în vederea confirmării începerii urmăririi penale, fără a impune ca această confirmare să fie realizată efectiv în acest termen.

Conchizând, apărarea a considerat că art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. este susceptibil de interpretări, este lipsit de previzibilitate şi claritate, în condiţiile în care nu este specificată în mod clar natura termenului "de cel mult 3 zile" în care extinderea dispusă de organul de cercetare penală se supune confirmării motivate a procurorului care supraveghează urmărirea penală, cerinţa previzibilităţii şi a clarităţii textului de lege criticat regăsindu-se în art. 1 alin. (5) din Constituţia României potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.".

Examinând recursul declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată următoarele:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., invocată de recurenţii inculpaţi A. şi B. şi a tuturor motivelor invocate de către aceştia, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (recurenţii inculpaţi A. şi B.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 155/CP/17.12.2024 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în procedura de cameră preliminară, prin care au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii recurenţi şi, în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat competenţa funcţională, materială şi teritorială a instanţei, legalitatea şi regularitatea actului de sesizare - rechizitoriul cu nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, a administrării probelor, precum şi actelor de urmărire penală şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile prevăzute de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., sunt în vigoare, textul criticat nefiind declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.

Astfel, se reţine că recurenţii pretind că textul în cauză este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu argumentarea că lipsa de claritate a normei criticate ca fiind neconstituţională rezultă, în esenţă, din jurisprudenţa contradictorie a instanţelor naţionale prin raportare, în concret, la situaţia lor particulară din dosarul de urmărire penală nr. 265/277/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Aşadar, condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţionarea cauzei este doar formală, de vreme ce autorii excepţiei nu tind la a supune cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate.

Se constată că inculpaţii A. şi B. nu au invocat pretinsa lipsă de claritate şi previzibilitate a textului art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. luând în considerare conţinutul lui propriu-zis, ci au avut în vedere, în mod fundamental, o chestiune de interpretare, pe cale judiciară, a acestor dispoziţii, în vederea aplicării în speţă a textului de lege criticat.

Mai exact, neconstituţionalitatea normei criticate ar deriva, în opinia autorilor excepţiei, din existenţa unor interpretări diferite ale organelor judiciare cu privire la situaţia lor particulară din dosarul de urmărire penală nr. 265/277/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în care au calitatea de inculpaţi. Aceştia critică în mod concret modul de interpretare a termenului de 3 zile în care organul de cercetare penală are obligaţia de a înainta dosarul procurorului în vederea confirmării începerii urmăririi penale şi solicită să se stabilească dacă şi confirmarea trebuie sau nu să fie realizată efectiv în interiorul acestui termen.

În cauza de faţă, autorii excepţiei tind, aşadar, nu la clarificarea înţelesului constituţional al dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., ci urmăresc să obţină o interpretare legală a textului de lege, din partea unei alte autorităţi decât cea căreia îi sunt atribuite normativ prerogative exclusive de interpretare şi aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Înalta Curte reţine că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorii excepţiei par a tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor astfel criticate.

De altfel, în practica sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că atunci când critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (art. 126 alin. (3) din Constituţia României). Aşadar, Curtea Constituţională "nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar". (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 572/28.07.2016).

În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Pe de altă parte, examinând încheierea penală atacată, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.".

Aşadar, în condiţiile în care în speţă, la dosarul cauzei a fost invocată şi o excepţie de neconstituţionalitate asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, în limitele anterior stabilite, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul declarat în cauză de inculpaţii A. şi B. sub acest aspect şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureş doar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că nu poate examina toate condiţiile prevăzute de această procedură direct în prezenta cale de atac, întrucât realizarea controlului judiciar, chiar şi în condiţiile caracterului devolutiv al unei căi de atac, are ca premisă posibilitatea realizării unei reevaluări a condiţiilor legale relevante în materie, iar nu substituirea integrală a judecăţii în primă instanţă, situaţie care ar echivala cu eliminarea unui grad de jurisdicţie prevăzut de lege, în defavoarea intereselor procesuale ale recurenţilor.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de 377 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de 377 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2025.