Criminal cassation inadmissible for challenging factual findings and evidence admissibility instead of statutory legal errors

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 653 din data de 25.04.2024, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi la Decizia nr. 67/25.10.2022 a ICCJ, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (2) şi (4) din C. pen. rap. la art. 208 alin. (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanţă mai mică de 50 metri pentru o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanţă mai mică de 50 metri.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curţii de Apel Cluj.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă (9 luni închisoare) cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curţii de Apel Cluj şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă aplicată), în final pedeapsa de executat fiind de 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 97 alin. (2) din C. pen. a stabilit ca termenul de supraveghere de 4 ani să se calculeze de la data de 02.06.2022, dată la care sentinţa penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul x/2020 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curţii de Apel Cluj.

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. h) şi n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanţă mai mică de 50 metri pentru o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. h) şi n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, a dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanţă mai mică de 50 metri

În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. a dedus din pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1), lit. h) a interzicerii dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pentru o perioadă de 2 ani, perioada executată din data de 02.06.2022 la zi.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul A., ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului următoarea obligaţie: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau în colaborare cu instituţii din comunitate (nu se va ţine cont de obligaţia eventual executată în baza sentinţei nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curţii de Apel Cluj).

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Cluj- Napoca sau al Asociaţiei "O masă caldă" (din care se deduce munca eventual prestată în baza sentinţei penale nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curţii de a Apel Cluj).

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 183/A din 06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 653/2024, pronunţate la data de 25.04.2024 de Judecătoria Cluj-Napoca.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul- inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului.

Împotriva deciziei penale nr. 183/A din 06.02.2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2020.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că inculpatul A. a formulat recurs în casaţie la data de la data de 10 martie 2025, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din 18 februarie 2025, conform art. 435 din C. proc. pen.

Se constată că decizia penală nr. 183/A din 06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de apel.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. sunt menţionate: numele şi prenumele recurentului, hotărârea care se atacă şi semnătura apărătorului recurentului, care a ataşat împuternicirea avocaţială la dosar.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că două hotărâri judecătoreşti rămase definitive nu se pot concilia, acestea se află în contradicţie şi generează o situaţie juridică nelegală care impune casarea hotărârii atacate.

În concret, a arătat recurentul inculpat că în cadrul dosarului x/2020, hotărârea rămasă definitivă s-a bazat pe declaraţia martorei C., audiată de instanţa de judecată în sistem de videoconferinţă. Pe de altă parte, în dosarul nr. x/2020, a mai arătat că hotărârea definitivă s-a bazat exclusiv pe declaraţia dată de această martoră în faza de urmărire penală, deşi inculpatul a contestat această declaraţie şi a solicitat reaudierea martorei în faţa instanţei. Cu toate acestea, instanţa a respins solicitarea motivând că audierea prin videoconferinţă nu este prevăzută de normele legale şi este ilegală. Aşadar, s-a considerat că există două hotărâri definitive contradictorii: într-un dosar, audierea prin videoconferinţă este considerată legală şi admisibilă, iar în celălalt dosar, această metodă este considerată ilegală, refuzându-se audierea martorei. A considerat recurentul că această contradicţie creează o situaţie de incertitudine juridică şi afectează legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a invocat eroarea judiciară, în sensul că hotărârea atacată s-a bazat pe o eroare gravă care a influenţat în mod esenţial soluţia pronunţată în cauză. Această eroare a condus la o condamnare nelegală, contrară probatoriului administrat.

De asemenea, tot în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a mai invocat:

- încălcarea dreptului la apărare prin schimbarea încadrării juridice fără informare, încălcarea art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., omisiune care a afectat legalitatea hotărârii;

- nerespectarea principiului contradictorialităţii, contrar art. 374 alin. (5) din C. proc. pen., în sensul că nu i s-a oferit posibilitatea reală de a combate probele acuzării, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului echităţii procesuale şi poate constitui o eroare de drept;

- încălcarea repetată a dreptului la apărare garantat de art. 10 şi art. 88 din C. proc. pen. prin lipsa posibilităţii efective de a formula apărări pe tot parcursul procesului.

În concluzie, s-a considerat că s-a încălcat dreptul la apărare şi principiul nemijlocirii administrării probelor, aspect ce constituie motiv de recurs în casaţie, conform art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în temeiul art. 440-441 din C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei şi pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. x/2020, la instanţa de fond.

Se observă ca legea stabileşte expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac şi impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum şi cu privire la procedura de admisibilitate în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, este analizată conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Se impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Se constată că motivele de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat în sensul că două hotărâri judecătoreşti rămase definitive nu se pot concilia, întrucât într-un dosar, audierea prin videoconferinţă este considerată legală şi admisibilă, iar în alt dosar, această metodă este considerată ilegală, refuzându-se audierea martorei, nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat şi nici nu pot fi analizate în cadrul vreunui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest context, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Din perspectiva cazului de casare invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019).

De asemenea, raportând argumentele recurentului inculpat încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., se constată că motivele arătate prin care se critică încadrarea juridică, probatoriul administrat, lipsa posibilităţii efective de a formula apărări pe tot parcursul procesului şi de a combate probele acuzării, nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum se impune în situaţia exercitării acestei căi extraordinare de atac, ci privesc aspecte de temeinicie a hotărârii, fără a se contura critici privind încălcarea legii de către instanţa de apel care a dispus condamnarea inculpatului.

Aşadar, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac nu vor fi avute în vedere aspecte referitoare la încadrarea juridică, reevaluarea materialului probator ori reaprecierea asupra situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, care constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

Prin urmare, la nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Astfel, dacă cererea nu respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., astfel cum prevede art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie să suspende executarea hotărârii. Faţă de soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de recurs în casaţie, solicitarea de suspendare a executării hotărârii a rămas fără obiect şi mai poate fi examinată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) şi art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.