Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 374/RC/2025 AI generated

Admissibility of cassation appeal against final ruling on motion to quash prosecutor's case closure order

Case Number Încheierea nr. 374/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible and ordered the payment of 300 RON in judicial costs to the state, leaving the lower court’s decision to reject the cassation appeal intact. The dispute concerned the procedural admissibility of a cassation appeal filed against a criminal sentence that had dismissed, on procedural grounds, a prior motion to quash a final ruling which itself had rejected a complaint against a prosecutor’s decision to close the case. The decisive legal basis for the dismissal was Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, under which the appeal failed to meet cumulative admissibility requirements: the underlying judgment was not a final appeal court decision eligible for cassation under Article 434(1), and the petition failed to invoke any specific grounds for cassation as required by Articles 437(1)(c) and 438(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 440 din C. proc. pen, art. 434 din C. proc. pen, art. 434 alin. (1) din C. proc. pen, art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen; Admissibility of cassation appeal against final ruling on motion to quash prosecutor's case closure order: Prin încheierea penală nr. 248 din data de 20.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 66/185/P/2024 din 05.06.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure appealability of remand decision termination of proceedings e-justice administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen
x/2024, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul A.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
art. 440 din C. proc. pen
Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.
art. 434 din C. proc. pen
67 din 2 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 din C. proc. pen., sentinţa penală nr.
art. 434 alin. (1) din C. proc. pen
pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art.
art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie nu a fost invocat niciun caz de casare prevăzut de art.
art. 438 alin. (1) din C. proc. pen
pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie nu a fost invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 440 alin. (2) din C. proc. pen
Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 02 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 248 din data de 20.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 66/185/P/2024 din 05.06.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva încheierii penale mai sus evocată, a formulat contestaţie în anulare petentul A..

Prin sentinţa penală nr. 67 din 2 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 248/20.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj.

A fost obligat petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinţei penale nr. 67 din 2 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie petentul A., la data de 18 aprilie 2025 .

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2025.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 02 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că petentul A. a formulat recurs în casaţie împotriva sentinţei penale nr. 67 din 2 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 din C. proc. pen., sentinţa penală nr. 67 din 2 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., nefiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel, fiind o hotărâre prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 248/20.12.2024 pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 66/185/P/2024 din 05.06.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. sunt menţionate: numele şi prenumele recurentului, hotărârea care se atacă şi semnătura.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie nu a fost invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. sau argumente din care să rezulte incidenţa vreunui caz de casare expres şi limitativ reglementat de aceste dispoziţii legale, fiind făcută doar menţiunea că hotărârea recurată nu a judecat fondul cererii formulate, ci a fost respinsă pe considerente procedurale.

O cerere de recurs în casaţie nu poate învesti instanţa în absenţa indicării cazului de recurs în casaţie şi a motivelor pe care acesta se bazează. De asemenea, se impune precizarea că atât conţinutul, cât şi motivarea cererii reprezintă condiţii de admisibilitate ale recursului în casaţie, iar argumentele prezentate de recurent nu au aptitudinea de a fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare enumerate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 02 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 02 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.