Revision granted; prior inadmissibility ruling vacated, appeal for annulment remanded for fresh admissibility review.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted a motion for revision and, consequently, annulled its prior interlocutory order that had rejected as inadmissible the applicant’s appeal for annulment (recurs în casaţie), and remanded the appeal to a new random judge assignment for a fresh admissibility review under Article 438(1)(8) of the Romanian Criminal Procedure Code. The applicant prevailed on the revision. The dispute arose post-conviction, when the applicant’s appeal for annulment—formally based on Article 438(1)(7) and (12), but substantively arguing that prosecution was time-barred—was dismissed as inadmissible because the grounds did not fit any listed cassation case. After that decision became final, the Constitutional Court, in Decision No. 50/18 February 2025, declared Article 438(1)(8) unconstitutional. The court held that the revision satisfied Article 453(1)(f) C. pr. pen. (final judgment based on a provision later declared unconstitutional where the applicant had raised the constitutional exception in the case), because the dismissal was the direct result of applying the unconstitutional provision and its effects could only be remedied through revision. The court did not address the merits of the cassation appeal, as the revision and cassation procedures are distinct.
Legislator headnote
AI generatedart. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 459 alin. (3) C. proc. pen, art. 459 C. proc. pen, art. 440 C. proc. pen, art. 461 alin. (1) C. proc. pen; Revision granted; prior inadmissibility ruling vacated, appeal for annulment remanded for fresh admissibility review: The applicant prevailed on the revision. The dispute arose post-conviction, when the applicant’s appeal for annulment—formally based on Article 438(1)(7) and (12), but substantively arguing that prosecution was time-barred—was dismissed as inadmissible because the grounds did not fit any listed cassation case. After that decision became final, the Constitutional Court, in Decision No. 50/18 February 2025, declared Article 438(1)(8) unconstitutional. The court held that the revision satisfied Article 453(1)(f) C. pr. pen. (final judgment based on a provision later declared unconstitutional where the applicant had raised the constitutional exception in the case), because the dismissal was the direct result of applying the unconstitutional provision and its effects could only be remedied through revision. The court did not address the merits of the cassation appeal, as the revision and cassation procedures are distinct.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision is the object of the revision request; after the Constitutional Court declared it unconstitutional, the court orders the re-examination of the admissibility of the appeal (recurs în casaţie) based on this provision.
This is the legal ground for revision, invoked in the request and accepted by the Court as the basis for admitting the revision.
The court applied this provision to assess and admit in principle the revision request.
Used to justify sending the case for re-judgment of the admissibility of the appeal after the revision was admitted.
Cited to explain that the annulled decision was issued during the admissibility check, thus supporting the re‑judgment order.
Basis for leaving the judicial expenses borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2025
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 476/RC din 18 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023, formulată de revizuentul A..
Prin cererea formulată, revizuentul A., prin apărător ales, a arătat, în esenţă, că, ulterior pronunţării încheierii nr. 476/RC din 18 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., au fost declarat neconstituţionale, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În continuarea, inculpatul a precizat faptul că deşi a formulat recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. civ..pen., în realitate acesta a criticat faptul că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, aspecte ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. Aceasta a fost şi raţiunea pentru care inculpatul a invocat, în dosarul nr. x/2023, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. cu argumentarea că acest text de lege este neconstituţional în măsura în care nu permite exercitarea recursului în casaţie şi pentru cazul contrar, respectiv atunci când în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal.
În opinia apărării, dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză, reprezentând, în realitate singurul motiv pentru care recursul în casaţie a fost respins, ca inadmisibil.
Prin urmare, s-a susţinut că, în cauză, este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., în sensul că, după rămânerea definitivă a cauzei, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025 decizia CCR nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a constat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termen legal, este motivată în fapt şi în drept, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate, susţinându-se că sunt astfel îndeplinite toate condiţiile pentru admiterea cererii de revizuire.
Prin încheierea nr. 476/RC din data de 18 septembrie 2024 pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată revizuentul A. împotriva încheierii nr. 476/RC din data de 18 septembrie 2024 pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Calea extraordinară de atac a revizuirii se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia şi este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.., respectiv:
- cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 457, de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
- cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);
- au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
- faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv;
- faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
- persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Astfel, sub aspectul evaluării condiţiile de admisibilitate mai sus indicate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată în scris, motivată în fapt şi în drept, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Cererea de revizuire vizează încheierea penală nr. 476/RC din 18 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, definitivă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., motivat, în esenţă, de faptul că "soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de apel nu poate fi reformată într-o soluţie de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, situaţie ce nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de legiuitor."
După rămânerea definitivă a încheierii mai sus menţionate, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., este neconstituţională.
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 22.14.2025, adică în mai puţin de un an de la data publicării deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025.
Deopotrivă, se constată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., cea a ridicării în cauză, de către revizuent, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale precitate, continuă să se producă în privinţa revizuentului atât timp cât soluţia respingerii recursului său în casaţie, ca inadmisibil, a fost rezultatul aplicării dispoziţiei legale ulterior declarate ca neconstituţionale, iar aceste efecte nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate.
A raţiona altfel, aşa cum a solicitat parchetul, ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 129 din Constituţia României, deşi acesta a iniţiat, la rândul său, controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (ce au fundamentat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie cu privire la motivul ce viza prescripţia răspunderii penale) în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
Aşadar, această argumentaţie este firească şi echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, revizuentul, dând dovadă de diligentă, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime, chiar dacă, în mod formal prin cererea de recurs în casaţie au fost invocate dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., criticile formulate au vizat în concret, faptul că în mod greşit nu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, aspecte ce s-ar fi circumscris cazului de casare anterior menţionat şi constatate, de altfel, de ÎCCJ cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva încheierii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate prin decizia nr. 777/23.10.2024.
În acest sens, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios constituţional a stabilit că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), astfel încât un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
În fine, sub aspectul solicitării apărării de constatare, ulterior admiterii cererii de revizuire, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte arată faptul că instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire nu poate analiza condiţiile de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpat, cele două proceduri, aferente celor două căi extraordinare de atac, fiind distincte şi complet diferite, reglementate de dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 C. proc. pen.. şi va admite în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 476/RC din data de 18 septembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.
Va admite cererea de revizuire, va anula încheierea atacată, va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., cu privire la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie care, potrivit art. 440 C. proc. pen.., se face de un complet format de un judecător, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen.., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă (în speţă, procedura de filtru a recursului în casaţie), Înalta Curte va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de revizuentul A. (în acest sens, deciziile penale nr. 594 din 07.06.2017, nr. 628 din 14.06.2017, a nr. 915 din 29.09.2017 decizia nr. 195 din 02.04.2019 şi nr. 276 din 16.04.2025 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 476/RC din data de 18 septembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.
Admite cererea de revizuire, anulează încheierea atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., cu privire la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2025.