Tax evasion conviction upheld as post-conviction appeal rejected as inadmissible for late filing

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., (3 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 65 alin. (1)-(3) din C. pen. din anul 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969, (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b şi c din C. pen. din 1969.

S-a constatat că fapta pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă penală este concurentă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 370/19.10.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J. şi cu pedeapsa închisorii de 5 luni cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J.

În baza art. 85 din C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 370/19.10.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J.

În baza art. 85 din C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei închisorii de 5 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I. C. civ..J, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel:

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) din C. pen., art. 74 - 76 din C. pen., cu art. 3201 din C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 din C. pen. cu aplic. art. 74-76 C. pen. şi art. 3201 din C. pen.

- pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap.la art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 74 - 76 din C. pen., şi 3201 din C. proc. pen.

În baza art. 34 lit. b) - 36 din C. pen. anterior cu art. 5 din C. pen., s-au contopit toate aceste pedepse, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1)-(3) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969, (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b şi c din C. pen. din 1969.

În baza art. 88 din C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa rezultantă, prevenţia din 05.10.2011 la 17.02.2012.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap.la art. 19 şi art. 20, 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 658.856 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 13 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii de pe dispozitivul acesteia.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală şi la plata sumei de 450 RON cheltuieli ocazionate de cercetarea judecătorească.

Prin decizia penală nr. 1155 din 23.11.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1) lit. b) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul exercitat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-D.G.R.F.P. Ploieşti-A.J.F.P. Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018 şi s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând,

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, art. 80 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi 36 din C. pen. anterior cu art. 5 din C. pen., a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 370/19.10.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J., şi pedepsele de 5 luni închisoare, o lună închisoare şi 4 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 545.379 RON, din care TVA în cuantum de 296.063 RON, iar impozit pe profit suplimentar în cuantum 249.316 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la acoperirea integrală a prejudiciului (până la data de 25.03.2010 acestea fiind în cuantum de 113.477 RON, din care TVA în cuantum de 296.063 RON, iar impozit pe profit suplimentar în cuantum 249.316 RON, 51.875 RON aferente impozitului pe profit suplimentar datorat, iar 61.602 RON aferente TVA datorate).

A luat act că inculpatul a achitat suma de 137.495 RON din suma reţinută în sarcina sa cu titlu de prejudiciu.

A desfiinţat chitanţele şi facturile aflate la filele x ale volumului I al dosarului de apel şi facturile aflate la filele x ale vol. II al dosarului de apel

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti sub aspectul infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., faţă de faptul depunerii la dosarul cauzei, în apel, a unui duplicat al formularului 394 - "Declaraţie informativă privind livrările/prestaţiile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României" privind pe S.C. B. S.R.L., aferentă semestrului II al anului 2009 .

La data de 20.05.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., considerând că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus încetarea procesului penal.

A solicitat repunerea în termenul legal pentru declararea recursului în casaţie, arătând că deşi decizia atacată este definitivă de la data de 23.11.2021, consideră că a început să curgă un nou termen de recurs în casaţie, respectiv de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025 în Monitorul Oficial.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.

Potrivit art. 440 C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii de o exercită, precum şi alte condiţii de formă şi fond.

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.".

În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 29.11.2021, acesta depunând cererea de recurs în casaţie la data de 22.04.2025, cu mult peste termenul de declarare a recursului în casaţie, care s-a împlinit în anul 2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casaţie conduce la pierderea exerciţiului acestui drept şi impune, în planul soluţiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 435 din C. proc. pen.

Cât priveşte solicitarea de repunere în termenul legal pentru declararea recursului în casaţie, pe motiv că, deşi, decizia atacată este definitivă de la data de 23.11.2021 a început să curgă un nou termen de recurs în casaţie, respectiv de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025 în Monitorul Oficial, este neîntemeiată.

În acest sens, se constată că inculpatul A. a mai declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 1155 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, acesta fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 164/RC din data de 12 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

Motivele invocate în susţinerea recursului în casaţie soluţionat prin decizia nr. 164/RC din data de 12 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casţie şi Justiţie, secţia penală au fost întemeiate pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În acelaşi timp, se constată că în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. nu a invocat ca şi caz de recurs în casaţie dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi nici nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel că nu i se va putea recunoaşte acestuia beneficiul efectelor Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare este neconstituţională), pentru a putea, eventual, să ceară repunerea în termenul de recurs în casaţie, deşi, dacă ar fi existat această situaţie incidente ar fi fost dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Raportat şi la faptul că inculpatul A. a mai uzat de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte reţine că devin aplicabile şi dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1155 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1155 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2025.