Rights and Liberties judge, not preliminary chamber judge, retains competence to review judicial control revocation complaint after indictment.

Şedinţa publică din data de 12 august 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 82 din 14.07.2025, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 348 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa funcţională de soluţionare a plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, a constatat, în esenţă, că, prin cererea înregistrată la data de 07.07.2025, inculpatul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei de respingere a cererii revocării măsurii controlului judiciar, prin care a solicitat admiterea plângerii şi, conform art. 242 alin. (4)1 din C. proc. pen., revocarea măsurii preventive, apreciind că la acest moment procesual sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., cu argumentarea că, în opinia sa, nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar în dosarul nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

La termenul de judecată din data de 14.07.2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi, având în vedere că a fost sesizată instanţa cu rechizitoriul, fiind înregistrat dosarul nr. x/2025, cauza aflându-se în prezent în faza de cameră preliminară, a pus în discuţie excepţia de necompetenţă funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi, în raport de dispoziţiile art. 348 din C. proc. pen.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, s-a reţinut că dispoziţiile prevăzute de art. 53, art. 54 şi art. 348 din C. proc. pen. şi a constatat că, în speţa de faţă, inculpatul A. a formulat o plângere împotriva ordonanţei din 03.07.2025 prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar emisă în dosarul penal nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

A mai reţinut că, ulterior, la data de 10.07.2025, pe rolul Tribunalului Bihor a fost înregistrat rechizitoriul nr. x al DNA-ST Oradea prin care inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

Aşadar, având în vedere că dosarul se află în faza camerei preliminare, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile sus menţionate, competent funcţional să se pronunţe asupra măsurii preventive a controlului judiciar luat faţă de inculpat este judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

Prin încheierea penală din 16.07.2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 242 alin. (4)2, raportat la art. 213 din C. proc. pen., a constatat ca fiind de competenţa funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi soluţionarea plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar.

În baza art. 50 cu referire la art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., în vederea constatării întreruperii cursului justiţiei şi a stabilirii organului judiciar competent să soluţioneze plângerea, a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, a constatat următoarele:

a. La data de 07.07.2025 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, dosarul nr. x/2025, având ca obiect plângerea formulată de contestatorul A. împotriva ordonanţei de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar, prin care s-a solicitat ca după efectuarea procedurii prevăzută de art. 213 alin. (1)-(5) din C. proc. pen. să se admită prezenta plângere ca fiind temeinică şi legală şi să se dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (4)1 din C. proc. pen., revocarea măsurii preventive luate, apreciindu-se că la acest moment procesual sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât este evident că nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de acesta în dosarul nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

b. Prin rechizitoriul din data de 07.07.2025 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale). Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10.07.2025, sub numărul x/2025.

c. Prin încheierea penală nr. 82/2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. x/2025, s-a dispus, în baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 348 din C. proc. pen., declinarea competenţei funcţionale de soluţionare a plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

Analizând actele şi lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a reţinut, prioritar, dispoziţiile prevăzute de art. 3 alin. (5), art. 54, art. 242 alin. (4)1 şi 42, art. 216 alin. (1) şi (3), art. 217 şi art. 213 alin. (1) din C. proc. pen. şi a constatat că, în primul rând, judecătorul de cameră preliminară are competenţă doar dacă legea prevede expres acest lucru, deoarece legea îi permite să analizeze doar aspecte expres reglementate: verificarea legalităţii trimiterii în judecată, legalitatea probelor, plângeri împotriva soluţiilor de clasare sau renunţare la urmărire penală şi alte situaţii punctuale menţionate expres în lege. Aşadar, nu poate interveni în orice chestiune doar pentru că urmărirea penală s-a încheiat, ci trebuie să existe o dispoziţie expresă care să-i confere acea atribuţie.

În al doilea rând, competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi este stabilită în funcţie de natura măsurii sau a actului dispus, nu pe argumentul limitării în timp (procesual) a competenţei, astfel ceea este definitoriu este ce anume se solicită judecătorului să analizeze, adică obiectul sesizării, nu dacă urmărirea penală este în desfăşurare sau s-a încheiat între timp, spre exemplu prin emiterea rechizitoriului.

S-a mai arătat că pot exista situaţii în care legiuitorul a dorit ca, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, competenţa să treacă de la judecătorul de drepturi şi libertăţi la judecătorul de cameră preliminară, însă acest transfer a fost reglementat în mod expres, spre exemplu art. 250 alin. (5) 1 din C. proc. pen., privitor la contestarea măsurilor asiguratorii. S-a mai arătat că o asemenea interpretare nu trebuie extinsă însă prin analogie în toate situaţiile în care urmărirea penală a fost finalizată, deoarece pot fi şi situaţii în care urmărirea penală a fost finalizată, însă competenţa asupra actelor şi măsurilor din cursul urmării penale să aparţină judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Spre exemplu, pot fi situaţii în care procurorul a autorizat provizoriu supravegherea tehnică pentru 48 de ore şi a cerut în 24 de ore confirmarea ordonanţei, care ajunge la instanţă ulterior rechizitoriului emis în aceeaşi zi, situaţie în care rămâne competent judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Tot cu titlu de exemplu, s-a mai arătat că pot exista situaţii în care judecătorul de drepturi şi libertăţi admite propunerea de arestare preventivă formulată de procuror, iar în aceeaşi zi, parchetul emite rechizitoriul şi sesizează instanţa. Chiar dacă dosarul a fost trimis în judecată, contestaţia formulată împotriva încheierii de arestare nu este judecată de completul de cameră preliminară, ci de completul de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară.

Prin urmare, s-a reţinut că simpla emitere a rechizitoriului nu închide automat competenţa funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi. Actele sau măsurile dispuse de acesta în faza urmăririi penale îşi urmează propriul regim juridic, iar căile de atac rămân cele stabilite expres de lege, indiferent că între timp dosarul a trecut într-o nouă etapă procesuală.

Astfel, în cazul de faţă, conform art. 242 alin. (4)2, raportat la art. 213 din C. proc. pen., competenţa aparţine în mod exclusiv judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Mai mult, actul prin care se soluţionează plângerea este o încheiere definitivă, ceea ce subliniază caracterul special şi distinct al acestei proceduri, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară pronunţă o încheiere supusă contestaţiei.

În ceea ce priveşte remediul pentru stabilirea judecătorului competent să soluţioneze plângerea, s-a reţinut, ca regulă generală, că un conflict de competenţă poate apărea doar între organe care exercită aceeaşi funcţie procesuală, nu între cele care îndeplinesc atribuţii diferite în cadrul procesului penal. Prin urmare, nu poate exista un conflict de competenţă între judecători care aparţin aceleiaşi instanţe, dar care exercită funcţii judiciare distincte, cum ar fi judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul de judecată din etapa publică a procesului.

Această imposibilitate derivă din sensul larg în care trebuie înţeleasă noţiunea de "instanţă" conform art. 51 din C. proc. pen.. Termenul "instanţă" nu se referă exclusiv la completul de judecată din etapa publică, ci include, toţi judecătorii care exercită funcţii judiciare în cadrul acelei instanţe: judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de fond sau apel.

Întrucât aceşti judecători nu exercită aceeaşi funcţie procesuală, ci funcţii distincte, nu se poate pune problema unui conflict de competenţă între ei. A admite contrariul ar însemna să tratăm fiecare funcţie judiciară din cadrul aceleiaşi instanţe ca aparţinând unor instanţe diferite, ceea ce ar fi contrar atât logicii legii, cât şi funcţionării sistemului judiciar.

S-a mai arătat că atunci când apar neclarităţi cu privire la repartizarea unei cauze între judecători sau complete din cadrul aceleiaşi instanţe, acestea nu sunt tratate ca fiind conflicte de competenţă în sensul strict al C. proc. pen., ci ca probleme de organizare internă, care îşi găsesc rezolvarea potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevede că decizia este luată de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei.

De asemenea, s-a arătat că "întreruperea cursului justiţiei" are caracter excepţional, fiind extrem de rar întâlnită în practica judiciară şi presupune imposibilitatea realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia dintre prevederile procedurale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală.

S-a apreciat că, în cazul de faţă, însă, este o situaţie atipică, care, deşi aparent nu pare un blocaj procedural, în realitate generează o întrerupere a cursului justiţiei. Mai exact, judecătorul de drepturi şi libertăţi, investit cu soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei procurorului, şi-a declinat competenţa în favoarea judecătorului de cameră preliminară, iar acesta din urmă constată că nu are o astfel de competenţă. Cu alte cuvinte, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi a renunţat expres la competenţă, procedura internă de redistribuire administrativă nu mai poate fi aplicată, iar cauza nu mai poate fi "readusă" înapoi prin mijloacele prevăzute de regulamentul de ordine interioară, deoarece există deja un act judiciar de declinare formală.

Această împrejurare generează un blocaj complet: plângerea nu mai poate fi judecată de niciunul dintre judecători, iar legea nu prevede un alt mecanism de deblocare decât cel aplicabil în situaţii excepţionale. Prin urmare, s-a apreciat că este incidentă o situaţie de întrerupere a cursului justiţiei, în sensul art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., care permite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând sesizarea formulată în dosarul nr. x/2025 al Tribunalului Bihor, secţia penală, având ca obiect constatarea întreruperii cursului justiţiei, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, secţia penală, reţine următoarele:

Se observă că sesizarea având ca obiect constatarea întreruperii cursului justiţiei în legătură cu judecarea plângerii formulate de inculpatul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar a intervenit între judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul aceleiaşi secţii a Tribunalului Bihor.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în cazurile prevăzute de lege.

Făcând un examen doctrinar şi jurisprudenţial, s-a constatat că întreruperea cursului justiţiei:

- presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia din prevederile procesuale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 51/2013);

- reprezintă o situaţie excepţională care constituie o împiedicare a desfăşurării normale a procesului penal; (...) se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunţarea unei soluţii legale şi fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (când o instanţă pronunţă o hotărâre de declinare de competenţă, fără să indice în mod corect instanţa căreia îi revine competenţa, cursul justiţiei va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 434/2018);

- impune îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competenţa funcţională a instanţei judecătoreşti, fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanţă de judecată sesizată cu soluţionarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural- penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanţe sau chiar a instanţei care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluţionării cauzei prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziţii legale referitoare la declinarea competenţei şi conflictul de competenţă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de cinci judecători, Hotărârea nr. 259/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Hotărârea nr. 476/2020).

Din cele ce preced, se poate observa că întreruperea cursului justiţiei presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală.

Legiutorul a prevăzut în dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen. următoarele:

- alin. (1): "În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată.";

- alin. (3): "În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).";

Raportând aceste considerente la circumstanţele concrete ale speţei, se reţine că aspectele invocate prin sesizarea ce formează obiectul cauzei privesc încălcarea unor dispoziţii legale privind competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti, împrejurare ce a generat o situaţie excepţională, de natură să împiedice desfăşurarea normală a procesului penal, respectiv de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal.

Astfel, în concret, se reţine, aşa cum s-a arătat, că cererea introductivă de instanţă care a determinat întreruperea cursului justiţiei constă într-o plângere împotriva unei ordonanţe de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar, măsură cu caracter restrictiv asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului.

Potrivit art. 3 alin. (5) din C. proc. pen., "Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.".

Totodată, conform art. 54 din C. proc. pen., "Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.".

Înalta Curte mai reţine că legiuitorul a prevăzut în art. 242 alin. (4) 1 şi 42 din C. proc. pen. următoarele: "În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. La înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dispoziţiile art. 216 alin. (1) şi (3) şi art. 217 se aplică în mod corespunzător. Împotriva ordonanţei procurorului, dispuse potrivit alin. (41), se poate formula plângere, în condiţiile art. 213.".

Potrivit art. 213 alin. (1), (2), (6) şi (61) din C. proc. pen., "Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului. Plângerea se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a acesteia, sau poate modifica obligaţiile din conţinutul controlului judiciar. Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea este definitivă."

Din analiza coroborată a prevederilor art. 54, art. 242 alin. (41)-(42) şi art. 213 din C. proc. pen. rezultă că judecătorul de cameră preliminară este învestit exclusiv în ipotezele expres determinate de lege, atribuţiile sale limitându-se la verificarea legalităţii trimiterii în judecată, a administrării probelor, precum şi la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată ori a altor situaţii prevăzute expres de legiuitor.

Pe de altă parte, competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se determină prin natura actului sau a măsurii contestate, nefiind condiţionată de momentul procesual al sesizării.

Se impune, aşadar, concluzia că simpla emitere a rechizitoriului nu echivalează cu încetarea competenţei funcţionale a judecătorului de drepturi şi libertăţi, actele şi măsurile dispuse în cursul urmăririi penale având şi urmând propriul regim juridic şi fiind supuse căilor de atac stabilite de lege, indiferent de trecerea cauzei în faza camerei preliminare.

Prin urmare, în prezenta cauză, potrivit art. 242 alin. (41)-(42) raportat la art. 213 din C. proc. pen., competenţa funcţională de soluţionare a plângerii formulate de A. împotriva ordonanţei de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar revine în mod exclusiv judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, soluţionarea plângerii realizându-se prin pronunţarea unei încheieri definitive, ceea ce evidenţiază caracterul special şi distinct al acestei proceduri.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., va constata ivit incidentul procedural privind întreruperea cursului justiţiei în dosarul nr. x/2025 şi va stabili competenţa funcţională de judecare a cauzei privind pe inculpatul A., având ca obiect plângere împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, în favoarea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Constată ivit incidentul procedural privind întreruperea cursului justiţiei în dosarul nr. x/2025.

Stabileşte competenţa funcţională de judecare a cauzei privind pe inculpatul A., având ca obiect plângere împotriva ordonanţei procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, în favoarea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 august 2025.