Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 352/RC/2025 AI generated

Cassation inadmissible for untimeliness and withdrawal of prior appeal in qualified theft conviction

Case Number Încheierea nr. 352/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the prisoner's request for cassation, leaving the first-instance criminal judgment and the appellate decision to note the withdrawal of the appeal fully in force, while ordering the petitioner to pay 300 RON in judicial expenses to the state. The dispute involved a cassation appeal against a decision that recorded the withdrawal of an appeal filed by the defendant against a conviction for qualified theft, where the defendant argued that the lower courts erroneously failed to find the expiration of criminal liability based on the unconstitutionality of the statute of limitations provision and a subsequent Constitutional Court decision extending the grounds for cassation. The court relied on the statutory admissibility conditions for extraordinary remedies under the Code of Criminal Procedure, specifically rejecting the appeal because it was filed approximately two years after the decision was communicated, thus exceeding the mandatory 30-day deadline, and noting the procedural bar that prevents a party whose appeal was withdrawn from later attacking the decision that recorded that withdrawal via cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 228 alin. (1) din C. pen, art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen, art. 93 alin. (3) din C. pen, art. 404 alin. (3) din C. proc. pen, art. 91 alin. (4) din C. pen, art. 96 din C. pen; Cassation inadmissible for untimeliness and withdrawal of prior appeal in qualified theft conviction: The dispute involved a cassation appeal against a decision that recorded the withdrawal of an appeal filed by the defendant against a conviction for qualified theft, where the defendant argued that the lower courts erroneously failed to find the expiration of criminal liability based on the unconstitutionality of the statute of limitations provision and a subsequent Constitutional Court decision extending the grounds for cassation. The court relied on the statutory admissibility conditions for extraordinary remedies under the Code of Criminal Procedure, specifically rejecting the appeal because it was filed approximately two years after the decision was communicated, thus exceeding the mandatory 30-day deadline, and noting the procedural bar that prevents a party whose appeal was withdrawn from later attacking the decision that recorded that withdrawal via cassation.

Keywords

AI generated
qualified theft withdrawal of petition grounds for cassation statute of limitations procedural deadline code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 228 alin. (1) din C. pen
132 din 30.03.2022, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 228 alin. (1) din C. pen., art.
art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen
S-a instituit în sarcina inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 alin.
art. 93 alin. (3) din C. pen
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen.
art. 404 alin. (3) din C. proc. pen
coroborat cu art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile prevăzute de art.
art. 91 alin. (4) din C. pen
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen.
art. 96 din C. pen
coroborat cu art. 96 din C.
art. 397 din C. proc. pen
În baza art. 397 din C. proc. pen.
art. 415 alin. (1) din C. proc. pen
462/A din 19.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited as the legal basis for rejecting the cassation request as inadmissible due to non-fulfillment of statutory conditions.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to impose the obligation on the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 132 din 30.03.2022, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicare art. 396 alin. (10) din Codul de procedură procedură penală, a fost condamnat inculpatul A., la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 91 şi următoarele din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a instituit în sarcina inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen.:

a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Argeş, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d. să comunice Serviciului de Probaţiune Argeş schimbarea locului de muncă:

e. să comunice Serviciului de Probaţiune Argeş informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile prevăzute de art. 51, 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: Primăria Băiculeşti, judeţul Argeş sau Primăria Curtea de Argeş.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. coroborat cu art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului cu privire la conduita sa viitoare şi cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi următoarele din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile (recunoscute de acesta), către partea civilă B., cu domiciliul în judeţul Vâlcea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 462/A din 19.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., împotriva sentinţei penale nr. 132 din data de 30.03.2022 pronunţate de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. x/2021, intimat-partea civilă fiind B., cu domiciliul judeţul Vâlcea.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 24.04.2025, indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţele de fond şi de apel au omis să constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale. A considerat că, în cauză, a fost aplicat greşit art. 155 din C. pen., în forma declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

De asemenea, a considerat că are posibilitatea de a invoca acest motiv de casare, care rezultă din decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025, care a extins cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., considerând că omisiunea de a constata prescripţia este la fel de gravă ca şi aplicarea eronată a încetării procesului penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 29.05.2025, sub numărul x/2021.

La data înregistrării dosarului, s-a constatat, conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., că procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie s-a realizat cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi cu intimatul parte civilă B..

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cerea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia penală nr. 462/A din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel, însă, nu a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.. Sub acest din urmă aspect, se constată că hotărârea instanţei de apel i-a fost comunicată inculpatului la domiciliul acestuia la data de 02.08.2022, iar cererea de recurs în casaţie a fost introdusă la data de 24.04.2025 (conform ştampilei poştale de pe plicul aflat la dosar Curte, volum RC), adică peste termenul instituit de legiuitor.

În raport de această împrejurare se constată că, cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care devine redundantă analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate.

Cu toate acestea, se subliniază că prin decizia nr. 462/A din 19.05.2022, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A., singurul apel declarat în cauză. Or, potrivit art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 462/A din 19 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 462/A din 19 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2025.