Finality of recusal decisions: inadmissibility of appeal against a definitive ruling on judicial impartiality

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de către petenta A. împotriva doamnei judecător B..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.

A apreciat că, în cauză, la termenul de judecată din data de 28.04.2025 petenta A. a invocat vicierea procesului de repartizare aleatorie a cauzei, având în vedere lipsa unei dovezi în acest sens, dar şi lipsa imparţialităţii judecătorului ca urmare a respingerii cererii de introducere în cauză, în calitate de intimaţi, a persoanelor împotriva cărora a fost formulată plângere.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că cererea de recuzare formulată în cauză nu este întemeiată, întrucât motivele invocate nu se circumscriu existenţei unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului este afectată în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acestea neputând atrage incompatibilitatea judecătorului cauzei şi nejustificând formularea unei cereri de recuzare, câtă vreme nu rezultă că instanţa ar avea o opinie deja formată asupra cauzei deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte împrejurarea că dosarul nu ar fi fost repartizat aleatoriu şi că nu există o dovadă în acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că această critică nu este fondată, petenta şi-a exprimat simple nemulţumiri subiective legate de repartizarea aleatorie a dosarului cauzei, fără o bază faptică, susţinerile acesteia neavând legătură cu activitatea jurisdicţională a judecătorului recuzat.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în cauză, în privinţa principalei critici formulate de către petenta A., respectiv lipsa imparţialităţii judecătorului ca urmare a respingerii cererii de introducere în cauză, în calitate de intimaţi, a persoanelor împotriva cărora a fost formulată plângere, a apreciat că aceasta nu este întemeiată, întrucât respingerea unor solicitări formulate în cadrul procesului nu se circumscrie existenţei unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului este afectată în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nemulţumirea petentei legată de modul în care a fost soluţionată cererea sa nu este suficientă pentru a concluziona că imparţialitatea judecătorului cauzei ar fi afectată.

Împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestaţie A., solicitând în esenţă, admiterea contestaţiei.

Cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate de contestatoare, întrucât vizează o hotărâre definitivă.

Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.

Prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de către petenta A. împotriva doamnei judecător B..

Înalta Curte reţine că este învestită cu soluţionarea contestaţiei declarată de contestatoarea A. împotriva unei încheieri pronunţate în cadrul procedurii de soluţionare a unei cererii de recuzare, reglementată de art. 68 C. proc. pen.., calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

În concret, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.. că "Încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", conchide că formularea contestaţiei, a unei căi de atac, împotriva încheierii prin care s-a soluţionat recuzarea, cum este cazul din speţă, este inadmisibilă, nefiind prevăzută de legea procesual penală.

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, încheierile pronunţate în cauzele care au ca obiect cereri de recuzare sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare sau extraordinare de atac.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, calea de atac denumită "contestaţie" împotriva unei hotărâri penale definitive, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.