Territorial jurisdiction persistence after case disjunction and legal reclassification in penal proceedings

Şedinţa publică din data de 31 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei, formarea a 29 dosare distincte şi declinarea acestora în favoarea a 29 tribunale, printre care şi Tribunalul Caraş-Severin.

Prin sentinţa penală nr. 67 din 20.03.2025, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, în dosarul nr. x/2025 în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Caraş Severin competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (54 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. B.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. C. S.A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că, prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Caraş-Severin a cauzei privind pe inculpata A..

S-a menţionat că, din punct de vedere tehnic, instanţa s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2018, deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă.

Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr.

Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia i s-a trimis cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispuse prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a arătat că remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, sub nr. x/2025.

Prin sentinţa penală nr. 43 din 10.07.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi (3), art. 49 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale nr. 1574/102/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018, aflată pe rolul Tribunalului Mureş, vizând pe inculpatul A. S.A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (54 acte materiale) şi art. 5 C. pen., în relaţie cu S.C. B., şi cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., în relaţie cu S.C. C. S.A., în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Penală.

În conformitate cu art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Caraş-Severin a apreciat că încheierile pronunţate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. fiind incidente în cauză, Aşa fiind, câtă vreme, potrivit art. 342 C. proc. pen., competenţa instanţei face obiectul controlului în faza de cameră preliminară, iar această pretinsă neregularitate a fost invocată şi analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, condiţii în care s-a apreciat că orice pretinse argumente privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Mureş, chiar şi în măsura în care acestea ar fi existat, s-au acoperit ca urmare a finalizării camerei preliminare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză au fost nesocotite dispoziţiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.. Astfel, intenţia legiuitorului este ca, în materia competenţei teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătoreşti, iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competenţa teritorială şi chiar cea materială superioară să rămână câştigată primei instanţe sesizate.

În prezenta cauză, Tribunalul Mureş susţine că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmaţie formal corectă (în nicio încheiere interlocutorie nu se menţionează că s-ar fi dat citire actului de sesizare a instanţei, conform art. 374 aliniat 1 C. proc. pen.) însă, analizându-se încheierile pronunţate, s-a constatat că s-a efectuat o veritabilă cercetare judecătorească, incluzând dezbaterea intervenirii prescripţiei răspunderii penale ori schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 386 C. proc. pen., demers care procedural se plasează după începerea cercetării judecătoreşti, reglementată la art. 374 alin. (1) C. proc. pen. Însăşi succesiunea articolelor conduce spre această concluzie.

Astfel, câtă vreme cercetarea judecătorească a început de facto, împrejurarea că nu s-a citit actul de sesizare a instanţei nu poate conduce la repunerea Tribunalul Mureş în termenul de a invoca necompetenţa teritorială, neputând folosi nesocotirea normelor procedurale în acest demers.

A observat Tribunalul Caraş-Severin că temeiul de bază al soluţiei de declinare a competenţei este schimbarea încadrării juridice, operaţiune efectuată în temeiul art. 386 C. proc. pen. A menţionat că, indiferent de temeinicia şi legalitatea acestui demers, această situaţie nu poate constitui argument în favoarea soluţiei de declinare, câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 46 C. proc. pen. privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenţei instanţei prin raportare la noul obiect parţial al învestirii, competenţa fiind deja stabilită în favoarea Tribunalului Mureş, şi astfel orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competenţa acestei prime instanţe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operaţiune de disjungere.

S-a arătat că argumentele de oportunitate invocate de Tribunalul Mureş nu pot constitui motive de declinare a competenţei deoarece vin în contradicţie cu normele privind respectarea duratei rezonabile a procesului penal, în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil.

Dispoziţiilor art. 46 alin. (1) C. proc. pen. permit pentru buna desfăşurare a judecăţii, disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă nu permit şi declinarea cauzei la altă instanţă egală în grad.

S-a arătat că relevantă în cauză este jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, materializată în încheierea penală nr. 203/23.03.2018, pronunţată în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă (publicată în Buletinul Jurisprudenţei 2018, partea I, pg. 437-440), în care se menţionează că, "în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând în schimb competenţa legală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale". Practic, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni este recunoscută incidenţa art. 41 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, s-a mai arătat că definitivarea competenţei teritoriale în favoarea unei instanţe înlătură posibilitatea judecării cauzei de către alte instanţe care ar fi fost competente, precizându-se următoarele:

"ca efect al sesizării judecătoriei sectorului 3 Bucureşti cu rechizitoriul întocmit în speţă, competenţa teritorială a acestei instanţe a devenit efectivă, această împrejurare având ca urmare încetarea vocaţiei la judecarea cauzei a celorlalte instanţe deopotrivă competente teritorial".

În condiţiile art. 41 C. proc. pen., s-a constatat că în cauză se identifică o competenţă teritorială alternativă, competenţa fiind definitiv câştigată de prima instanţă sesizată, respectiv Tribunalul Mureş. Altfel spus, Tribunalul Caraş-Severin ar fi fost competent să judece prezenta cauză, însă în măsura în care ar fi fost primă instanţă sesizată, situaţie de altfel frecvent întâlnită în cauzele DNA - Structura Centrală şi DIICOT - Structura Centrală. Astfel de cauze se află chiar la acest moment pe rolul acestui tribunal, privind fapte săvârşite pe teritoriul judeţelor Timiş, Arad, Dolj, Gorj, etc.

În concluzie, având în vedere că analiza competenţei se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării şi reieşind cu evidenţă că şi Tribunalul Mureş este competent teritorial asupra unei părţi din faptele sesizate, s-a arătat că rezultă cu claritate că, în calitate de primă instanţă sesizată, Tribunalul Mureş este competent să judece întreaga cauză penală.

În fine, s-a arătat, cu privire la speţa de faţă, că s-a pronunţat un regulator de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 309/25 iunie 2025, pronunţată în Dosar nr. 1581/102/202, la sesizarea Tribunalului Hunedoara.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş este competent să soluţioneze cauza, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Înalta Curte reţine că determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiunii, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta, şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind " locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar, prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece".

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Aceasta înseamnă că, atât în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante alternative, săvârşite în raza unor instanţe diferite, dar şi în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb, competenţa egală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale concret desfăşurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

În speţă, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei privind pe inculpata A. S.A., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12.11.2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu - Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, instanţa iniţial sesizată fiind Tribunalul Mureş.

Ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, Tribunalul Mureş, prin încheierea penală din 23.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar cu privire la mai mulţi inculpaţi decedaţi, iar, prin încheierea penală din 14.11.2024, în raport de perioada infracţională descrisă în rechizitoriu, a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar, în care s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la o parte din inculpaţi şi o parte din infracţiuni.

În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatei S.C. A. S.A. (4.484 acte materiale), în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale.

În acest context, se observă că dispoziţiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres, că, în caz de schimbare a încadrării juridice, instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă în a o judeca, chiar dacă infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, deci, cu atât mai mult rămâne competentă să judece în ipoteza în care infracţiunea este chiar de competenţa sa materială.

Totodată, nici disjungerea nu atrăgea declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării dreptului la un proces echitabil inculpaţilor, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

Disjungerea cauzei reprezintă o măsură procesuală, pentru buna desfăşurare a judecăţii, dar atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial învestite.

Astfel, dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că, pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că pentru aceste considerente se impune disjungerea cauzei şi procedează de o asemenea manieră, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea, în favoarea unei alte instanţe, decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum prevede art. 48 alin. (2) C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 C. proc. pen., concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpata A. S.A., din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 iulie 2025.