Failure to conduct concrete proportionality analysis and periodic verification of surety seizure measures

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 10 aprilie 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A. şi B..

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii, având în vedere şi valoarea prejudiciului estimativ suferit de persoana vătămată.

Prin încheierea atacată s-a constatat că prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A., cât şi B. până la concurenţa sumei de 2.561.617 RON.

S-a mai constatat că prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului A., precum şi B., astfel:

• sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de suspectul A..

• sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de B., CUI x.

• Bunuri imobile:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 5000 mp;

Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 13.300 mp;

Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

Totodată, s-a constatat şi că prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, My POS.COM, a comunicat faptul că inculpatul B. deţine conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) şi nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituţia financiară.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin ordonanţa din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri contestatorul A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea încheierii atacate.

Contestatorul a invocat nelegalitatea încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti prin prisma faptului că măsurile asigurătorii ar fi încetat de drept la data de 20.12.2024 deoarece nu au fost verificate în termenul de 6 luni de zile prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen. şi prin urmare, în opinia sa, sancţiunea care ar interveni ar fi cea prevăzută de art. 268 alin. (2) din C. proc. pen.. A arătat că ordonanţa prin care s-a dispus măsura popririi şi sechestrului judiciar în ceea ce priveşte conturile şi bunurile sale şi ale biroului notarial a fost emisă la data de 20.06.2024, iar la momentul formulării prezentei cereri, 09.04.2025, termenul de 6 luni a fost depăşit fără să se fi procedat la o nouă verificare a temeiurilor care au stat la baza emiterii acestei măsuri, iar termenul maxim în care procurorul putea solicita menţinerea şi verificarea măsurii, susţine contestatorul că ar fi fost 20.12.2024.

Tot nelegală a apreciat contestatorul că ar fi şi extinderea măsurii popririi asupra sumelor de bani ce terţii le-ar datora B. în raport de faptul că ordonanţa de instituire a măsurilor asigurătorii se referă la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum şi a sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului, pentru ca în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum şi a sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului şi B.. Astfel, a considerat contestatorul că măsura sechestrului asigurător instituit şi asupra B. nu respectă exigenţele legale câtă vreme actul de punere în aplicare al ordonanţei de sechestru depăşeşte limitele acesteia şi priveşte şi alte persoane, fiind lovit de nulitate.

De asemenea, contestatorul a criticat încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti sub aspectul netemeiniciei sale cu referire la faptul că a făcut numeroase demersuri la ANAF pentru a clarifica situaţia datoriilor către stat, pentru a lămuri provenienţa sumelor pe care ANAF i le impută. A precizat că a formulat multiple acţiuni prin care a contestat în mod direct şi nemijlocit debitele, mare parte din aceste debite fiind prescrise, iar restul au fost anulate în instanţă sau se află în litigiu, însă ANAF nu respectă hotărârile judecătoreşti pronunţate şi nu s-a conformat dispoziţiilor acestora şi în continuare emite aproape trimestrial decizii de impunere şi somaţii pentru sume prescrise sau anulate de instanţă, neexistând o modalitate transparentă de verificare a provenienţelor acestor debite.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil, se aminteşte că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

De asemenea, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii, potrivit căruia "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).

Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A., cât şi a B. până la concurenţa sumei de 2.561.617 RON.

Se mai constată că prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului A., precum şi B., astfel: sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de suspectul A.; sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de B.; bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 5000 mp şi imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 13.300 mp.

De asemenea, se constatată şi că prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, My POS.COM, a comunicat faptul că inculpatul B. deţine conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) şi nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituţia financiară.

În opinia Completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, chiar dacă luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul infracţiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 241/2005, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, acest fapt nu echivalează cu o dispensă în a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la luarea acestor măsuri, şi ulterior, la menţinerea acestora.

Astfel, în raport de cele de mai sus, în procedura de verificare a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmării penale se analizează subzistenţa temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea acestora, un controlul judiciar efectiv vizând nu doar etapa luării măsurii asigurătorii, ci şi etapa verificării periodice a acesteia.

Controlul judecătoresc este unul efectiv doar în măsura în care verificarea periodică este una efectivă în sensul statuat de legiuitor în art. 2502 teza finală din C. proc. pen., şi anume, dacă se verifică concret că subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, dispunându-se după caz menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată din încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti că, deşi se face referire la faptul că ar subzista temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, în concret o analiză a subzistenţei acestor temeiuri de drept şi de fapt nu a fost realizată, pentru ca acum, în calea de atac a contestaţiei, instanţa supremă să poată efectua un control de legalitate al încheierii atacate.

Mai mult, în raport de jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, se observă că ingerinţa în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.

Astfel, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi reţine că unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini. Or, nici din acest punct de vedere încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti nu conţine o analiză a proporţionalităţii măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A., cât şi B. până la concurenţa sumei de 2.561.617 RON.

În continuare, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, având în vedere şi Decizia RIL nr. 19/2017, constată că prin încheierea atacată nu s-a analizat în concret proporţionalitatea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu situaţia care le-a determinat şi nici din această perspectivă nu se poate efectua un control de legalitate al încheierii contestate, care se limitează doar la a afirma că în cauză această proporţionalitate există.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că prin încheierea contestată nu s-a examinat în concret raportul de proporţionalitate între gravitatea ingerinţei prevăzute de lege prin dispunerea unei măsuri asigurătorii şi scopul prevăzut de lege căruia aceasta îi serveşte. De asemenea, nu s-a efectuat o analiză în ce priveşte proporţionalitatea între măsurile asigurătorii şi scopul urmărit sub aspectul criteriului valorii bunurilor indisponibilizate, duratei măsurilor asigurătorii, instituirii şi aplicării nediscriminatorii a acestora, indisponibilizării unor bunuri care aduc atingere intereselor altor persoane.

Faţă de considerentele anterioare, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi reţine că un control de legalitate al încheierii contestate nu poate fi efectuat întrucât nu se pot decela motivele pentru care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A. şi B..

De asemenea, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi apreciază necesar ca judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să procedeze la verificări cu privire şi la aspectele invocate de inculpatul A., mai precis cu privire la critica de nelegalitate care vizează încetarea de drept a măsurilor asigurătorii deoarece nu ar fi fost verificate în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen. şi la critica de nelegalitate vizând extinderea măsurii popririi asupra sumelor de bani ce terţii le-ar datora B.. Se mai impune a fi analizate şi apărările de netemeinicie formulate de inculpat cu referire la inexistenţa unei modalităţi transparente de verificare a provenienţelor acestor debite pe care ANAF i le impută.

Aşadar, în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită inculpatului posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale şi dându-i acestuia posibilitatea de acces la o cale de atac efectivă, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţie, instanţa având obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.1.

Va desfiinţa încheierea penală atacată.

Va trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cale de atac vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.1.

Desfiinţează încheierea penală atacată.

Trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Cheltuieli judiciare ocazionate de prezenta cale de atac rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 13 mai 2025.