Recurs inadmissible against final appellate decision: violation of unicity of appeal routes under Arts. 550–551 CPC

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 123/P din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1001 din 14 august 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., s-a dedus durata măsurii arestării preventive pentru inculpatul A., de la data de 14.08.2024, la zi.

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel Constanţa a arătat că nu se poate reţine solicitarea inculpatului de achitare pe considerentul că fapta nu există, având în vedere situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare şi confirmată în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi împrejurarea că prin întregul probatoriu administrat rezultă existenţa faptelor în materialitatea lor, iar faţă de acest considerent, în cauză este exclusă de plano incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Curtea a constatat că analiza probelor existente la dosarul cauzei indică, fără nici un dubiu, împrejurarea că inculpatul A. a comis infracţiunile ce îi sunt reţinute în sarcină, relevante fiind, în acest sens, probele dezbătute în mod amplu şi judicios de către instanţa de fond, care se coroborează între ele, neintervenind modificări în privinţa acestora cu ocazia soluţionării căii de atac. A subliniat că probatoriile confirmă mai presus de orice îndoială rezonabilă că faptele deduse judecăţii există în materialitatea lor, sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală şi au fost comise cu vinovăţie de inculpat.

Aspectele relatate de inculpat, s-a opinat că nu au niciun suport probator, neexistând niciun element învederat de apărare de natură să creeze suficiente îndoieli cu privire la existenţa faptelor inculpatului şi la vinovăţia acestuia relativ la comiterea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată (13 acte materiale) şi tâlhărie.

Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat, referitoare la netemeinicia hotărârii atacate, instanţa de control judiciar a constatat că nu se impune a se interveni asupra felului ori a cuantumului pedepselor aplicate pe fondul cauzei, observând că la stabilirea acestora s-au avut în vedere criteriile de individualizare judiciară a pedepsei şi că raportat la pericolul social concret produs prin infracţiunile comise, dat de natura valorilor sociale lezate (ce ocrotesc patrimoniul persoanelor) de circumstanţele reale de comitere a faptelor (multitudinea actelor materiale de furt calificat comise, prin efracţie şi violare de domiciliu, în timpul nopţii, sustrăgând bunuri din locuinţele persoanelor vătămate), dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (aşa cum acestea au fost reţinute de prima instanţă), pedepsele stabilite prin sentinţa penală apelată sunt corect şi echilibrat dozate.

Curtea a reţinut că inculpatul a comis faptele ce fac obiectul prezentei cauze, la la aproximativ o lună de zile după ce a fost liberat din penitenciar, unde executa o pedeapsă privativă de libertate tot pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului, dând dovadă că această pedeapsă nu a fost suficientă pentru a îl determina pe inculpat să îşi corijeze comportamentul şi să evite implicarea în fapte de natură penală, evidenţiind lipsa oricăror inhibiţii a acestuia şi resorturi interioare de a se reeduca precum şi lipsa de norme morale şi sociale în conştiinţa sa. De asemenea, din cuprinsul fişei de cazier judiciar a inculpatului, a observat că acesta a fost condamnat în repetate rânduri pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului.

În plus, aspectele de ordin personal ale apelantului inculpat, a apreciat Curtea că nu constituie împrejurări favorabile acestuia, întrucât este o persoană tânără şi aptă de muncă, dar care a înţeles şă îşi asigure traiul săvârşind infracţiuni contra patrimoniului, prin conduita sa dovedind dispreţ faţă de valorile sociale ocrotite de lege.

Curtea a adăugat că modalitatea de acţiune a inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social concret datorită împrejurărilor în care a fost comisă activitatea ce caracterizează elementul material al laturii obiective a infracţiunilor săvârşite, iar sancţiunea penală aplicată este necesară în vederea unei eficiente constrângeri şi reeducări a inculpatului.

În raport de materialul probator administrat în cauză, de pericolul social concret produs prin infracţiunile comise, de atitudinea nesinceră adoptată de inculpat, Curtea a constatat că s-a dat curs tuturor exigenţelor prevăzute de art. 74 din C. pen., manifestându-se o atitudine moderată şi echilibrată la individualizarea pedepsei, urmărindu-se îndeplinirea scopului executării pedepselor prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a infractorilor.

Împotriva acestei hotărâri recurentul A. a declarat recurs.

Recursul declarat în cauză nu a fost motivat în scris, iar prin concluziile orale, apărătorul din oficiu a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac invocată de procuror.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Astfel, art. 550 din C. proc. pen. statuează că hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.

Totodată, conform art. 551 alin. (1) pct. 4 din C. proc. pen., hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia şi din acest moment ele devin executorii, neputând fi atacate ulterior.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 123/P din data de 06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023, prin care Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 1001 din 14 august 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023.

Se observă că prin sentinţă penală nr. 1001 din 14 august 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în temeiul art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea în perioada 15.07.2023-10.08.2023 a infracţiunii de furt calificat în formă continuată (13 acte materiale).

În temeiul art. 233 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea la data de 22.08.2023 a infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. pe o durată de 5 ani exercitarea a drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe lângă pedeapsa închisorii aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul 64 din C. pen. s-a interzis inculpatului A. cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul cauzei au fost săvârşite în stare de recidivă postexecutorie faţă de pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 754 din data de 04.04.2022 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin necontestare, din executarea căreia inculpatul A. a fost liberat la termen la data de 13.07.2023.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa pronunţată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.08.2023 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. s-au contopit pedepsele complementare aplicate şi s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii aplicate şi s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei stabilite prin sentinţă.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat prin încheierea nr. 826 din data de 11.08.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul x/2023, măsură ce s-a menţinut pentru o durată de 60 de zile.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul recurs a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Înalta Curte reţine că decizia penală recurată a fost pronunţată în contextul soluţionării căii de atac a apelului declarat de recurent împotriva sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii urmare a soluţionării pe fond a acţiunii penale, respectiv a celei civile alăturată acesteia, aşadar, o hotărâre prin care s-a rezolvat definitiv fondul cauzei.

Prin urmare, se constată că, în ceea ce priveşte hotărârea prin care se dispune asupra apelului, C. proc. pen. nu a reglementat o cale de atac ordinară, aceasta fiind definitivă şi, deci, nesusceptibilă de recurs.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 123/P din data de 06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 123/P din data de 06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.