Cassation inadmissible where arguments allege factual and probative errors rather than strict legal misapplication in criminal condemnation.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 191 din 25 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 4 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 14.09.2021).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi (i) şi alin. (3) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi (i) şi alin. (3) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleaşi drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020 şi s-a dispus executarea pedepsei.

În baza art. 44 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre a fost săvârşită în stare de pluralitate intermediară faţă de infracţiunea ce face obiectul sentinţei penale nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 44 alin. (2), a art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilite şi anume de 4 luni închisoare (1/3 din 12 luni închisoare), inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., care s-a dispus a se executa, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. S-a dispus ca pedeapsa complementară să se execute, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 217 RON reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 191 din data de 25 iunie 2024 pronunţată de Judecătoria Câmpulung.

Împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 04 aprilie 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 30 aprilie 2025, când s-a stabilit termen la data de 10 iunie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) c) teza I şi d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), motivarea recursului în casaţie şi semnătura apărătorului ales al inculpatului.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penal."

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi pe fond, admiterea recursului în casaţie iar, în conformitate cu art. 448, pct. 2, lit. a) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare invocat, a învederat că prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat principiile şi limitele aplicării legii procesual penale, respectiv art. 5 din C. proc. pen., în sensul că organele judiciare nu au încercat aflarea adevărului pe bază de probe şi au respins cu rea credinţă probele propuse în favoarea inculpatului.

În acest context, a solicitat a se avea în vedere că din conţinutul probelor, mijloacelor de probă şi procedeelor probatorii ce se regăsesc în dosarul de urmărire penală rezultă o altă situaţie de fapt, respectiv:

- nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul era conducătorul vehiculului;

- a refuzat prelevarea mostrelor biologice, pentru că nu el era conducătorul vehiculului, ci fiul său, B. - aspect dovedit cu declaraţiile martorilor audiaţi:

- nu există probe care să susţină afirmaţia organelor de cercetare penală potrivit căreia inculpatul era singur în tractor la momentul producerii evenimentului;

- declaraţiile martorilor au fost reformulate cu ocazia audierii acestora în faţa instanţei de fond;

- prin rechizitoriul din data de 23.05.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen., nu şi pentru fapta reţinută în acelaşi rechizitoriu, prevăzută de art. 336 din C. pen.

- în mod eronat s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din C. pen., pretins comisă de B.;

- imposibilitatea dovedirii de către organele de cercetare penală că inculpatul a condus tractorul cu remorcă atrage şi inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen. - refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice;

- în mod greşit a reţinut instanţa de apel că fapta inculpatului de a încerca să scoată tractorul din locul unde rămăsese blocat arată calitatea acestuia de conducător auto şi implicit obligaţia de a se supune prelevării probelor biologice.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată recurentul inculpat A., prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, cererea de recurs în casaţie a fost depusă în termen, însă nu respectă dispoziţiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.

Constată Înalta Curte că motivele de recurs în casaţie invocate de recurentul inculpat şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează în esenţă, inexistenţa unui probatoriu din care să rezulte că inculpatul avea calitatea de conducător auto al tractorului şi implicit, a obligaţiei acestuia de a se supune prelevării de mostre biologice.

În raport de susţinerile recurentului inculpat, astfel cum au fost acestea expuse în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, se apreciază că în realitate, recurentul nu urmăreşte să supună cenzurii Înaltei Curţi nelegalitatea hotărârii, ci solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Criticile referitoare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel şi interpretarea ansamblului probatoriu administrat în cauză exced analizei instanţei de recurs în casaţie, neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, iar Înalta Curte poate cenzura situaţia de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept.

În acest context, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu invocă veritabile aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci în realitate, solicită reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în faţa instanţei de apel, aspecte care nu pot fi analizate şi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2025.