Execution Challenge: Deduction of Compensatory Days and Jurisdictional Allocation Between First-Instance and Appellate Courts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice established jurisdiction in favor of the Arad Court to resolve a negative conflict of competence, ruling that the lower court was the competent execution court for the prisoner's challenge; this decision followed a procedural deadlock where the Arad Court initially declined jurisdiction to the Timișoara Court of Appeal because the judgment being executed had been modified on appeal, while the Court of Appeal conversely declined jurisdiction back to the Arad Court, arguing the specific grievance did not relate to the appellate modifications. The dispute centered on a prisoner’s application for an execution challenge seeking the deduction of 204 compensatory days from his imprisonment sentence, which was based on the execution of a final judgment consisting of a first-instance sentence modified by an appellate decision regarding the consolidation of penalties. The Court applied Article 598(1)(c) and (2) of the Criminal Procedure Code, determining that because the challenge did not question the specific provisions modified by the appellate court but rather concerned the calculation of the penalty execution (compensatory days under Article 55^1 of Law No. 254/2013), jurisdiction lay with the execution court (the first-instance court) rather than the appellate court, consistent with the jurisprudential orientation established in Decision No. 8/2019.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 47 alin. (1) C. proc. pen, art. 50 alin. (1) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 598 alin. (2) C. proc. pen, art. 32 alin. (1) C. pen; Execution Challenge: Deduction of Compensatory Days and Jurisdictional Allocation Between First-Instance and Appellate Courts: The dispute centered on a prisoner’s application for an execution challenge seeking the deduction of 204 compensatory days from his imprisonment sentence, which was based on the execution of a final judgment consisting of a first-instance sentence modified by an appellate decision regarding the consolidation of penalties. The Court applied Article 598(1)(c) and (2) of the Criminal Procedure Code, determining that because the challenge did not question the specific provisions modified by the appellate court but rather concerned the calculation of the penalty execution (compensatory days under Article 55^1 of Law No. 254/2013), jurisdiction lay with the execution court (the first-instance court) rather than the appellate court, consistent with the jurisprudential orientation established in Decision No. 8/2019.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited to establish the final order determining jurisdiction in favor of the Arad Court to resolve the negative conflict of competence.
The provision cited in the dispositive to order that judicial costs remain the responsibility of the state.
The provision cited in the dispositive to order that the fees for the ex officio appointed defense attorney remain the responsibility of the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iulie 2025
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 21.03.2025, sub nr. de dosar x/2025, persoana condamnată A. a formulat o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., solicitând deducerea din cuantumul pedepsei a unui număr de 204 zile executate suplimentar în condiţii necorespunzătoare, conform art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 şi Legea nr. 119/2017, anularea mandatului de executare şi emiterea unui nou mandat.
Prin sentinţa penală nr. 1153 pronunţată la data de 18 iunie 2025 de Judecătoria Arad, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 47 alin. (1) C. proc. pen.., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Arad.
În temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 598 alin. (2) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de petentul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Arad a reţinut în esenţă că, persoana condamnată A. a formulat o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., astfel că instanţa nu poate dispune schimbarea calificării obiectului cererii într-o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
S-a reţinut că potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestaţia se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecătoria Arad a avut în vedere că petentul este încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Jilava în baza sentinţei penale nr. 2338/28.12.2022 pronunţate de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020, sentinţă care a fost modificată prin decizia penală nr. 219/A pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, la data de 16.03.2023, decizie în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei 2398/16.03.2023.
Astfel, s-a reţinut că, hotărârea ce se execută, în sensul prevederilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., este decizia penală nr. 219/A/16.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin această decizie fiind modificată sentinţa penală nr. 2338/28.12.2022 pronunţată de Judecătoria Arad.
Prin urmare, Judecătoriei Arad a declinat competenţa de judecare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin decizia penală nr. 593/A din data de 03.07.,2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 50 rap. la art. 598 al (2) din C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, invocată din oficiu, şi în temeiul art. 50 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de judecare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Arad.
Totodată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru regulator de competenţă.
În esenţă, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin contestaţia la executare formulată, condamnatul solicită deducerea din cuantumul pedepsei a unui număr de 204 zile compensatorii acordate conform art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, reţinându-se că acesta este încarcerat în penitenciar în baza sentinţei penale nr. 2338/28.12.2022 pronunţate de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 219/A/16.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Prin sentinţa penală nr. 2338/28.12.2022 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În temeiul art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată acordată prin sentinţa penală nr. 252/20.01.2015 a Judecătoriei Găeşti, din executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 690/30.09.2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 211/12.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 654 zile închisoare.
În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a aplicat pedeapsa cea mai mare, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (3 luni + 3 luni+ 3 luni), respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă intermediară de 1 an şi 3 luni închisoare.
În temeiul art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată, la restul rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală 690/30.09.2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 211/12.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 1 an 3 luni şi 654 zile închisoare.
În apel, prin decizia penală nr. 219/A/16.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza:
În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "uz de fals" (în urma schimbării încadrării juridice a faptei din două infracţiuni de uz de fals într-o singură infracţiune de uz de fals).
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate de către prima instanţă de: 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat" şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere"; 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "uz de fals", fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care a adaugat un spor de 2 luni închisoare reprezentând o treime din celelalte două pedepse aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 104 alin. (2) C. pen., a menţinut dispoziţiile primei instanţe privind revocarea beneficiul liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 252/20.01.2015 a Judecătoriei Găeşti, din executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 690/30.09.2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 211/12.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, şi a dispus executarea restului de pedeapsă de 654 zile închisoare.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a adăugat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare restul de 654 zile închisoare, urmare a revocării liberării condiţionate, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni şi 654 zile închisoare in regim de detenţie, fiind menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei din apel.
S-a avut în vedere că, în cauza de faţă, nu există nicio nelămurire în privinţa deciziei pronunţate în apel, prin prisma contestaţiei la executare prin care se solicită deducerea din cuantumul pedepsei a zilelor compensatorii acordate conform art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, deoarece în faţa instanţei de apel nu s-a pus în discuţie deducerea acestor zile compensatorii, astfel că s-a apreciat că instanţa de executare are competenţa să judece contestaţia la executare formulată de condamnat, care în cauză este Judecătoria Arad, ca prima instanţă care a judecat cauza, potrivit dispoziţiilor art. 553 alin. (1) C. proc. pen.
S-a mai menţionat că, modificarea făcută de instanţa de apel în privinţa sentinţei penale apelate, nu a privit nelămurirea invocată prin contestaţia la executare de faţă. Instanţa de apel doar a schimbat încadrarea juridică a faptei din două infracţiuni de uz de fals într-o singură infracţiune de uz de fals, aplicând o singură pedeapsă pentru această infracţiune şi a menţinut celelalte pedepse aplicate de prima instanţă şi precum modalitatea de contopire a pedepselor, însă în privinţa aspectelor modificate de instanţa de apel, contestatorul nu a invocat nicio nelămurire, apreciindu-se astfel că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare
Prin urmare, faţă de cele reţinute şi având în vedere şi cele statuate prin Decizia nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, Curtea de Apel Timişoara a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Arad, constatându-se totodată ivit conflictul negativ de competenţă, sens în care a fost sesizată Înalta Curte în vederea soluţionării acestuia.
*
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 09.07.2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 17.07.2025.
Înalta Curte analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Arad şi Curtea de Apel Timişoara, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Arad, pentru următoarele considerente:
În speţă, contestatorul condamnat A. a formulat o cerere de contestaţie la executare, prin care a solicitat deducerea din cuantumul pedepsei a unui număr de 204 zile compensatorii acordate conform art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, în drept, contestatorul condamnat întemeindu-şi cererea de contestaţie la executate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Contestatorul A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2398/16.03.2023 emis în baza sentinţei penale nr. 2338/28.12.2022 pronunţate de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 219/A pronunţată la data de 16.03.2023 de către Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a aplicat acestuia o pedeapsă principală rezultantă de 1 an 2 luni şi 654 zile închisoare.
Conform art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Alin. (2) al art. 598 alin. (2) prevede că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Relevant sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei este titlul împotriva căruia s-a formulat contestaţia la executare privind pe condamnatul A., respectiv sentinţa penală nr. 2338/28.12.2022 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 219/A pronunţată la data de 16.03.2023 de către Curtea de Apel Timişoara.
Astfel, în cauză se constată că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de executare este competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., în speţă, Judecătoria Arad care a pronunţat în primă instanţă sentinţa penală în baza căreia s-a emis MEPI nr. 2398/16.03.2023 în executarea căruia se află şi pe care contestatorul îl contestă, Judecătoria Arad fiind instanţa de executare astfel cum prevăd dispoziţiile art. 553 alin. (1) din C. proc. pen.
Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, doar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel, competenţa revine, după caz, instanţei de apel, or, în speţă, nu există nicio nelămurire în privinţa deciziei pronunţate în apel, prin prisma contestaţiei la executare formulate în cauză prin care se solicită deducerea din cuantumul pedepsei a zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017.
Prin urmare, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul condamnat A., iar în speţă, instanţa de executare este Judecătoria Arad care a pronunţat sentinţa penală în baza căreia s-a emis MEPI nr. 2398/16.03.2023 în executarea căruia se află contestatorul condamnat.
De altfel, se reţine că prin Decizia nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr. 169/2017, s-a stabilit că revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit vit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iulie 2025.