Extraordinary appeal for annulment inadmissible due to mismatch between cited statutory ground and substantive objection regarding state-borne judicial costs

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 547 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-au dispus următoarele:

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu din infracţiunile de omor deosebit de grav, prevăzute şi pedepsite de art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen., ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) din C. pen. şi distrugere, prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (4) din C. pen., în infracţiunea de distrugere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 219 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 334 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen. a fost condamnat A. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. a) teza II- a şi b) din C. pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 217 alin. (4) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. şi art. 34 lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. pe o durată de 6 ani, calculată conform dispoziţiilor art. 66 din C. pen.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen.

În baza art. 350 din C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 1.03.2010 la zi.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 din Codul de procjedură penală, a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. în dauna părţii vătămate B..

În temeiul art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 din C. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în cauză de partea civilă B..

S-a luat act că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul judecăţii, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul A., iar, prin decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a desfiinţat, în parte, sentinţa primei instanţe.

Rejudecând, a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului şi a majorat de la 15 la 17 ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din C. pen., a fost contopită pedeapsa de 17 ani închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) din C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare.

A fost menţinută pedeapsa complementară aplicată inculpatului precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 2051 din 18 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2010, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 33 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la 1 martie 2010, la 18 mai 2011.

A fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Public.

La data de 17.02.2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub nr. x/2025, contestaţia în anulare formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2010, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8, cu termen de judecată la data de 26.03.2025.

În motivarea contestaţiei în anulare, recurentul A. a apreciat că atât în prezenta cauză, cât şi pe fondul cauzei, se impune lăsarea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.. În acest sens, a făcut trimitere la minuta din 10 iulie 2017 adoptată de judecătorii secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti, nepublicată, prin care s-a statuat, potrivit susţinerilor petentului, lăsarea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, în cazul persoanelor vulnerabile care au obţinut venituri în perioada executării pedepselor.

La termenul de judecată din 26.03.2025 s-a dispus amânarea judecării cauzei, întrucât contestatorul nu a putut fi prezentat în faţa instanţei din cauza multiplelor afaceri judiciare pe care le avea la Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri şi condiţii este expresia şi consecinţa principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei. În această etapă procesuală instanţa examinează dacă respectiva contestaţie în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă, în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând.

În cauză, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel că nu se impune o verificare a termenului de declarare a contestaţiei din moment ce poate fi introdusă oricând potrivit art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivele pe care se sprijină contestaţia în anulare, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în sensul că, în opinia sa, cheltuielile judiciare ar trebui suportate de stat, potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul persoanelor vulnerabile care au obţinut venituri în perioada executării pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele prezentate de contestator în cererea scrisă nu se subsumează cazului de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că recurentul nu face nicio referire la vreo cauză de încetare a procesului penal, ci îşi exprimă nemulţumirea cu privire la suportarea cheltuielilor judiciare pe fondul cauzei şi în prezenta cale de atac.

Or, îndeplinirea formală a unei condiţii, ca de exemplu indicarea unui caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac. (în acest sens a se vedea decizia nr. 2/A din 05.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2024).

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a invocat în mod formal cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aspectele invocate neîncadrându-se în niciun caz de contestaţie în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2010.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.