Jurisdiction for post-2014 "contestație în anulare" against pre-2014 final judgments: Application of New Criminal Procedure Code vs. 1968 Code competence rules

Şedinţa publică din data de 17 iulie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din data de 15.05.2025 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 47 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş în judecarea cererii de contestaţie în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 a Tribunalului Timiş pronunţate în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Timiş.

În temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 429 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 din Legea nr. 255/2013, s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Tribunalul Timiş a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 02.04.2025 sub nr. x/2025, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 pronunţate de Tribunalul Timiş, în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În cauză, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 553 din data de 23.11.2010 pronunţată de Judecătoria Deta în dosarul nr. x/2010, contestatorul a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În urma apelului promovat de parchet, prin decizia penală nr. 108/2011 a Tribunalului Timiş a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, fiind dispusă condamnarea contestatorului A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare este, de regulă, instanţa de apel. În cauza de faţă, raportat la temeiul invocat de contestator, competenţa revine instanţei de apel, în condiţiile în care împotriva sentinţei pronunţate în prima instanţă a fost exercitată calea de atac a apelului. Cu toate că apelul a fost judecat de Tribunalul Timiş, s-a considerat că potrivit normelor de procedură de la data judecătii cauzei, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare din prezenta cauză este Curtea de Apel Timiş.

Din modul de reglementare a dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia în anulare, reiese existenţa a două faze ale judecării acesteia. În prima fază, instanţa competentă analizează admisibilitatea în principiu a acesteia (art. 431 C. proc. pen.), pentru ca, în ipoteza în care testul de admisibilitate este trecut, să procedeze la rejudecarea cauzei (art. 432 C. proc. pen.). Teoretic, instanţa competentă sesizată cu o contestaţie în anulare are, în prima fază, două posibile soluţii: a) admite în principiu contestaţia în anulare după verificarea condiţiilor cerute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. sau b) după analizarea aceloraşi condiţii, respinge în principiu contestaţia în anulare.

În cazul primei ipoteze, după admiterea în principiu a contestaţie în anulare, instanţa competentă procedează la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.

Raportat la cele menţionate anterior, s-a arătat că, în cazul admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, în cauza de faţă tribunalul ar ajunge să soluţioneze un apel, în condiţiile în care, potrivit normelor de competenţă în vigoare, tribunalele nu au competenţa de a judeca apeluri împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii, aceasta fiind dată în competenţa curţilor de apel, conform art. 38 alin. (2) C. proc. pen.

În plus, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., se desfăşoară conform legii noi.

În consecinţă, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială în judecarea cererii de contestaţie în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Timiş şi a dispus trimiterea cauzei Curţii de Apel Timişoara.

Prin decizia penală nr. 27/CA din data de 24.06.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Timişoara în temeiul art. 47 C. proc. pen.., a admis excepţia de necompetentă materială a Curţii de Apel Timişoara, invocată din oficiu şi în temeiul art. 50 C. proc. pen., rap. la art. 47 C. proc. pen.., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. în favoarea Tribunalului Timiş.

Totodată, s-a constatat ivit conflictului negativ de competenţă, dispunând în baza art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă că, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere că în prezenta cauză privind pe condamnatul A. fapta a fost săvârşită şi judecată sub imperiul C. proc. pen. anterior din 1968.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 C. proc. pen. din 1968, judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Conform art. 27 C. proc. pen. din 1968 ca instanţă de apel, tribunalul judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă. La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul C. proc. pen.

Potrivit art. 8 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. Per a contrario în cazurile hotărârilor deja pronunţate de prima instanţă şi rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen. se aplică prevederile C. proc. pen. din 1968.

Privitor la reţinerea art. 14 din Legea 255/2013 care prevede că rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen. se desfăşoară conform legii noi, avut în vedere de Tribunalul Timiş în motivarea declinării competenţei în favoarea Curţii de Apel, instanţa a apreciat că nu sunt aplicabile în speţa de faţă având în vedere că prezenta cauză nu a fost trimisă spre rejudecare după intrarea în vigoare a legii noi, obiectul cauzei fiind contestaţie în anulare.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că potrivit art. 429 din Noul C. proc. pen. contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. Astfel, contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. se judecă de către instanţa care a soluţionat apelul.

Având în vedere că petentul a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 a Tribunalului Timiş, precum şi dispoziţiile art. 429 C. proc. pen. potrivit cărora contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă a cărei anulare se cere, iar instanţa corespunzătoare să soluţioneze contestaţia în anulare este Tribunalul care a pronunţat hotărârea, s-a considerat că în prezenta cauză nu poate fi atrasă competenţa materială a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea prezentei contestaţii formulate de către petentul A..

Prin urmare, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalul Timiş, constatându-se totodată conflictul negativ de competenţă ivit în cauză, astfel că s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

v

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07.07.2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 17.07.2025.

Înalta Curte analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara cu privire la competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Timiş, pentru următoarele considerente:

În speţă, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2010, prin care a fost soluţionat apelul împotriva sentinţei penale nr. 553/23.11.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Deta, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal).

Sub aspectul competenţei de soluţionare a prezentei cauze având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A., Înalta Curte constată că se menţin neschimbate cele statuate deja de instanţa supremă cu prilejul soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între aceleaşi instanţe relativ la competenţa de soluţionare a unei cereri de contestaţie în anulare formulată anterior de persoana în cauză, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., împotriva aceleaşi decizii penale. (Încheierea nr. 342/18.06.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023)

Înalta Curte reţine astfel că hotărârea împotriva căreia contestatorul A. a formulat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare a rămas definitivă în faţa Tribunalului Timiş, iar nu în faţa Curţii de Apel Timişoara, instanţă care, nefiind învestită în mod efectiv în calea ordinară de atac a apelului, nu a supus controlului său judiciar hotărârea de condamnare, şi, prin urmare, nu poate soluţiona o cale extraordinară de atac, câtă vreme hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunţată sub imperiul legii penale anterioare, respectiv hotărârile rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen. sunt supuse prevederilor C. proc. pen. din 1968.

Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei în anulare este determinată prin dispoziţiile art. 429 C. proc. pen., care, în alin. (1) stabileşte că, atunci când se întemeiază pe cazurile prev. de art. 426 lit. a) - h) C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, iar în alin. (2) statuează că, în cazul invocării autorităţii de lucru judecat [cazul prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen..], aceasta se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, stabilesc că hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate rezultă că instanţa competentă să judece contestaţia în anulare este instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, care, în cazurile prev. de art. 426 lit. a), c) - h) C. proc. pen., este întotdeauna instanţa de apel, iar în cazurile prev. de art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen., poate fi, după caz, prima instanţă (în cazul hotărârilor rămase definitive prin neapelare sau ca urmare a retragerii/respingerii ca tardiv a apelului exercitat împotriva lor), sau instanţa de apel, pentru hotărârile rămase definitive prin decizia instanţei de apel.

Cum în speţă, obiectul cauzei este constituit de contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 108 din data de 27.04.2011 pronunţată în dosarul penal nr. x/2010 de către Tribunalul Timiş - ca instanţă de apel, hotărârea râmând definitivă prin decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că Tribunalul Timiş este instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia în anulare de faţă, ca instanţă care a pronunţat hotărârea definitivă a cărei anulare se solicită.

Înalta Curte constată de asemenea că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2013 care prevăd că rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen. se desfăşoară conform legii noi, întrucât această ipoteză nu se regăşeste în cauză, obiectul cauzei fiind contestaţie în anulare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Timiş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul inculpat A. în favoarea Tribunalului Timiş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iulie 2025.