Cassation appeal inadmissible against final first-instance drug and drunk-driving conviction with revoked suspended sentence.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 432 din 9 octombrie 2023, Tribunalul Iaşi a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenţa altor substanţe, prev. de art. 336, alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare se va realiza conform art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4, alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396, alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 11 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 315/31.05.2019 a Judecătoriei Roman, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 19.06.2019.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală mai sus indicată şi a repus în individualitate pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396, alin. (10) C. proc. pen. persoană vătămată B.);

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396, alin. (10) C. proc. pen. (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 44 alin. (2) C. pen., raportat la art. 40 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1), (2), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi de 6 luni închisoare, aplicate inculpatului A. pentru faptele deduse judecăţii în cauză cu pedepsele de 9 luni închisoare şi de 6 luni închisoare, aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 315/31.05.2019 a Judecătoriei Roman, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din cuantumul celorlalte (7 luni), în total 2 ani şi 7 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1), lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. (66) alin. (1), lit. a), b) şi i) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor sus-menţionate prevăzute de art. (66) alin. (1), lit. a), b) şi i) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, în cuantum total de 3500 RON, din care suma de 2317 RON aferentă urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 42 din 17 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 432 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta.

La data de 26 martie 2025, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva sentinţei penale nr. 432 din 9 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Iaşi, susţinând că aceasta a rămas definitivă prin neapelare la data de 21 noiembrie 2023.

Cererea transmisă direct Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată, la Registratura secţiei penale, la data de 2 aprilie 2025, sub nr. 2971, a fost ulterior transmisă, pe cale administrativă, Curţii de Apel Iaşi, unde a fost înregistrată, la data de 14 aprilie 2025, sub nr. x/2022.

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 5 mai 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 5 iunie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., constatare care face inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 434 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Prin urmare, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate în apel, prin care s-a soluţionat raportul de drept penal substanţial dedus judecăţii.

Ca urmare, hotărârile penale pronunţate în primă instanţă, chiar dacă sunt definitive, sunt excluse controlului jurisdicţional exercitat în procedura recursului în casaţie, întrucât exerciţiul acestuia are ca finalitate exclusivă remedierea erorilor de drept comise de instanţele de apel.

În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie a fost exercitată de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 432 din 9 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Iaşi, în primă instanţă, hotărâre rămasă definitivă, în condiţiile art. 551 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ca urmare a neexercitării în termen legal de către acesta a căii de atac a apelului.

Or, o astfel de hotărâre nu poate face obiectul recursului în casaţie, neconstituind o hotărâre pronunţată în calea de atac a apelului.

Distinct de această constatare, Înalta Curte constată că în cauză există o decizie pronunţată de instanţa de apel - decizia penală nr. 42 din 17 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca tardivă, calea ordinară de atac exercitată de inculpatul A. împotriva hotărârii sus-menţionate - singura susceptibilă, în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., a fi supusă căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

O atare constatare nu are, însă, consecinţe asupra admisibilităţii recursului în casaţie, deoarece, pe de o parte, calea extraordinară de atac nu este îndreptată împotriva acesteia, ci, în mod expres, împotriva hotărârii instanţei de fond. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (6) C. proc. pen., "decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras."

Acest text de lege, care instituie regula potrivit căreia recursul în casaţie nu poate fi exercitat omisso medio, condiţionează vocaţia părţii de a uza de calea extraordinară de atac prevăzută de art. 433 şi următoarele C. proc. pen. de efectivitatea căii ordinare de atac exercitate de aceasta anterior, stabilind că partea care nu a declarat apel sau care l-a retras nu poate recura decizia instanţei de apel.

Deşi textul de lege nu prevede în mod expres, doctrina şi jurisprudenţa au asimilat acestei situaţii şi ipoteza exercitării tardive de către parte a apelului, apreciindu-se că declararea căii ordinare de atac în afara termenului prevăzut de lege echivalează cu neexercitarea acesteia.

Într-adevăr, efectivitatea căii ordinare de atac se raportează la aptitudinea concretă a acesteia de a determina un examen de legalitate şi/sau temeinicie a hotărârii primei instanţe, iar nu la simplul act de exercitare a acesteia. În ipoteza nerespectării exigenţelor legale privind termenul în care poate fi exercitată sau al exprimării de voinţă a părţii în sensul retragerii acesteia, calea ordinară de atac nu mai are aptitudinea funcţională de a provoca un examen al cauzei în condiţiile art. 417 C. proc. pen., ceea ce echivalează cu neexercitarea sa.

Ca urmare, într-o astfel de ipoteză, recursul în casaţie declarat împotriva hotărârii instanţei de apel este exercitat omisso medio, atrăgând, în condiţiile art. 440 alin. (2) raportat la art. 436 alin. (6) C. proc. pen., inadmisibilitatea acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 434 C. proc. pen., fiind, prin urmare, inadmisibilă.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 434 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 432 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 432 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iunie 2025.