Influence Peddling Conviction Upheld by Cassation Court as Demand and Receipt Sufficed

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 510 din data de 28.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare dispuse prin sentinţa penală nr. 194/06.02.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 472/04.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi a adăugat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, de 3 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 399 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 11.05.2022.

În temeiul art. 72 C. pen., a dedus durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la data de 30.12.2020 la data de 13.05.2022.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a obligat inculpatul A. la plata sumei de 3.500 RON (din care suma de 1.496 RON, reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, emis la data de 16.02.2021, în dosarul de urmărire penală nr. 469/P/2020, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare, în esenţă, în fapt, s-a reţinut următoarele:

- În data de 19.10.2020 a solicitat, cu sprijinul numitului B. şi prin intermediar, suma de 600.000 euro (în două tranşe egale, prima dintre acestea plătibilă de îndată, avansul fiind ulterior scăzut la suma de 200.000 euro) martorului denunţător C., arătând că are influenţă pe lângă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi că va obţine o soluţie definitivă de achitare în dosarul în care martorul este judecat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi care la momentul pretinderii se afla în faza de judecăţii, în fond pe rolul Tribunalului Bucureşti.

- În data de 23.12.2020 a pretins, prin acelaşi intermediar, suma de 400.000 (în două tranşe egale, prima plătibilă imediat) pentru exercitarea influenţei pe care o are asupra magistraţilor judecători, în sensul arătat anterior.

- În data de 29.12.2020 a fost surprins în flagrant primind de la intermediar avansul solicitat în cuantum de 200.000 euro.

Împotriva acestei sentinţe penale, au formulat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 17/A din data de 13.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, în dosarul nr. x/2021 în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 510/F din data de 28.04.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă şi care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-intimat-inculpat la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 13 februarie 2025, prin mail, prin avocat a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare invocat, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, potrivit art. 440 C. proc. pen., suspendarea executării în temeiul art. 441 C. proc. pen. şi admiterea pe fond a recursului în casaţie, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (2) pct. 2 C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că, deşi instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a înregistrărilor făcute de către martorul colaborator cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu toate acestea, înregistrările redate în procesele-verbale au rămas la dosarul cauzei, de unde se poate prezuma că aceste informaţii - obţinute în mod nelegal - au fost cunoscute de către judecători şi astfel au putut influenţa raţionamentul logico-juridic la stabilirea situaţiei de fapt, chiar dacă în mod formal se consemnează că acestea nu au fost avute în vedere, sub acest aspect, fiind menţionată decizia Curţii Constituţionale prin care se constată că neînlăturarea fizică a probelor nelegal obţinute afectează obiectivitatea judecătorului.

Sub un alt aspect, recurentul A. a arătat că, în raport de prevederile art. 291 C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă presupune promisiunea de a interveni pe lângă un funcţionar public, având influenţă reală sau presupusă asupra acestuia.

În speţă, persoana condamnată a indus în eroare persoana vătămată pretinzând în mod mincinos că deţine calitatea de procuror, or, acesta nu constituie o simplă promisiune de influenţă, ci o inducere în eroare, care excede infracţiunii de trafic de influenţă.

În raport de acuzaţia formulată prin actul de sesizare al instanţei, norma de incriminare impune ca, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul de inducere în eroare a subiectului pasiv să se refere exclusiv la aptitudinea subiectului activ o persoană de a exercita o influenţă asupra unui funcţionar public.

Prin urmare, atât în cazul unei influenţe reale sau al unei influenţe simulate asupra funcţionarului, condiţia de tipicitate a acestei infracţiuni este îndeplinită.

Însă, în cauză, se observă că fapta constă în inducerea în eroare a subiectului pasiv, inclusiv cu privire la calitatea de procuror, pe care inculpatul, în mod evident, nu o deţine, iar, numai subsecvent acestui fapt se pune în discuţie aptitudinea de a exercita o influenţă reală sau simulată asupra funcţionarilor.

Acest element esenţial - inducerea în eroare cu privire la deţinerea unei calităţi prezentată în mod mincinos - face ca această faptă să nu poată fi încadrată în tiparul infracţiunii de trafic de influenţă, în cazul căreia legiuitorul admite posibilitatea unei induceri în eroare, strict cu privire la influenţă ce poate fi reală sau simulată însă, nu poate fi admisă inducerea în eroare şi cu privire la deţinerea unei calităţi oficiale.

Lipsa consimţământului pentru promisiune

Potrivit jurisprudenţei pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar să existe un consimţământ din partea cumpărătorului de influenţă. În speţă, persoana vătămată nu a fost de acord cu suma pretinsă, ceea ce exclude existenţa unei promisiuni ferme şi, implicit a infracţiunii.

Analiza acuzaţiei penale se impune a fi făcută prin urmărirea celor două pretinse acte reunite aceleaşi acţiuni (potrivit încadrării), respectiv: fapta din data de 19.10.2020, când se impută inculpatului că ar fi pretins suma de 600000 euro cu sprijinul numitului B. şi faptele din datele de 23.12.2020 şi 29.12.2020 când, de asemenea, se susţine că ar fi pretins suma de 400000 euro.

Având în vedere că intermediarul şi beneficiarul traficului de influenţă nu au fost de acord cu pretinsa ofertă şi, de asemenea, nici nu au crezut în aptitudinea inculpatului în a-şi manifesta influenţa, persoana condamnată a apreciat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a faptei de trafic de influenţă, fiind necesar nu doar să existe o simplă ofertă de a trafica influenţa, ci şi promisiunea de a trafica influenţa.

Acţiunile alternative din norma de incriminare prevăzută de art. 291 C. pen. - pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii - prezintă relevanţă penală numai dacă sunt corelate funcţional cu cele două elemente circumstanţiale afectate subiectului activ respectiv, influenţa reală sau influenţa simulată asupra funcţionarului, respectiv promisiunea de a-1 determina să acţioneze contrar îndatoririlor de serviciu, care se impun a fi realizate cumulativ. În acest sens a arătat că prima instanţă, în mod just a stabilit că nu este realizat elementul circumstanţial, respectiv promisiunea de a-l determina pe funcţionar să acţioneze contrar îndatoririlor de serviciu. Astfel, a arătat că probele administrate în cauză nu relevă la nivelul standardului de efectivitate-dincolo de orice îndoială rezonabilă- aspectul faptic menţionat.

Astfel, a arătat că susţinerea acuzării în sensul că este realizată această cerinţă sub forma unei -promisiuni sub condiţie...a intervenţiei pe lângă funcţionarul care trebuie...- nu poate fi primită dat fiind că dispoziţia normativă este precisă şi neechivocă -...promite că îl va determina...Rezultă astfel, că acest substantiv-promisiunea- semnifică faptul că între cei doi agenţi (agentul activ ce propune traficarea şi agentul cumpărător al influenţei) să se realizeze o înţelegere în baza căruia agentul activ să ofere promisiunea de a-şi trafica influenţa.

În cauză, o astfel de înţelegere (ca urmare a refuzului de a primi oferta) lipseşte şi, cum pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., o deosebire semnificativă este reprezentată de acţiunea făptuitorului ca acesta să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească un act care intră în atribuţiile lui de serviciu.

Realizarea acestei condiţii presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-1 determina pe funcţionar să adopte o conduită ce formează obiectul vânzării - cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţii, iar, în lipsa unei atare promisiuni, fapta de pretindere sau de primire a unei sume de bani sau a altor foloase de către făptuitor nu se încadrează în conţinutul laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen.

Un alt aspect ce demonstrează lipsa tipicităţii obiective este acela că agentul(inculpatul) nu s-a referit la vreun funcţionar asupra căruia să exercite influenţa.

Aşa cum susţine acuzarea, oferta a fost una extrem de vagă şi, de asemenea, nu s-a indicat modalitatea de concretă în care s-ar putea exercita această influenţă, dincolo de faptul că era absolut improbabil ca destinatarul influenţei să aibă nevoie de aceasta, apreciind persoana condamnată că nu rezultă din nicio probă că oferta influenţei s-ar fi referit la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, aceasta reprezentând o interpretare lipsită de suport probator a acuzării.

Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 martie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. au fost depuse concluzii scrise, la 07 aprilie 2025, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În esenţă, a susţinut că examinarea criticilor formulate de recurent presupune reanalizarea probelor administrate în cursul procedurilor judiciare care au vizat fondul cauzei şi a situaţiei de fapt stabilite cu titlu definitiv prin decizia penală recurată, aspect care rezultă din însăşi modalitatea în care au fost concepute motivele de recurs.

S-a arătat că cele criticate de recurent exced analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectele invocate neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Din analiza deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există, a fost corect încadrată juridic şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

Având în vedere aspectele menţionate anterior, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., constatând că motivele de recurs în casaţie formulate de persoana condamnată A. nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 17/13.01.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 aprilie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 07 mai 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casaţie.

Prin încheierea din 07 mai 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 17/A din data de 13 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 04 iunie 2025 cu citarea recurentului inculpat şi încunoştinţarea apărătorului ales al acestuia.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat A. s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07 mai 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, în raport de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat A. ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă deoarece, pe de o parte, inculpatul ar fi indus în eroare subiectul pasiv cu privire la calitatea sa de procuror, iar pe de altă parte nu ar fi existat un acord sau o înţelegere între cumpărătorii de influenţă şi inculpat, ca urmare a refuzului destinatarului ofertei la data de 19.10.2020.

Potrivit art. 291 alin. (1) din C. pen.: Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective în cazul traficului de influenţă constă într-o acţiune care se poate concretiza în trei modalităţi distincte: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Aceste modalităţi de realizare a elementului material, ce coincid cu cele de la luarea de mită, sunt alternative, infracţiunea consumându-se la comiterea oricăreia dintre ele. În acest context, realizarea a două sau mai multe dintre modalităţile elementului material nu va conduce la reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni, după momentul consumării primei dintre acestea nemaiavând importanţă penală primirea efectivă a banilor sau foloaselor. Aşa fiind, în cazul în care anterior primirii făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unor astfel de bunuri, fapta se consumă la momentul acceptării. Nu interesează dacă bunurile sunt şi remise efectiv după pretinderea sau acceptarea de promisiuni sau alte foloase.

Pretinderea presupune solicitarea explicită, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau a altor foloase necuvenite, nefiind necesar ca solicitarea să fie şi satisfăcută.

Primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite din iniţiativa cumpărătorului de influenţă, ea putându-se realiza în orice modalitate, prin simpla tradiţiune a banilor sau valorilor, prin virament bancar sau disimulat, prin încheierea unor contracte.

Acceptarea promisiunii de bani sau a altor foloase necuvenite presupune acordul expres sau tacit (dar neîndoielnic) al făptuitorului referitor la oferta făcută de cumpărătorul de influenţă, aceasta putându-se realiza atât direct, cât şi indirect, pentru sine sau pentru altul.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constă în aceea că inculpatul A.:, - la data de 19.10.2020 a solicitat, cu sprijinul martorului D. şi prin intermediar, E., denunţătorului F., suma de 600.000 de euro (în două tranşe egale, prima dintre acestea plătibilă de îndată, avansul fiind ulterior scăzut la suma de 200.000 euro), arătând că are influenţă pe lângă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi promiţând că va obţine o soluţie definitivă de achitare în dosarul în care denunţătorul este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, care la momentul pretinderii se afla în faza de judecăţii în fond pe rolul Tribunalului Bucureşti;

- la data de 23.12.2020 a pretins, prin acelaşi intermediar E., suma de 400.000 (în două tranşe egale, prima plătibilă imediat) pentru exercitarea influenţei pe care o are asupra judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti şi promiţând că va obţine o soluţie definitivă de achitare, în sensul arătat anterior;

- la data de 29.12.2020 a fost surprins în flagrant primind de la intermediar E. avansul solicitat, în cuantum de 200.000 euro."

Astfel, inculpatul A. a realizat elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă, a pretins şi a primit bani de la denunţător, promiţând ca, în schimbul influenţei pe care o are asupra judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, să obţină o soluţie de achitare în dosarul în care denunţătorul era judecat pentru o faptă de corupţie.

Aşadar, se constată că modalităţile alternative în care inculpatul A. a realizat activitatea infracţională, pretindere şi primire, sunt integrabile unităţii naturale a infracţiunii (pretindere, realizată în data de 19.10.2020, şi în data de 23.12.2020, şi primire, la data de 29.12.2020, cu privire la suma de 200.000 euro).

Inculpatul A. a promis în mod ferm şi expres obţinerea unei soluţii de achitare, indicând şi funcţionarii spre care se va îndrepta traficul de influenţă, respectiv, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, suficient ca modalitate de referire, funcţionari competenţi pentru dispunerea unei soluţii de achitare într-o cauză penală (… Doamnă, poa’ să-i dea şi 100 de ani la…! Nu ne interesează la Tribunal, ne interesează la Curtea de Apel!...’’). Chiar dacă, în mod constant, inculpatul a arătat că, de fapt, face parte dintr-un grup de mai multe persoane care realizează traficul de influenţă, în permanenţă, a lăsat să se înţeleagă că personal are influenţă asupra judecătorilor, chiar prin poziţia pe care o avea ca procuror, calitate pe care şi-a atribuit-o în mod mincinos (folosind numele unui procuror real). De altfel, toată "regia’’ pe care inculpatul o pune în scenă cu ajutorul martorului D. are această finalitate (asumă inculpatul că ar fi mai probabilă influenţa asupra judecătorilor din postura de procuror). Astfel, îi dă întâlnire martorei E. în zona din spatele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit capturilor video ale camerelor de supraveghere din zonă, la întâlnirea din data de 19.10.2020, inculpatul, în momentul în care E. ajunge la locul stabilit pentru întâlnire, însoţită de D., simulează că ar ieşi din clădirea parchetului (intrarea de serviciu). De asemenea, se remarcă şi în discuţiile interceptate, inculpatul încearcă să folosească anumite expresii din jargonul organelor de urmărire penală (... vine cu chestii de-astea de puşcăriaş ...’’;, ... nu facem analiza dosarului ...’’, etc.).

De asemenea, în cauză, urmarea imediată s-a produs, fapta săvârşită creând o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor publice, în condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure judecătorii, legătura de cauzalitate rezultând ex re.

Din punct de vedere subiectiv, inculpatul A. a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea lor prin comiterea infracţiunii, ceea ce caracterizează forma de vinovăţie a intenţiei directe (art. 16 alin. (1) lit. a) C. pen.).

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului A. potrivit căreia acţiunile alternative din norma de incriminare prevăzută de art. 291 C. pen. - pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii - prezintă relevanţă penală numai dacă sunt corelate funcţional cu cele două elemente circumstanţiale afectate subiectului activ respectiv, influenţa reală sau influenţa simulată asupra funcţionarului, respectiv promisiunea de a-1 determina să acţioneze contrar îndatoririlor de serviciu, care se impun a fi realizate cumulativ, precum şi a faptului că, în cauză, o astfel de înţelegere (ca urmare a refuzului de a primi oferta), lipseşte, trebuie arătat că, pentru existenţa elementului material şi deci a infracţiunii de trafic de influenţă, nu este necesar ca influenţa pretinsă să fie reală şi nici ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenţiei sau de respectarea promisiunii de foloase.

De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuţiile funcţionarului să fi fost ori nu efectuat, fiind suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase ori daruri în vederea determinării funcţionarului. Împrejurarea că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă se realizează nu numai prin pretinderea de foloase, ci şi prin primirea de foloase sau prin acceptarea de promisiuni, înseamnă că pentru existenţa acestei infracţiuni este indiferent faptul că iniţiativa aparţine traficantului sau persoanei interesate ca influenţa să fie exercitată.

În concret, s-a arătat că, în cauză, raportat la cerinţa esenţială a infracţiunii de trafic de influenţă care nu presupune existenţa unei influenţe reale a făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, trebuie arătat faptul că recurentul a arătat că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi că va obţine o soluţie de achitare în dosarul martorului denunţător. Pentru a întări credinţa privind capacitatea sa de a interveni, recurentul s-a folosit de o pretinsă calitate a sa de procuror, indicând chiar şi un nume sub acest aspect, un nume care şi corespunde unei identităţi reale a unui magistrat, precizând că garanţia sa este prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a spori credibilitatea pretinsei sale influenţe fiind folosite nume reale.

Din perspectiva fazelor procesual penale, stabilirea situaţiei de fapt pentru determinarea atragerii răspunderii penale a unei persoane reprezintă un proces complex care presupune interpretarea şi analizarea coroborată a probelor administrate în mod nemijlocit de către instanţele de judecată şi care aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, revenind instanţei de recurs în casaţie sarcina ca, în raport de situaţia de fapt stabilită în mod definitiv, să verifice şi, eventual, să restabilească, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, efectuând în privinţa hotărârii recurate numai un examen de legalitate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 17/A din data de 13 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 17/A din data de 13 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.