Prescription of criminal liability for driving without a license accounting for state of emergency suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal, quashed the appellate and first-instance decisions, and ordered the immediate release of the defendant, prevailing over the state's position that the prosecution period remained valid. The dispute concerned a conviction for driving without a license (committed on December 27, 2019) and the associated revocation of a suspended sentence; the defendant argued that criminal liability had prescribed before the appellate court issued its decision on February 26, 2025. Relying on Articles 154 and 156 of the Penal Code, the court determined that the five-year statute of limitations expired on February 25, 2025, after accounting for a 60-day suspension during the 2020 state of emergency, thereby triggering the cessation of criminal proceedings under Article 16(l)(f) of the Code of Criminal Procedure and rendering the revocation of the prior suspended sentence legally untenable.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 96 alin. (1) C. pen, art. 43 alin. (2) C. pen, art. 274 alin. (1) C. proc. pen, art. 335 alin. (1) C. pen; Prescription of criminal liability for driving without a license accounting for state of emergency suspension: The dispute concerned a conviction for driving without a license (committed on December 27, 2019) and the associated revocation of a suspended sentence; the defendant argued that criminal liability had prescribed before the appellate court issued its decision on February 26, 2025. Relying on Articles 154 and 156 of the Penal Code, the court determined that the five-year statute of limitations expired on February 25, 2025, after accounting for a 60-day suspension during the 2020 state of emergency, thereby triggering the cessation of criminal proceedings under Article 16(l)(f) of the Code of Criminal Procedure and rendering the revocation of the prior suspended sentence legally untenable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the cassation appeal, quashing the lower court decisions, and ordering a retrial of the case.
Procedural basis for the court's decision to cease the criminal proceedings upon the expiration of the statute of limitations.
Substantive provision defining the ground for the cessation of criminal proceedings due to the expiry of criminal liability.
Basis for ruling that the judicial costs advanced by the state in the merits and appeal phases remain the responsibility of the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025
Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din data de 31.10.2024 pronunţată de Judecătoria Răcari în baza art. 335 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. , a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019).
În baza art. 96 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 10/01.02.2019 în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019 şi s-a dispus executarea acestei pedepse.
În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin prezenta la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 10/2019, inculpatul urmând să execute, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 RON pentru faza de urmărire penală.
În drept, fapta inculpatului A. care în data de 27.12.2019, a condus autoturismul, pe drumurile publice, respectiv pe DN7, judeţ Dâmboviţa, fără a deţine permis de conducere valabil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.
Împotriva hotărârii atacate a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023 în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 229 pronunţată de Judecătoria Răcari a data de 31 octombrie 2024 în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 900 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac.
Decizia penală nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023 a fost comunicată inculpatului A. la data de 03 martie 2025, la adresa de domiciliu, astfel că termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A., la data de 03 aprilie 2025.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 17 martie 2025, inculpatul A., prin apărător ales, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
În principal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a solicitat admiterea recursului în casaţie, încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) teza I C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale anterior pronunţării deciziei recurate (termenul împlinindu-se la data de 24.02.2025, aceasta fiind ultima zi calendaristică în care o hotărâre de condamnare mai putea fi pronunţată).
În subsidiar, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti pentru analiza corespunzătoare a cazului de încetare al procesului penal (prescripţia răspunderii penale).
În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea deciziei atacate.
În esenţă, a susţinut că, prin decizia atacată, s-a identificat, în mod greşit, momentul în care intervenea prescripţia răspunderii penale, acest termen împlinindu-se la data de 24.02.2025, pentru următoarele motive:
- fapta reţinută în sarcina recurentului este cea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., momentul săvârşirii faptei reţinute de toate actele şi lucrările dosarului, fiind identificat în data de 27.12.2019, fapta fiind consumată şi epuizată în data de 27.12.2019;
- fapta reţinută în sarcina recurentului prezintă limite de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani, astfel că termenul prescripţiei răspunderii penale aplicabil (reţinut şi de instanţa de apel) este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. - 5 (cinci) ani.
Astfel, a solicitat să se constate că la momentul pronunţării hotărârii atacate, faptă reţinută în sarcină recurentului era prescrisă, astfel că începând cu data de 25 februarie 2025 trebuia să se dispună soluţia încetării procesului penal.
În continuare a făcut trimitere la decizia din data de 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale (nepublicată în M.O. la data formulării prezentei cereri de recurs în casaţie), prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii conform art. 441 C. proc. pen.. a susţinut că aceasta trebuie să fie dispusă motivat de împrejurarea că acest caz de recurs invocat, raportat la temeiurile pe care se fundamentează prezenta cerere, este unul solid, apt a fi dovedit şi apreciat ca atare de instanţa de control judiciar chiar cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a cererii (în acest sens, calculul termenului prescripţiei putând fi realizat facil, fără verificări care necesită administrarea de probe).
A mai susţinut că suspendarea executării hotărârii recurate se impune considerând ca existenţa chiar şi teoretică a unui caz de încetare a procesului penal indică o eroare de judecată, motivat de faptul că fiecare zi petrecută în plus în executarea unei pedepse dispuse nelegal de o instanţă de judecată reprezintă o încălcare a art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate a unei persoane trebuind să aibă un fundament riguros, concret şi motivat prin raportare la normele legale de sorginte penală/procesual penală aplicabile la momentul pronunţării hotărârii de condamnare în statul care pronunţă condamnarea.
La data de 07 aprilie 2025 a ataşat la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească ca practică judiciară.
Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 19 martie 2025.
Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., au fost depuse concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În esenţă, s-a arătat că din punct de vedere al admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, prin prisma cazului invocat, respectiv al dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., cererea poate fi admisă în principiu, în condiţiile art. 440 C. proc. pen.., însă numai în contextul în care decizia Curţii Constituţionale din data de 18.02.2025 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, ar fi publicată în Monitorul Oficial până la momentul la care recurentul are deschisă calea de atac a recursului în casaţie (în termenul de 30 zile de comunicarea deciziei instanţei de apel).
A mai susţinut că având în vedere că la momentul formulării cererii de recurs în casaţie decizia Curţii Constituţionale nu a fost publicată în Monitorul Oficial, recursul în casaţie apare ca fiind unul inadmisibil, neîncadrându-se în cazurile prevăzute la art. 438 C. proc. pen.
În situaţia în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.. şi se dispune prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, s-a considerat că faţă de dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., recursul în casaţie trebuie admis, decizia curţii de apel urmând a fi casată, urmând a se dispune încetarea procesului penal.
În esenţă, pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani închisoare, termenul de prescripţie fiind cel dat de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., respectiv 5 ani, iar faţă de data săvârşirii infracţiunii, respectiv 27.12.2019, acest termen s-a împlinit la data de 26.12.2019 (avându-se în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din data de 26 mai 2022).
Cu toate acestea, aceste termen a fost suspendat în baza dispoziţiilor art. 156 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.., în baza unei împrejurări de neînlăturat, efectele combinate ale pandemiei de coronavirus şi ale celor două decrete prezidenţiale încadrându-se pe deplin în noţiunea de "împrejurare de neînlăturat care a împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal".
Având în vedere cele arătate, pe perioada stării de urgenţă, între datele de 16.03.2020 şi 14.05.2020, prescripţia răspunderii penale a fost suspendată.
În acest sens, este şi punctul de vedere exprimat la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din 15 -16.11.2023.
Având în vedere şi perioada cuprinsă între 16.03.2020-14.05.2020, rezultă că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în cauza de faţă la data de 24.02.2025, astfel că la data de 26.02.2025 când s-a pronunţat instanţa de control judiciar, se impunea a se admite apelul, a se desfiinţa sentinţa penală atacată şi a se dispune încetarea procesului penal pentru această infracţiune.
Însă în analiza cererii formulate, s-a apreciat că se impune a se avea în vedere că instanţa de control judiciar, în considerente, a arătat că pandemia de coronavirus declarată nu numai la nivel naţional, ci şi la nivel mondial începând cu data de 11 martie 2020, potrivit deciziei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, îndeplineşte condiţiile unei împrejurări de neprevăzut sau de neînlăturat, deoarece a condus în mod efectiv la împiedicarea continuării procesului penal în cauza de faţă.
În acest sens, decizia penală nr. 207/26.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin raportare la momentul de debut al pandemiei la nivel mondial, respectiv 11.03.2020, ar fi una legală.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 martie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 23 aprilie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
Prin încheierea din 23 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 04 iunie 2025 cu citarea recurentului inculpat şi încunoştinţarea apărătorului ales al acestuia.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul- inculpat A..
Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul-inculpat A. s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi are ca obiect desfiinţarea hotărârilor contrare legii.
În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel.
Înalta Curte reţine, totodată, că, prin cazul de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.
În speţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. care vizează greşita încetare a procesului penal a solicitat încetarea procesului penal, urmarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.
Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul nr. x/2020 din 26.09.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei următoarea situaţie de fapt: în data de 27.12.2019, în jurul orei 13:00, a condus autoturismul, pe DN 7, în interiorul localităţii Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, Înalta Curte reţine că pentru infracţiunea dedusă judecăţii, durata acestuia este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., în considerarea faptului că normele de incriminare prevăd pentru acestea pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Astfel, art. 335 alin. (1) din C. pen., prevede că "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."
În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.
În speţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la data săvârşirii acesteia, respectiv data de 27.12.2019 şi s-a împlinit la data de 25.02.2025. Pentru stabilirea momentului la care s-a împlinit termenul de prescripţie au fost luate în considerare şi cele 60 de zile a stării de urgenţă în care cursul prescripţiei a fost suspendat (16.03.2020-14.05.2020) potrivit Decretelor prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 prin care s-a instituit, respectiv s-a prelungit starea de urgenţă.
Termenul de prescripţie, de 5 ani, care a fost suspendat pe perioada declarării pandemiei generată de virusul respirator SARS/COV/2 pe teritoriul naţional, perioadă care se circumscrie pe deplin condiţiilor prevăzute de art. 156 alin. (1) teza a-II-a C. pen. "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal’’, alin. (2) "prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare’’.
În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că termenul general de prescripţie de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din C. pen. care a început să curgă de la data săvârşirii faptei, respectiv 27.12.2019, şi se împlineşte la data de 27.12.2024, se prelungeşte cu 60 zile, termen în care au fost în vigoare ce 2 decrete privind declanşarea stării de urgenţă. Acest termen de 60 zile se calculează în continuare, respectiv din data de 27.12.2024 şi până în data de 25.02.2025.
Aşadar, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În raport de această soluţie, de încetare a procesului penal, întrucât nu mai există o condamnare în cauza pendinte nu se mai impune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Va casa decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 229 din data de 31.10.2024, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2023 şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen.
Va înlătura dispoziţia privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Va lua act că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei începând cu data de 26 februarie 2025 la zi.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi apel, vor rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 229 din data de 31.10.2024, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2023 şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen.
Înlătură dispoziţia privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Ia act că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei începând cu data de 26 februarie 2025 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi apel, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.