Appeal against inadmissibility ruling on cassation petition deemed inadmissible as final and unappealable

Şedinţa publică din data de 04 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 757 din 04 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 rap. la art. 426 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare promovată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 75 din 03.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul penal nr. x/2020

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curte a reţinut că, prin calea de atac formulată, contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 426 lit. a), b) şi c) C. proc. pen.., arând, în esenţă, că probele administrate în cauză nu dovedesc că el a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor. A mai susţinut că a fost influenţat de către apărătorul său să recunoască fapta comisă astfel cum era menţionată în cuprinsul acuzaţiilor, deşi fapta în sine nu există, iar instanţa de judecată nu a mai efectuat niciun act procedural în vederea aflării adevărului în cauză.

Examinând condiţiile de admisibilitate, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, în speţă, cererea de contestaţie în anulare a fost formulată de către o persoană care are calitatea procesuală, în acord cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. pen.., deoarece contestatorul A. a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Iaşi.

S-a mai constatat că această cale extraordinară de atac a fost introdusă în termen legal doar în raport de cazul invocat, prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., dispoziţiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen.. stabilind că aceasta poate fi introdusă oricând în ipoteza acestui caz. Prin raportare însă la cazurile de contestaţie prev. de art. 426 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. proc. pen.., Curtea a constatat că a fost formulată tardiv contestaţia în anulare, cu depăşirea termenului de 30 de zile, prev. de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut că contestatorul A. a invocat formal cazurile de contestaţie prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) C. proc. pen.., deoarece motivarea în fapt a cererii deduse judecăţii nu are corespondent cu aceste cazuri de contestaţie în anulare. Sub acest aspect, s-a notat că persoana condamnată A. a invocat în susţinerea căii de atac împrejurarea că nu au fost audiaţi o serie de martori, că înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susţinerea acuzaţiei penale sunt neconcludente, fiind insuficient pentru a dovedi vinovăţia sa, evocând totodată lipsa rolului activ al instanţei de judecată.

Referitor la cazurile prev. de art. 426 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.., respectiv lipsa citării legale în apel şi pronunţarea deciziei în apel de către un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea fondului, Curtea a constatat că persoana condamnată nu a prezentat motive în sprijinul acestor cazuri de contestaţie în anulare.

În concluzie, s-a arătat că toate cele trei cazuri de contestaţie în anulare au fost invocate în mod formal de către persoana condamnată, nefiind motivate în fapt, în condiţiile în care, în realitate, contestatorul a făcut referire la împrejurări ce ar putea fi discutate într-un alt cadru procesual, aşa încât motivele concrete invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul A..

Cauza au fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 18 octombrie 2024, sub nr. x/2024.

Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul fixat în data de 04 decembrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocate inadmisibilitatea căii de atac.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii apelului promovat de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului exercitat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 757 din 04 octombrie 2024, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen.., Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva deciziei penale nr. 75 din 03.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul penal nr. x/2020

Hotărârea apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.., pentru argumentele ce succed:

Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa Înaltei Curţi au statuat asupra caracterului definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare (I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 599/2014, sentinţa nr. 817/2014, sentinţa nr. 892/2014).

Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.., care prevăd că "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

Aceeaşi opinie a exprimat mutatis mutandis şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), prin care s-a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Prin urmare, indiferent de soluţia pe care o conţin, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi supuse căilor ordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 757 din 04 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 757 din 04 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04 decembrie 2024.