Preventive seizure contestation appeal inadmissible under Article 4251(7) Criminal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 96 din 17 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2502 cu referire la art. 2501 alin. (3) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva încheierii penale pronunţată la data de 21 februarie 2025 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul-inculpat la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac.

Respingând toate criticile formulate în cauză Curtea a reţinut, în esenţă, că măsurile asigurătorii contestate satisfac cerinţele de legalitate, oportunitate şi proporţionalitate în raport de dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., iar în cauză subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii asigurătorii asupra sumei de bani, astfel cum acestă măsură a fost restrânsă potrivit încheierii penale din data de 11 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2021 şi verificată ulterior de aceeaşi instanţă, prin încheierea pronunţată, la data 02 iulie 2024, în dosarul nr. x/2021, din perspectiva caracterului necesar al acesteia în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a sumei de bani care poate face obiectul confiscării speciale ori în vederea garantării plăţii cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22.04.2025, sub numărul x/2021*/a16, fiind fixat termen de judecată la data de 30.04.2025 pentru când s-a dispus citarea contestatorului şi asigurarea apărării pentru acesta.

La termenul de judecată fixat în cauză, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, concluziile acestuia şi ale apărătorului desemnat din oficiu, fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestaţii îl constituie decizia penală nr. 96 din 17 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2502 cu referire la art. 2501 alin. (3) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din 21 februarie 2025 a Tribunalului Prahova, prin care s-a respins cererea inculpatului de ridicare a măsurii asiguratorii.

Această hotărâre, fiind pronunţată în calea de atac a contestaţiei prevăzute de art. 2502 cu referire la 2501 alin. (3) C. proc. pen.. (dispoziţie comună în materia verificării măsurilor asiguratorii în tot cursul procesului penal) raportat la art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.., este definitivă.

Astfel, potrivit art. 4251 alin. (7) C. proc. pen.., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, se constată că, în cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac succesive.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 aprilie 2025.