Recognition of foreign custodial sentence held immune to extraordinary review; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 29 C. civ. din data de 22 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22.08.2024, petentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 29 C. civ. din data de 22.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/42.2022, invocând, în drept, dispoziţiile art. 452 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul existenţei unei împrejurări ce nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei şi care implicit dovedeşte că hotărârea de recunoaştere este nelegală şi netemeinică.

În cuprinsul sentinţei, s-a reţinut că petentul este încarcerat în Penitenciarul Saint-Gilles din Belgia, în condiţiile în care la data pronunţării hotărârii era încarcerat în alt penitenciar.

La data de 06.01.2023, grefierul delegat din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a transmis către Serviciul Public Federal de Justiţie sentinţa penală nr. 29 C. civ./2022 cu menţiunea termenului legal de 10 zile de a formula apel.

Petentul a susţinut că documentele i-au fost transmise la Penitenciarul Saint Gilles, deşi el nu se mai afla încarcerat în acel loc, însă statul român nu a avut cunoştinţă despre acest aspect. Conform art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 termenul de exercitare a apelului începe să curgă de la data luării la cunoştinţă de către condamnat a dispozitivului sentinţei penale.

În aceste condiţii, la data de 11.01.2023 i-a fost comunicată sentinţa penală, iar conform mandatului nr. x/1073/42/2022 hotărârea a rămas definitivă prin neapelare în 11.01.2023, aspect ce nu reflectă realitatea întrucât petentul a formulat apel.

Dată fiind această situaţie, grefierul delegat din cadrul compartimentului de Executări Penale B., care a menţinut relaţia de cooperare cu statul belgian i-a încălcat dispoziţiile CEDO privind dublul grad de jurisdicţie.

Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond iar cea de-a doua de control judiciar.

Având în vedere că dreptul la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie conform art. 2 din Protocolul nr. 7 CEDO au fost încălcate, în temeiul art. 459 alin. (4) C. proc. civ. penală raportat la art. 460 C. proc. civ. penală şi art. 462 C. proc. civ. penală a solicitat admiterea în principiu a prezentei cereri, suspendarea executării hotărârii şi trimiterea cauzei în rejudecare şi, în raport de art. 280, 282 C. proc. civ. penală în sensul existenţei nulităţii relative urmată de vătămarea drepturilor procesuale.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Curtea de Apel Ploieşti a constatat că în cauză s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în materie penală prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă din Belgia şi punerea acesteia în executare pe teritoriul României.

Ori temeiul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi invocat, conform prevederilor art. 453 alin. (4) C. proc. pen. doar dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunţare la aplicare pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Este evident faptul că aceste prevederi legale pot fi invocate doar în situaţia în care se solicită revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză în care instanţa soluţionează acţiunea penală, fiind învestită, ca regulă generală, cu rechizitoriu.

Ca atare, reţinând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

În cauză, Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 29 C. civ. din data de 22 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, (definitivă prin decizia nr. 56/7.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu poate forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât nu sunt realizate condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării raportului juridic de drept substanţial, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ci vizează recunoaşterea unei hotărâri a instanţei belgiene, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii, precum şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Totodată, Înalta Curte notează că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din lege şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 302/2004 şi cele ale art. 139 din aceeaşi lege, rezultă că statului de executare i se recunoaşte doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin de executarea pedepsei după transferul condamnatului, deoarece în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea hotărârii recunoscute cu normele interne, adaptându-le atunci când este cazul. Cu atât mai mult, statului de executare nu-i sunt recunoscute prerogative suplimentare de repunere în discuţie într-o procedură de revizuire a temeiniciei hotărârii de condamnare.

În acelaşi sens, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 19 din Decizia-cadru a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătoreşti prin care se aplică pedeapsa ce urmează a fi executată.

Mai mult, aşa cum a explicat, de altfel, şi prima instanţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de apelant în cererea de revizuire, nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum, de altfel, nu pot fi încadrate în niciun din cazurile de retractare prevăzute expres şi limitativ în art. 453 C. proc. pen.

În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.