Transfer of jurisdiction petition dismissed for lacking objective grounds of judicial impartiality; costs imposed on petitioner
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the petition for transfer of jurisdiction, dismissing it as unfounded and ordering the petitioner to pay 100 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal complaint under Article 340 of the Code of Criminal Procedure, challenging a prosecutor's closure order and its maintenance, where the petitioner alleged a reasonable suspicion of bias due to the respondent’s position as a court president and the prosecutor's failure to resolve prior probation requests and interview certain individuals. The Court determined that the alleged procedural failures by the prosecutor were matters of substantive legality to be addressed within the underlying complaint rather than grounds for transfer, and that the respondent's professional status alone did not objectively demonstrate impartiality concerns. Relying on Articles 71 and 74 of the Code of Criminal Procedure and the objective impartiality standard from the European Court of Human Rights jurisprudence, the Court held that the petition lacked concrete evidence to justify the transfer and that the existing jurisdiction satisfied the right to a fair trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 72 alin. (6) C. proc. pen, art. 340 C. proc. pen, art. 71 C. proc. pen, art. 74 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Transfer of jurisdiction petition dismissed for lacking objective grounds of judicial impartiality; costs imposed on petitioner: Or, nemulţumirea petentei faţă de modalitatea de soluţionare a cauzei de către procuror constituie temei al plângerii deja formulate de către petentă în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen. ce face obiectul cauzei a cărei strămutare se solicită.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petenta A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, învederând că, la această instanţă, există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor este afectată datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, întrucât intimata B. este preşedintele Judecătoriei Oraviţa, situată pe raza Curţii de Apel Timişoara, iar, cererile în probaţiune formulate de către petentă, în calitate de persoană vătămată, în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nu au fost soluţionate, persoanele indicate ca făptuitori nefiind audiate, aspecte, care, în opinia petentei, constituie o gravă încălcare a principiului aflării adevărului în cauză.
Prin urmare, având în vedere motivele anterior menţionate, petenta a apreciat că acestea dau naştere unei suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorilor instanţei şi a procurorilor de la parchetul aferent, datorită calităţii părţilor.
Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Timişoara.
În informarea transmisă, Curtea de Apel Timişoara, după ce a prezentat parcursul cauzei aflată pe rolul său, a arătat, în esenţă, că, nu există elemente care să justifice aprecierea că magistraţii instanţei nu ar fi imparţiali. Ca urmare, s-a apreciat că la Curtea de Apel Timişoara sunt asigurate toate condiţiile necesare pentru o normală şi corectă soluţionare a cauzei.
Examinând cererea de strămutare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Cauza a cărei strămutare se solicită are ca obiect plângerea formulată de petenta A., în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei de clasare nr. 221/P/2023 din 05.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, menţinută prin ordonanţa nr. 18/II/2/2025 a procurorului general al aceleiaşi unităţi de parchet, în cauză fiind fixat primul termen de judecată la data de 05.05.2025. Ulterior, cauza a fost amânată, la data de 02.06.2025, la solicitarea apărătorului ales al petentei, iar, ulterior, la data de 13.08.2025, ca urmare a formulării prezentei cereri de strămutare.
Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel competentă la o altă curte de apel atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfăşurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivităţii şi imparţialităţii judecătorilor unei instanţe.
Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar mai ales din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorilor, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea acestora şi justifică temerea celui interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.
Verificând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că aspectele menţionate în cuprinsul cererii formulate nu sunt de natură să demonstreze că imparţialitatea judecătorilor de la instanţa pe rolul căreia se află dosarul nr. x/2025 ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calităţii părţilor, nefiind invocate şi nici identificate date ori informaţii apte să pună sub semnul îndoielii asigurarea de către toţi magistraţii Curţii de Apel Timişoara a dreptului petentei de a i se analiza solicitările de o instanţă independentă şi imparţială.
Astfel, susţinerea petentei privind nesoluţionarea cererilor în probaţiune pe care le-a formulat în calitate de persoană vătămată, în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi neaudierea persoanelor indicate ca făptuitori în cuprinsul plângerii formulate, antamează, în realitate, chestiuni ce privesc, în mod exclusiv, legalitatea măsurilor procesuale ori a soluţiei dispuse în cauză de către procuror şi nu pot fi examinate în procedura de soluţionare cererii de strămutare.
Or, nemulţumirea petentei faţă de modalitatea de soluţionare a cauzei de către procuror constituie temei al plângerii deja formulate de către petentă în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen. ce face obiectul cauzei a cărei strămutare se solicită.
Aşadar, în procedura de soluţionare a cererii de strămutare, instanţa poate evalua doar temeinicia suspiciunilor exprimate de petentă cu privire la imparţialitatea judecătorilor, fără a fi abilitată să cenzureze - explicit sau implicit - legalitatea măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale.
În contextul acestor argumente, Înalta Curte nu va examina susţinerile petentei enumerate anterior, calificându-le ca având natura unor apărări de fond, ce excedează vădit obiectului instituţiei strămutării.
Referitor la aspectele învederate privind calitatea deţinută de intimata B., respectiv de preşedinte al Judecătoriei Oraviţa, acestea nu sunt susţinute de elemente obiective care să genereze suspiciuni asupra imparţialităţii judecătorilor Curţii de Apel Timişoara.
Aşa fiind, în lipsa unor elemente concrete care să confirme suspiciunile petentei, împrejurările invocate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul cererii, rămân simple afirmaţii, care nu pot conduce la admiterea cererii de strămutare.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 71 C. proc. pen., analizând împrejurările, calitatea părţilor şi obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cererea petentei nefiind justificată.
Drept urmare, conform art. 74 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenta A..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2025.