Inadmissibility of criminal revision against foreign conviction recognition ruling

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 78/PI din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 154/A din data de 19 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 78/P.I. din data de 29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 154/A din 19.04.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen., deoarece a pledat pentru procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei şi a solicitat să i se reducă pedeapsa de 10 ani ce o are de executat, cu o treime, respectiv să rămână la pedeapsa de 7 ani.

Potrivit celor de mai sus, prin sentinţa penală nr. 78/P.I. din data de 29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers, pronunţată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 16.08.2021, prin care A. a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3650 zile (10 ani) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate", conform C. pen. belgian, care îşi regăseşte corespondenţa în infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) din C. pen. român şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3650 zile închisoare.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că sentinţa Curţii de Apel Timişoara nu este o hotărâre ce soluţionează fondul cauzei, împotriva căreia să se poată formula o cerere de revizuire.

S-a reţinut că revizuirea ca şi cale extraordinară de atac în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. poate privi numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen.. Prin urmare, se reţine că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. (în sensul celor anterioare sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, parag. 43).

Totodată, Curtea a reţinut că, în condiţiile art. 452 şi următoarele C. proc. pen., sentinţa penală nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers, pronunţată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 16.08.2021- fiind pronunţată de autorităţile judiciare din Belgia, nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire în faţa autorităţilor judiciare din România. Această hotărâre pronunţată de autorităţile judiciare din Belgia, în baza principiului suveranităţii statale, poate fi supusă căilor de atac numai pe teritoriul statului belgian, potrivit normelor legale ale acestui stat.

Astfel orice critică privind legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers poate fi adusă doar în căile de atac permise de legislaţia naţională a statului de solicitant (Belgia), principiul suveranităţii naţionale opunându-se ca o autoritate judiciară dintr-un stat să cenzureze o hotărâre sau decizie a unei autorităţi judiciare dintr-un alt stat ori să îşi asume competenţele unei instanţe de control al unei asemenea hotărâri sau decizii. Singura posibilitate prevăzută de legea procesual penală română în care o instanţă română poate proceda la o verificare a actelor emise de o autoritate judiciară dintr-un alt stat este cea a recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti, în cazurile şi condiţiile strict arătate în legea procesuală.

Împotriva sentinţei penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat apel revizuentul A..

Concluziile apărătorului din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi poziţia apelantului revizuent din ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, se constată că sentinţa a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentinţă nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunţat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Înalta Curte constată că revizuentul condamnat A., prin cererea formulată, a solicitat să i se reducă pedeapsa de 10 ani ce o are de executat, cu o treime, respectiv să rămână la pedeapsa de 7 ani, deoarece a pledat pentru procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei. Aşadar, soluţionarea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare belgiene nu este de competenţa organelor judiciare române.

Pe de altă parte, legea procesual penală reglementează în mod amănunţit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiţii de fond şi formă ce se cer a fi îndeplinite, însă motivele invocate de revizuent, astfel cum s-a reţinut anterior, neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se poate dispune nici rejudecarea cauzei şi nici schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Aşadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile belgiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat A. a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.