Inadmissibility of cassation against preliminary chamber dismissal of classification order: non-applicability of appeal as appellate instance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible, leaving the lower court's decision res judicata, and ordered the appellant to pay 300 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned an attempt to challenge a preliminary chamber judge's decision to dismiss a complaint against a prosecutor's order to classify a criminal case for alleged abuse of office and intellectual forgery. The decisive legal basis was Article 434(1) of the Code of Criminal Procedure, which strictly limits cassation appeals to final decisions issued by courts of appeal acting as appellate instances; the Supreme Court held that a ruling by a preliminary chamber judge under Article 340, functioning within a different functional competency tier rather than as an appellate court, does not meet this cumulative admissibility condition.
Legislator headnote
AI generatedart. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 440 C. proc. pen, art. 438 C. proc. pen, art. 440 alin. (2) C. proc. pen, art. 434 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation against preliminary chamber dismissal of classification order: non-applicability of appeal as appellate instance: Prin încheierea nr. 11 din 06 februarie 2025 pronunţată de judecătorul de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 275/219/P/2023 din 24.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinută prin ordonanţa nr. 141/II/2/2024 din 29.08.2024 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 mai 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 11 din 06 februarie 2025 pronunţată de judecătorul de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 275/219/P/2023 din 24.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinută prin ordonanţa nr. 141/II/2/2024 din 29.08.2024 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligată petenta la plata către stat a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în casaţie petenta A., la data de 06.03.2025 .
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care s-a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecară. Recurenta a arătat faptul că, în cauză, au fost săvârşite fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual, criticând astfel, soluţia de clasare, sens în care a făcut trimitere la situaţia de fapt, astfel cum rezultă din probele pe care le-a detaliat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, precum şi în memoriile depuse la dosar în data de 30.04.2025 şi 23.05.2025, susţinând că aceste probe nu au fost luate în considerare nici de procuror, nici de judecătorul de cameră preliminară de la curte.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi intimatei B. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25.04.2025, sub numărul x/2024
S-a fixat termen la data de 28.05.2025, în vederea examinării, în cameră de consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen.
Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi cazurile de casare.
Conform art. 440 alin. (2) C. proc. pen.. cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.
Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii ce o exercită, precum şi condiţii de formă şi fond.
Potrivit art. 434 alin. (1) C. proc. pen.. "pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."
Rezultă, astfel, că recursul în casaţie are ca obiect hotărâri ale curţilor de apel şi ale instanţei supreme, pronunţate ca instanţe de apel, prin care se dă o soluţie acţiunii penale, definitivă.
În speţă, obiectul recursului în casaţie îl reprezintă încheierea nr. 11 din 06 februarie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta A. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din 24.07.2024 în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Se constată, aşadar, că hotărârea recurată nu este de natura hotărârilor supuse casării, aceasta fiind pronunţată de un judecător de cameră preliminară în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din C. proc. pen. ce guvernează soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, nefiind pronunţată de curte, ca instanţă de apel, ci pe un alt palier al competenţei sale funcţionale (art. 340 alin. (1) teza finală raportat la art. 38 alin. (1) C. proc. pen..).
În acest context, în care cel puţin una din cerinţele ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de recurs în casaţie, respectiv cea prev. de art. 434 alin. (1) C. proc. pen.. nu este respectată, nu se mai justifică analiza celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., fiind de strictă interpretare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 06 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., faţă de culpa sa procesuală, va fi obligată recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 06 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2025.