Jurisdictional conflict over tax evasion case: prohibition of re-evaluating territorial jurisdiction after statutory case separation

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale având ca obiect conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Braşov, privind pe inculpaţii A. şi B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60 din 20 martie 2025 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii B. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. 23 de acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L.;

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Braşov a cauzei privind pe inculpaţii menţionaţi expres în respectiva încheiere.

Instanţa, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Braşov, în dosarul nr. x/2018, deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză, aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr.

Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmării în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia se trimite.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Prin sentinţa penală nr. 109/S din 06 iunie 2025 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii: B. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L.;

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că problema competenţei teritoriale a fost amplu dezbătută în faza de cameră preliminară. Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, excepţie analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

S-a apreciat că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunţate în faze de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. trebuind interpretate şi prin prisma arhitecturii unei cauze prin care instanţa este sesizată prin rechizitoriu. Astfel, în condiţiile în care, potrivit art. 342 din C. proc. pen., competenţa instanţei face obiectul controlului în faza de cameră preliminară iar această pretinsă neregularitate a fost invocată şi amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, dat fiind faptul că nu au apărut elemente noi ulterior soluţionării definitive a camerei preliminare.

Fără a-şi aroga competenţe ale unei instanţe de control judiciar, Tribunalul Braşov a constatat că în cauză au fost eludate şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 47 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.. Astfel, intenţia legiuitorului a fost ca, în materia competenţei teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătoreşti iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competenţa teritorială şi chiar cea materială superioară să rămână câştigată primei instanţe sesizate.

În prezenta cauză, Tribunalul Mureş a afirmat că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmaţie formal corectă însă argumentul central al soluţiei de declinare este o schimbare a încadrării juridice, operaţiune efectuată în temeiul art. 386 din C. proc. pen.. Astfel, analizând încheierile pronunţate, instanţa a constatat că, deşi formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalului Mureş a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual şi specifice cercetării judecătoreşti. Astfel, Tribunalul Mureş a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăşi topografia textelor plasând art. 386 din C. proc. pen. la un alt moment procesual.

Astfel, în opinia Tribunalului Braşov, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecăţii în primă instanţă nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureş în posibilitatea de a invoca necompetenţei teritoriale prin raportare la o schimbare de încadrare juridică. Astfel, chiar şi în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Braşov nu este chemat a se pronunţa, aceasta nu poate constitui argument în favoarea soluţiei de declinare, necompetenţa acoperindu-se în condiţiile unei începeri de facto a cercetării judecătoreşti.

Pe fondul excepţiei necompetenţei teritoriale, Tribunalul Braşov a constatat că motivarea Tribunalului Mureş abundă în argumente de oportunitate, argumente pe care nu este chemat a le analiza în lipsa unei competenţe legale. De altfel, titularul acţiunii penale, DIICOT - ST Mureş, a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acţiunii penale, asumându-şi întârzierile cauzate de constituirea unei cauze extrem de complexe cu un număr semnificativ de inculpaţi. Mai mult, Tribunalul Braşov a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaţilor, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi cauze care au un indiscutabil element comun asigură o mai bună administrare a justiţiei.

În condiţiile art. 41 din C. proc. pen., Tribunalul Braşov a constatat că în cauză se identifică o competenţă teritorială alternativă, competenţa fiind definitiv câştigată de prima instanţă sesizată, respectiv Tribunalul Mureş. În alte cuvinte, instanţa admite că şi acesta ar fi fost competent să judece prezenta cauză în măsura în care ar fi fost primă instanţă sesizată, situaţie de altfel frecvent întâlnită în practică în cauzele DNA şi DIICOT.

Cu toate acestea, având în vedere că analiza competenţei se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării şi reiese cu evidenţă că şi Tribunalul Mureş este competent teritorial asupra unei părţi din faptele sesizate, rezultă cu claritate că, în calitate de primă instanţă sesizată, s-a apreciat că Tribunalul Mureş este competent să judece întreaga cauză penală.

S-a mai constată că aplicarea dispoziţiilor art. 46 din C. proc. pen., privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenţei instanţei prin raportare la noul obiect parţial a învestirii, astfel cum a procedat Tribunalul Mureş în prezenta cauză. De vreme ce competenţa a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureş, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competenţa acestei prime instanţe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operaţiune de disjungere.

În acest sens este şi logica ce decurge din dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. pen.: Competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

Conform dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.

Dispoziţiilor art. 44 din C. proc. pen. stabilesc că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad. Competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea. (3) Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad. (4) Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile. (5) Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 şi 42.

Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, excepţie analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devenind, astfel, incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

De asemenea, Înalta Curte notează că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfăşurare a judecăţii, însă atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial investite.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii [spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen..].

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 din C. proc. pen., concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.