Inadmissibility of revision against procedural orders dismissing appeals that do not resolve the merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by the appellant, upholding the lower court’s decision and ordering the appellant to pay 300 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned a petition for revision against a High Court ruling that had previously rejected an appeal as inadmissible because it targeted a final decision issued by the Court of Appeals, which in turn had dismissed a challenge against a first-instance court order. The decisive legal basis was Article 453 of the Code of Criminal Procedure, which limits the extraordinary remedy of revision exclusively to final judgments that resolve the substantive merits of a criminal case (such as conviction, acquittal, or discontinuation of proceedings); the court determined that procedural orders dismissing appeals as inadmissible do not settle the merits and are therefore not subject to revision, citing the principle of legality of appeals and prior jurisprudence (Decision No. 9/2011 of the United Sections).
Legislator headnote
AI generatedart. 552 din C. proc. pen, art. 453 C. proc. pen, art. 459 din C. proc. pen, art. 452 alin. (1) din C. proc. pen, art. 453 din C. proc. pen, art. 453 alin. (1) din C. proc. pen; Inadmissibility of revision against procedural orders dismissing appeals that do not resolve the merits: S-a apreciat că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei nu pot face obiectul verificărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen., rezultă că hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins contestaţia (în speţă). Rezultă, aşadar, că încheierea din data de 26.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a rămas definitivă la data pronunţării.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 26.06.2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 şi a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin încheierea din data de 26.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.05.2024 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr. x/2023.
S-a apreciat că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei nu pot face obiectul verificărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen., rezultă că hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins contestaţia (în speţă). Rezultă, aşadar, că încheierea din data de 26.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a rămas definitivă la data pronunţării.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, s-a constatat că s-a promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, dată în contestaţie, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept. Astfel, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că petenta A. a formulat contestaţie împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac.
Împotriva acestei încheieri, revizuienta A. a formulat cerere de revizuire, invocând în drept dispoziţiile art. 453 C. proc. pen., solicitând, în esenţă, admiterea cererii.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Procedând, în conformitate cu dispoziţiile art. 459 din C. proc. pen., la analiza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate, Înalta Curte constată că aceasta vizează încheierea nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 26.06.2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Înalta Curte notează că revizuirea este o cale de atac extraordinară, care derogă de la procedura obişnuită de judecată, tinzând prin efectele sale să aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive.
Judecarea cererii de revizuire se face în două etape: prima presupune examinarea admisibilităţii în principiu, iar cea de-a doua, posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire, presupune rejudecarea în fond a acesteia, în şedinţă publică şi în procedură contradictorie.
În prima etapă, verificarea admisibilităţii în principiu, instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularul cererii şi termenul de introducere.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă", pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen.
Din dispoziţiile art. 453 din C. proc. pen., rezultă caracterul acesteia de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă apărute din cauza necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul judiciar. Din aceleaşi dispoziţii, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.
În condiţiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile vizate de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în mod expres prin acelaşi articol, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În acord cu doctrina şi jurisprudenţa în materie, Înalta Curte constată că pot fi atacate pe calea revizuirii exclusiv hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul unei cauze penale, după caz, prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.
Dispoziţiile art. 452 din C. proc. pen. vizează exclusiv hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea unei erori judiciare.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. 9/2011, instanţa supremă a statuat că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unor hotărâri care au dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară"
Aşadar, o cerere prin care se solicită revizuirea unei hotărâri, chiar dacă definitivă, însă prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, este inadmisibilă.
Or, în cauză, hotărârea care face obiectul prezentei căi de atac, respectiv încheierea nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 26.06.2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, nu soluţionează fondul cauzei şi, ca atare, Înalta Curte va constata cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În acest sens, Înalta Curte reţine că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului, instanţa rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei. Per a contrario, o hotărâre prin care se respinge, ca inadmisibilă, o contestaţie nu este o hotărâre prin care se soluţionează fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile anterior menţionate, Înalta Curte va obliga revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 734 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.