Cassation inadmissible for failure to cite legal grounds when challenging factual findings in continued violation of a protection order

Cameră de consiliu

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 143 din 21.02.2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 216 din 30.10.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Hârlău a hotărât, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 47 alin. (1) Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie (184 acte materiale de apelare telefon) la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 47 alin. (1) Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie (3 acte materiale de deplasare la domiciliu), la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

Prin aceeaşi hotărâre, Judecătoria Hârlău a dispus, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 47 rap. la art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., condamnarea inculpatului A. pentru instigarea la violare de domiciliu, la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 47 rap. la art. 253 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. pentru instigarea la distrugere, la pedeapsa închisorii de 9 luni.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpatul A. sunt în concurs real şi, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni, la care a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani şi 9 luni= 11 luni), inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 11.08.2023 la zi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 143 din 21.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, a fost admis apelul de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 216/30.10.2024 pronunţate de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 423 din C. proc. pen., a fost desfiinţată în parte, pe latură penală, sentinţa apelată şi în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi au fost repuse în individualitate pedepsele componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 11 luni închisoare.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind condamnarea inculpatului A. pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, pentru care a fost trimis în judecată.

S-a constatat că, prin încheierea din data de 16.01.2025, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în raport de cele două infracţiuni de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, din două infracţiuni într-o singură infracţiune de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., însumând 188 de acte materiale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru infracţiunea de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (187 de acte materiale), la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 38 rap la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare, stabilită în apel pentru infracţiunea de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (187 de acte materiale), la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse stabilite pentru infracţiunea de instigare la violare de domiciliu, prev. de art. 47 raportat la art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (1 an închisoare) şi pentru infracţiunea de instigare la distrugere, prev. de art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) C. pen. (9 luni închisoare), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dedus, în continuare, din durata pedepsei de executat de 2 ani şi 5 luni închisoare, aşa cum a fost stabilită prin prezenta decizie, durata măsurii arestării preventive de la data de 30.10.2024 la zi.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 03.03.2025, la locul de deţinere, la Penitenciarul Iaşi, unde a semnat de primire, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să formuleze recurs în casaţie este 03.04.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, la data de 12.03.2025, inculpatul A., fără a invoca vreunul dintre cazurile de casaţie.

În motivele recursului în casaţie, inculpatul a criticat situaţia de fapt şi modalitatea în care au fost administrate probele.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.05.2025, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită. La data de 23.05.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 143 din 21.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, în speţă, inculpatul, cerere care este, de asemenea, promovată în termen legal.

În ceea ce priveşte condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că nu este invocat niciun caz de recurs în casaţie, iar motivele de fapt expuse, întrucât se referă la o reapreciere a probatoriului, cu reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, nu se circumscriu niciunuia din cazurile prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care se referă indicarea cazului de recurs în casaţie şi motivarea acestuia, sunt imperative, iar nerespectarea acestora conduce la neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de formă, tocmai pentru că, în absenţa acestora, nu s-ar putea pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, nici măcar la nivel teoretic.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează niciunui caz de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 143 din 21.02.2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 143 din 21.02.2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.