Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 297/RC/2025 AI generated

Scope of cassation review: whether failure to apply judicial mitigating circumstances falls under the statutory ground of unlawful sentencing limits

Case Number Încheierea nr. 297/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's cassation appeal against the appeal court's decision, thereby upholding the original conviction for traffic offenses, and ordered the defendant to pay 200 RON in court fees. The defendant, convicted for driving an unregistered vehicle, a vehicle with a false registration number, and without a driver's license, challenged the sentencing on the grounds that the lower courts failed to apply mandatory judicial mitigating circumstances under Articles 75 and 76 of the Penal Code and erroneously imposed a prison sentence instead of a fine due to recidivism rules. The Court held that the specific ground for cassation under Article 438(1) point 12 of the Code of Criminal Procedure allows for review only regarding whether the applied punishment falls within the statutory limits based on the legal classification and already retained mitigating or aggravating circumstances; it does not permit the cassation court to review the substantive failure of lower courts to identify and apply judicial mitigating circumstances or to reassess the individualization of the sentence, as such issues pertain to the merits of the case and are excluded from the admissibility of this extraordinary legal remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 43 alin. (5) C. pen, art. 335 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (2) C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 438 pct. 12 C. proc. pen, art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. civ; Scope of cassation review: whether failure to apply judicial mitigating circumstances falls under the statutory ground of unlawful sentencing limits: În baza art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , divorţat, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, lucrător ocazional în construcţii, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. la art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

Keywords

AI generated
judicial review of sentencing scope of review in cassation statutory grounds mitigating circumstances individualization of criminal sentence code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 43 alin. (5) C. pen
(1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen.
art. 335 alin. (1) C. pen
În baza art. 335 alin. (1) C. pen.
art. 38 alin. (2) C. pen
În baza art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs ideal.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 438 pct. 12 C. proc. pen
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.
art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. civ
A solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.
art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen
Un al motiv de critică circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., este reprezentat de nelegalitatea aplicării pedepsei închisorii pentru infracţiunile prevăzute la art.
art. 76 C. pen
prevăzute la art. 76 C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 684 din data de 06.11.2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2023 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , divorţat, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, lucrător ocazional în construcţii, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. la art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. (cu datele de stare civilă anterior menţionate) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. la art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. (cu datele de stare civilă anterior menţionate) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs ideal.

În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite, respectiv s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (2 ani/3 = 8 luni), în total 1 an şi 8 luni închisoare, care se execută în regim de detenţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 684 din data de 06.11.2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 278 din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. civ. penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 684/06.11.2024 pronunţate de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 393/P din data de 19 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 17 aprilie 2025.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.

De asemenea, în temeiul art. 448 alin. (4), C. proc. pen.. inculpatul a solicitat luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu.

În esenţă, un prim motiv de critică circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., este reprezentat de faptul că pedeapsa stabilită şi aplicată inculpatului este nelegală prin prisma faptului că instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute la art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen., respectiv a consecinţelor constatării acestora. prevăzute la art. 76 C. pen.

În acest sens inculpatul apreciat că în contextul în care se efectua o justa analiză de către instanţa de apel, se observa că cele 2 circumstanţe atenuante judiciare se impuneau a fi reţinute iar efectul imediat era reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 astfel cum prevede art. 76 C. pen., rezultatul imediat fiind, spre exemplu o limită minimă de 8 luni pentru fiecare infracţiune comisă, astfel încât s-ar fi putut dispune condamnarea acestuia pentru infracţiunile prev. de art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (fapta din data de 27.10.2021), respectiv, prev. la art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. (fapta din data de 27.10.2021), la pedeapsa alternativă a amenzii.

Un al motiv de critică circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., este reprezentat de nelegalitatea aplicării pedepsei închisorii pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (1) si 2 C. pen. atât timp cat instanţa de apel a motivat că "susţinerea inculpatului apelant de aplicare a unor pedepse cu amenda penala este vădit neîntemeiata prin raportare la starea de recidiva postexecutorie specializata, apelantul inculpat fiind condamnat in trecut pentru acelaşi gen de infracţiuni."

Sub acest aspect, inculpatul a precizat că chiar dacă acesta a fost anterior condamnat pentru săvârşirea infracţiunii la regimul rutier prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen., şi un termen de încercare de 2 ani, aceasta împrejurare nu-l exclude automat de la posibilitatea aplicării pedepsei amenzii penale alternativ cu închisoarea, nefiind prevăzută nicio dispoziţie legală care sa reglementeze faptul că în ipoteza recidivei postexecutorii nu se poate aplica pedeapsa amenzii penale pe lângă închisoare. În continuare, s-a menţionat că şi din analiza jurisprudenţei în materie, se poate constata ca în speţe similare au fost aplicate pedepse cu amenda penală alternativ cu pedeapsa închisorii.

Concluzionând, inculpatul a precizat că solicită admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât instanţa de recurs în casaţie, în ipoteza admiterii căii extraordinare de atac, nu ar putea rejudeca ea însăşi cauza, deoarece s-ar pronunţa asupra individualizării pedepsei aplicate, chestiune ce excedează competenţei sale legale.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 278 din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., cuprinzând numele şi prenumele inculpatului, domiciliul acestuia, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., inculpatul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. cu argumentarea, pe de o parte, că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condiţiile în care nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. art. 76 C. pen.. din prisma nereţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen., iar, pe de altă parte, din prisma nelegalităţii aplicării pedepsei închisorii pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (1) si 2 C. pen. în raport de faptul că instanţa de apel avea posibilitatea aplicării pedepsei alternative a amenzii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurent, se observă că dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului sau modalităţii de executare a pedepsei.

Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost reţinută de către instanţa de fond sau apel.

Or, din examinarea deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, criticată în prezenta cauză, se observă că această instanţă nu a reţinut faţă de inculpatul A. dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen.

Înalta Curte precizează că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs în casaţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unor circumstanţe atenuante, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unor circumstanţe atenuante, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de circumstanţă.

În acest context, se reţine că, în realitate, inculpatul A. nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în cauză şi urmare a aplicării tratamentului sancţionator incident în speţă şi a cauzelor de reducere reţinute în ceea ce îl priveşte, ci a formulat critici sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, întrucât instanţa de apel trebuia să reducă limitele de pedeapsă şi cu o treime prin aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare, conform art. 76 alin. (1) din C. pen.

Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică sau aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare de către instanţa de fond sau cea de apel, cu consecinţa modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere asupra fondul cauzei, fiind atributul exclusiv al acestor instanţe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanţei de casaţie în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Astfel, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 18 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 18 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2025.