Cassation appeal challenging aggravated robbery classification and penalty dismissed; sentence upheld and judicial costs imposed on appellant

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recurs în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 2144 din 29.12.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în baza art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

(…)

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile judecate prin prezenta se află în concurs.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului astfel: la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen., în stare de detenţie.

(…)

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 11.04.2019, ora 18:45 până la data de 12.04.2019, ora 18:45 şi măsura arestului la domiciliu din data de 12.04.2019 până la dara de 11.05.2019, inclusiv.

(…)

S-a luat act că persoanele vătămate B. şi C. S.R.L., nu s-au constituit părţi civile.

Prin decizia penală nr. 753/A din 09 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 2144 din 29 decembrie 2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2022, intimaţi fiind persoanele vătămate B. şi S.C. C. S.R.L..

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecându-se:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare în pedepsele componente (3 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare) şi sporul de 10 luni închisoare, care a fost înlăturat.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului astfel: la pedeapsa de 2 ani închisoare adaugă un spor de 8 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen., în stare de detenţie.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 753/A din 09 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin avocat D., invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Prin încheierea din 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 09 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., cu referire la infracţiunea de tâlhărie calificată.

În esenţă, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie ca urmare a lipsei circumstanţierii în drept, într-o manieră clară şi previzibilă, care să conducă instanţa la o judecată echitabilă, atât sub aspectul unei corecte încadrări juridice, cât şi sub aspectul unei achitări, susţinând că generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit şi lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, confirmată de instanţa de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., fiind reţinute în concret acţiunile inculpatului A. şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit fapta.

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut că, în data de 09.01.2019, pe timp de noapte, pe strada x din mun. Piteşti, inculpatul A., după ce a lovit-o pe persoana vătămată B. şi a ameninţat-o cu un cuţit tip briceag, i-a solicitat suma de 400 RON, drept despăgubire pentru o presupusă deteriorare a oglinzii autovehiculului său, după care, întrucât persoana vătămată i-a comunicat că nu are asupra sa vreo sumă de bani, profitând că prin acţiunea sa de până la acel moment i-a indus o stare de temere persoanei vătămate, a determinat-o în acest fel să deschidă uşa din spate a autoutilitarei, de unde şi-a însuşit mai multe sticle de băuturi alcoolice aparţinând C. S.R.L., în valoare de 520 RON.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 233 C. pen., "furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

Conform art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., tâlhăria săvârşită prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, precum şi în timpul nopţii se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, s-a reţinut că infracţiunea de tâlhărie are un conţinut complex, furtul constituind activitatea principală, iar folosirea de violenţe şi ameninţări constituie activitatea secundară. În speţă, activitatea principală de furt s-a consumat, inculpatul A. punând în executare intenţia infracţională prin aceea că a convins-o pe persoana vătămată să-i remită, în mod forţat, mai multe sticle de băuturi alcoolice aparţinând C. S.R.L., în valoare de 520 RON, însuşindu-şi ulterior, fără drept, aceste bunuri. Activitatea secundară, ce justifică încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie, este realizată de lovirea persoana vătămatei B. şi ameninţarea acesteia cu un cuţit tip briceag - ce reprezintă "armă" în sensul prevăzut de art. 179 alin. (1) C. pen., aceste acţiuni realizându-se în contextul împosedării de către inculpat.

În condiţiile în care, prin apărătorul ales, în esenţă, inculpatul susţine că fapta de tâlhărie calificată nu este circumstanţiată în drept în raport cu art. 179 alin. (2) C. pen., potrivit căruia "sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac", Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

În plus, instanţa de recurs în casaţie observă că aceleaşi susţineri ale inculpatului, privind o încadrare juridică incompletă, au fost analizate şi în calea de atac a apelului, instanţa de apel constatând că nu se pune problema unei încadrări juridice greşite, incomplete sau ambigue, referirea la dispoziţiile art. 179 alin. (2) C. pen., care definesc noţiunea de "armă asimilată", fiind de prisos în cauză.

Aşadar, criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A., astfel cum au fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, cu privire la care, prin cererea de recurs s-a invocat nelegalitatea, fără însă a se motiva, în concret, în ce ar consta încălcarea legii, observând limitele legale pentru infracţiunea imputată, cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată fiind în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 09 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 09 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2025.