Inadmissibility of cassation appeal challenging factual basis for driving with suspended license and refusal of biological samples as lack of criminal typicity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the defendant, leaving in full force the appellate decision that upheld his conviction for driving with a suspended license and refusing biological sample extraction; the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs. The dispute centered on whether the acts constituted criminal offenses under Romanian law, with the defendant arguing that the objective typicity elements were not met because the driving did not occur on a public road and the refusal was not demanded while actively driving in traffic. The court ruled that the appeal failed the admissibility requirements of Article 437(1)(c) of the Code of Criminal Procedure because the defendant’s arguments sought to reinterpret the factual basis and re-evaluate evidence—a matter reserved for lower courts—rather than demonstrating a specific violation of law or that the act was not provided for by penal law under Article 438(1)(7), thus precluding review on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 335 alin. (2) din C. pen, art. 337 din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal challenging factual basis for driving with suspended license and refusal of biological samples as lack of criminal typicity: The dispute centered on whether the acts constituted criminal offenses under Romanian law, with the defendant arguing that the objective typicity elements were not met because the driving did not occur on a public road and the refusal was not demanded while actively driving in traffic. The court ruled that the appeal failed the admissibility requirements of Article 437(1)(c) of the Code of Criminal Procedure because the defendant’s arguments sought to reinterpret the factual basis and re-evaluate evidence—a matter reserved for lower courts—rather than demonstrating a specific violation of law or that the act was not provided for by penal law under Article 438(1)(7), thus precluding review on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the cassation appeal as inadmissible due to non-compliance with admissibility conditions.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2025
Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 14/2025 din data de 17 ianuarie 2025, pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş s-au dispus următoarele:
În baza art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale pronunţate de Tribunal Correctionnel de Paris - 16CH REF în dosar nr. x la data de 13.04.2012, definitivă la data de 04.05.2012, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru durata de 9 luni închisoare, suspendare revocată prin decizia din data de 21.11.2014 emisă de Tribunal Correctionnel de Paris - 16CH, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 311-1 şi 311-4 C. pen. francez.
În baza art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., cu antecedente penale care atrag starea de recidiva postexecutorie internaţională, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) din C. pen.
În baza art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) din C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice au fost comise în concurs real.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 9 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată în final pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare), pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie.
În baza 274 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.374 RON (374 RON din etapa urmăririi penale şi 1.000 RON din etapa judecăţii).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
II. Prin decizia penală nr. 179/A din 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 14/2025 din data de 17 ianuarie 2025 pronunţate de Judecătoria Negreşti Oaş, pe care a menţinut-o în totalitate.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.
În fapt instanţa de apel a reţinut cu autoritate de lucru judecat că "în data de 20.04.2020, orele 22:10-22:20, inculpatul A. a condus autoturismul pe str. din Negreşti Oaş, având permisul de conducere suspendat, după care, ulterior identificării în trafic, a refuzat prelevarea probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei."
III. Împotriva deciziei penale nr. 179/A din 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 28.03.2025, prin apărător ales, avocat B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Recurentul-inculpat a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie formulat, casarea deciziei penale recurate, iar pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului pentru cele două fapte de care este acuzat, apreciind că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare.
În esenţă, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., a susţinut că nu este îndeplinită cerinţa esenţială cu privire la locul săvârşirii infracţiunii, anume aceea de a conduce pe drumurile publice, din moment ce acţiunea inculpatului de a conduce nu s-a consumat pe un drum public, astfel că este afectată tipicitatea obiectivă a faptei.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. privind refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice, a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele esenţiale ale infracţiunii.
Astfel, a arătat că cerinţele esenţiale ale infracţiunii, indiferent de modalitatea în care a fost comisă fapta, constau în aceea ca autorul să fie depistat în trafic conducând pe drumurile publice un vechiul pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului şi să îi fi fost explicit solicitată prelevarea mostrelor biologice.
Or, pentru ca acţiunile inculpatului reţinute în rechizitoriu să poată constitui acte de refuz, acesta trebuia să fi fost depistat în trafic conducând, iar nu să îi fie solicitat de către organele de poliţie în sediul poliţiei să se supună prelevării de mostre biologice.
În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea în tot a executării hotărârii atacate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.05.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 07.05.2025.
La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost legal îndeplinită.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Ministerului Public.
La data de 20.05.2025, a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
În termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
IV. Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Examinând aceste condiţii în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen, însă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 alin. (1) lit. a)-d) şi art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.
În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.
În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, fiind îndeplinită condiţia prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.
Astfel, hotărârea instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la datele de 18.03.2025 la sediul apărătorului ales şi 20.03.2025 la ultimul domiciliu, iar acesta a declarat recurs în casaţie la data de 28.03.2025 prin apărător ales, avocat B., cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casaţie şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol, inculpaţii declarând apel în cauză, având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care i-a fost respins.
Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele şi prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria nr. x/28.03.2025 .
Însă, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.
Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.: Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Aşadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casaţie obligaţia de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea şi motivele de recurs în casaţie (motivarea în fapt şi în drept) prin însăşi cererea de recurs în casaţie, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.
În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, a reţinut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casaţie nu conduce la constatarea de iure a admisibilităţii recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
În atare condiţii, se observă că, deşi pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., esenţa motivelor sale constă în negarea bazei factuale, reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen. şi refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din C. pen., arătând că acţiunea inculpatului de a conduce nu s-a consumat pe un drum public, pe de o parte, iar pe de altă parte, recurentul trebuia să fi fost depistat în trafic conducând, şi nu să îi fie solicitat de către organele de poliţie în sediul poliţiei să se supună prelevării de mostre biologice.
Ca atare, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen., şi infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din C. pen., pentru care a fost condamnat (solicitând achitarea), tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute prin decizia instanţei de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 433 din C. proc. pen., se limitează exclusiv şi în condiţiile prevăzute de lege, la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunile de care este acuzat, aşa cum a solicitat recurentul, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.
Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din acelaşi cod, cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu este îndeplinită.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, se observă că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.
Aşadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate numai în situaţia în care se admite în principiu cererea de recurs în casaţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., motiv pentru care, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A/2025 din data de 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A/2025 din data de 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2025.