Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 279/2025 AI generated

Fraud prosecution ceased for expired statute of limitations; appellant’s appeal against the nullity complaint decision declared inadmissible as outside the scope of ordinary appellate review.

Case Number Decizia nr. 279/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed as inadmissible the appeal filed by the convicted defendant against the Court of Appeal's decision, upholding the lower court's ruling that ceased the criminal proceedings due to the statute of limitations; the dispute centered on whether the five-year prescription period for fraud, calculated from February 2014, had expired before the appellate decision of April 2019, given the Constitutional Court's rulings declaring procedural interruptions unconstitutional until new legislation was enacted; the ICCJ held that its jurisdiction was not properly invoked because the decision rendered upon a nullity complaint (contestație în anulare) is final and not subject to ordinary appeal under Article 432(4) of the Code of Criminal Procedure, thereby enforcing the principle of legality in appeals and ordering the appellant to pay 300 RON in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (2) din C. proc. pen, art. 426 lit. b) din C. proc. pen, art. 432 alin. (1) din C. proc. pen, art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen, art. 17 alin. (2) din C. proc. pen, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen; Fraud prosecution ceased for expired statute of limitations; appellant’s appeal against the nullity complaint decision declared inadmissible as outside the scope of ordinary appellate review: Prin decizia penală nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014.

Keywords

AI generated
statute of limitations prosecution for fraud procedural nullity judicial review procedural limitations code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 431 alin. (2) din C. proc. pen
1144 din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cu trimitere la art.
art. 426 lit. b) din C. proc. pen
pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr.
art. 432 alin. (1) din C. proc. pen
În temeiul art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a desfiinţat în parte decizia penală mai sus-menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.
art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A.
art. 17 alin. (2) din C. proc. pen
cu trimitere la art. 17 alin. (2) din C. proc. pen.
art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen
pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.
art. 5 din C. pen
şi art. 5 din C. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul A.
art. 35 alin. (1) din C. pen
cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014.

În temeiul art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a desfiinţat în parte decizia penală mai sus-menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi rejudecând apelul în aceste limite:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1529/14.11.2017 pronunţate de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2014, iar în rejudecare:

A înlăturat din sentinţă toate dispoziţiile în latură penală privitoare la inculpatul A..

În temeiul art. 396 alin. (1), 6) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a-II-a din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale comise în perioada 22 ianuarie 2014- 19 februarie 2014), art. 41 alin. (1) din C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din 2 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1),(2) din C. pen., o infracţiune de instigare la înşelăciune prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. şi 4 infracţiuni de tentativă de înşelăciune prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) din C. pen..], ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei, relativ la inculpatul A., care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Pentru a se pronunţa în aceste sens, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul prezentei instanţe la data de 19.07.2022 sub nr. x/2022, aşa cum a fost modificată prin încheierea din data 07.11.2022 contestatorul A. a formulat, în considerarea prevederilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestaţie în anulare vizând decizia penală nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul de prescripţie, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) din C. pen. şi în referire la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, fiind împlinit.

Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de lege pentru admiterea ei în principiu.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 1529 din data de 14 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2014 s-au dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale comise în perioada 22 ianuarie 2014- 19 februarie 2014), art. 41 alin. (1) din C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din 2 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1),(2) din C. pen., o infracţiune de instigare la înşelăciune prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1),(2) din C. pen. şi 4 infracţiuni de tentativă de înşelăciune prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1),(2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) din C. pen..] la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este comisă în stare de recidivă faţă de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 213/27.05.2010 a Tribunalului Botoşani, pedeapsă din care a executat până la data de 22 ianuarie 2014 un număr de 1499 zile închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă restul de 1499 zile închisoare (4 ani şi 38 zile) neexecutat din pedeapsa anterioară urmând ca inculpatul A. să execute în total 7 (şapte) ani 3 (trei) luni şi 38 (treizeci şi opt) zile închisoare.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 22 ianuarie 2014 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 355/14.12.2010 al Tribunalului Botoşani şi s a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe.

Prin decizia penală nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1529/14.11.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2014.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. (pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată prevăzută de art. 244 alin. (1),(2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale comise în perioada 22 ianuarie 2014- 19 februarie 2014), art. 41 alin. (1) din C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din 2 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1),(2) din C. pen., o infracţiune de instigare la înşelăciune prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1),(2) din C. pen. şi 4 infracţiuni de tentativă de înşelăciune prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1),(2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) din C. pen..] la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este comisă în stare de recidivă faţă de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 213/27.05.2010 a Tribunalului Botoşani, pedeapsă din care a executat până la data de 19.02.2014 un număr de 1.528 zile închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă restul de 2.022 zile închisoare neexecutat din pedeapsa anterioară urmând ca inculpatul A. să execute în total pedeapsa de 3 ani 3 luni şi 2.022 zile închisoare (rezultată după scăderea celor 102 zile câştigate ca urmare a recursului compensatoriu).

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 19.02.2014 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 355/14.12.2010 al Tribunalului Botoşani şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei decizii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Prin încheierea din data de 11.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2022, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014.

S-a stabilit termen pentru judecarea contestaţiei în anulare pentru data de 16.11.2022, ulterior pentru 18.11.2022.

Analizând, în conformitate cu prevederile art. 432 din C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. în limitele în care a fost constatată admisibilă în principiu, curtea a constatat caracterul întemeiat al căii extraordinare de atac.

S-a arătat că infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1),(2) din Codulul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen., pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1529 din data de 14 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2014, modificată prin decizia penală nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014, a fost comisă în perioada 22 ianuarie 2014-19 februarie 2014.

Au fost invocate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care reglementează prescripţia generală, că "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", iar în conformitate cu alin. (2), "după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie". Chiar şi în acest context, se arată în alin. (4) al articolului, care reglementează prescripţia specială a răspunderii penale, "Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională."

Prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a constatat că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale".

Prin O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, s-a dispus că "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Acest act normativ a instituit condiţiile de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, fiind aplicabil începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial.

S-a constatat aşadar că în perioada 25 iunie 2018 (publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018) - 30 mai 2022 (publicarea O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022), astfel cum a arătat Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", context în care au fost aplicabile doar termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.

S-a invocat modul de reglementare a acestei instituţii, respectiv, în întregime, în conţinutul C. pen., opţiunea legiuitorului român a fost aceea de a concepe prescripţia răspunderii penale ca una de drept penal substanţial în toate componentele sale, incluzând aici termene (efectele prescripţiei răspunderii penale depind de împlinirea unui termen calculat în funcţie de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă), cauze de întrerupere sau suspendare, prescripţie specială.

În acest sens au fost invocate şi cele statuate prin decizia nr. 67 pronunţată la data de 25.10.2022 de ÎCCJ Bucureşti-Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală în dosarul nr. x/2022.

Aşadar, s-a arătat de către instanţa fondului că întreruperea prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept substanţial, un impediment de drept substanţial la punerea in mişcare sau exercitarea acţiunii penale, fiind intim legată de instituţia răspunderii penale, şi nu una procedurală, care să fie supusă principiului tempus regit actum. Efectul principal al acestei instituţii este înlăturarea răspunderii penale la data împlinirii termenului general de prescripţie, efect procedural fiind unul subsidiar, constând în împiedicarea punerii in mişcare ori, după caz, exercitării în continuare a acţiunii penale. Fiind o instituţie de drept penal, aşa cum a statuat şi Înalta Curte, s-a arătat că se vor aplica, în privinţa prescripţiei răspunderii penale, regulile legii penale mai favorabile reglementate în art. 5 C. pen., atât în ce priveşte termenele, cât şi în ce priveşte cauzele de întrerupere sau suspendare.

S-a arătat că, având în vedere că termenul de prescripţie (generală) în cazul infracţiunii de înşelăciune imputate inculpatului este de 5 (cinci) ani, şi se calculează de la data de 19.02.2014, acesta s-a împlinit în interiorul intervalului 25 iunie 2018 (publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018) - 30 mai 2022 (publicarea O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022), mai exact, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 19.02.2019, întrucât cursul prescripţiei nu a fost în vreun fel întrerupt.

Prin urmare, cu referire şi la art. 5 C. pen., la data pronunţării de către Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2014, ca instanţă de apel, a deciziei penale nr. 366 (definitivă la aceeaşi dată) vizate de prezenta contestaţie în anulare, respectiv 01.04.2019, s-a constatat că termenul (general) de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunii pentru care inculpatul A. a fost condamnat, era împlinit.

S-a mai arătat că în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel în care s-a pronunţat decizia penală supusă analizei nu s-a invocat, de către participanţii la procesul penal ori de către instanţă din oficiu, incidenţa prescripţiei răspunderii penale ca şi cauză de încetare a procesului penal, pentru a nu se mai putea proceda la o analiză suplimentară a acesteia.

Împotriva deciziei penale nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 04.03.2025, fiind fixat termen pentru judecată la data de 16.04.2025, cu citarea contestatorului.

Examinând calea de atac promovată de persoana condamnată A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlul preliminar, Înalta Curte aminteşte că, inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizie definitivă, prin care a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014, procedându-se la rejudecarea căii de atac a apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen., cum este şi în cazul de faţă.

Astfel, prin încheierea din data de 11.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2022, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 366 din data de 01.04.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2014 şi s-a stabilit termen pentru judecarea contestaţiei în anulare.

Se constată, aşadar, că persoana condamnată a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1144 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16 aprilie 2025.