Cassation appeal challenging factual findings and probative value of evidence under a statutory non-criminal fact ground

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenţii A. şi B., împotriva deciziei penale nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1088 din data de 13.09.2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

În baza art. 91 din C. pen. - art. 93 din C. pen. şi art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, timp în care i s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului următoarele obligaţii:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului local Voluntari sau în cadrul Direcţiei de asistenţă educaţională Voluntari, jud. Ilfov, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă şi în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile.

În baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

În baza art. 91 din C. pen. - art. 93 din C. pen. şi art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului următoarele obligaţii:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului local Tunari sau în cadrul Primăriei/Consiliului local Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă şi în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta, a sumei de 43.487,93 RON cu titlul de daune materiale şi a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata către stat a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 500 RON este suma aferentă urmăririi penale), urmând ca fiecare inculpat să plătească suma de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă C. şi inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B. şi A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. la plata a câte 1200 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 1088 din data de 13.09.2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023, s-a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi, rejudecând, s-a majorat cuantumul sumei de bani acordate părţii civile cu titlul de daune morale, la suma de 15.000 euro.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei.

În fapt, în acord cu instanţa de fond, Curte de Apel Constanţa a reţinut că, în noaptea de 06/07.03.2020, în jurul orelor 00:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul B., în timp ce se aflau în restaurantul D. din staţiunea Mamaia, l-au agresat pe C., persoana vătămată suferind leziuni pentru care a avut nevoie pentru vindecare de 60 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., la data de 12 februarie 2025, înregistrată la Curtea de Apel Constanţa la aceeaşi dată .

Prin cererea comună de recurs în casaţie, recurenţii A. şi B. au fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurenţii au arătat că, în urma analizării mijloacelor de probă pe care instanţele de fond şi de apel şi-au întemeiat soluţia de condamnare, a rezultat în esenţă că a existat un contact fizic între persoana vătămată C. şi inculpatul A. (definit ca o "îmbrăţişare"), iar între contactul fizic şi leziunile constatate la nivelul piciorului persoanei vătămate nu există nicio legătură de cauzalitate, problema medicală fiind preexistentă. Totodată, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat înscrisurile medicale (documente şi rapoarte medicale) din care rezulta că problema medicală a persoanei vătămate era anterioară incidentului.

În plus, s-a precizat că martorii audiaţi au dat declaraţii contradictorii şi insuficient de credibile, aspect care ar fi trebuit să determine instanţele să trateze aceste probe cu reţinere. În acest context, au fost evidenţiate detalii despre condiţiile şi limitele declaraţiilor martorilor, subliniindu-se că acestea conţin elemente subiective şi relatări inexacte, afectate de trecerea timpului sau relaţiile personale existente între martori şi părţi.

Suplimentar, s-a arătat că există probe care dovedesc fără urmă de tăgadă preexistenţa problemei medicale a persoanei vătămate C..

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecări. Pe fond, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei atacate şi în consecinţă achitarea celor doi inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2023.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate recurenţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând, aşadar, chestiunile pur formale ale cererii de recurs în casaţie, în raport de fiecare dintre recurenţii inculpaţi A. şi B., se constată următoarele:

1. Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie la data de 12 februarie 2025 împotriva deciziei penale nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 6 februarie 2025 (la adresa de domiciliu din loc. Voluntari, str. x, jud. Ilfov, f.56, dosar curte şi la domiciliul procesual ales din Bucureşti, str. x, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x din data de 10.02.2025 2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

2. Recurentul inculpat B. a formulat recurs în casaţie la data de 12 februarie 2025 împotriva deciziei penale nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate la data de 05 februarie 2025, prin afişare (la adresa de domiciliu din com Tunari, str. x, jud. Ilfov, f.61, dosar curte), decizia fiind comunicată şi la data de 06 februarie 2025 (la domiciliul procesual ales din Bucureşti, str. x, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul B., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului B., hotărârea care se atacă (decizia nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x din data de 10.02.2025 2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se reţine că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

În motivarea recursului în casaţie, recurenţii A. şi B. au arătat că, din probele administrate în cauză a reieşit că, a existat un contact fizic între persoana vătămată C. şi inculpatul A. (definit ca o "îmbrăţişare"), însă între contactul fizic şi leziunile constatate la nivelul piciorului persoanei vătămate nu există nicio legătură de cauzalitate, problema medicală fiind preexistentă. În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat înscrisurile medicale din care rezulta că problema medicală a persoanei vătămate era anterioară incidentului. Pe de altă parte, s-a arătat că martorii audiaţi în cauză au dat declaraţii contradictorii şi insuficient de credibile, aspect care ar fi trebuit să determine instanţele să trateze aceste probe cu reţinere.

Din analiza formală a motivelor invocate se desprinde concluzia că se contestă starea de fapt, recurenţii solicitând, în realitate, o reapreciere a materialului probator, aspect ce excedează evaluării instanţei de recurs în procedura pendinte. Astfel, cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs nu poate, în cadrul recursului în casaţie, să procedeze la o reevaluare a materialului probator sau a situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, aspecte intrate în autoritatea de lucru judecat.

Astfel, în condiţiile în care recurentul inculpat critică situaţia de fapt, precum şi a forţei probante a mijloacelor de probă, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie formulate de cei doi recurenţi nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2025.