Drug trafficking conviction upheld: cassation appeal dismissed due to inadmissible re-evaluation of factual evidence.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 1482 din data de 29.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 şi 43 alin. (5) din C. pen., cu reţinerea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă, în regim de detenţie.

(…)

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 şi 43 alin. (5) din C. pen.., cu reţinerea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu, în stare de recidivă, în regim de detenţie (faptă 11.09.2019).

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 şi 43 alin. (5) din C. pen., cu reţinerea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, în stare de recidivă, în regim de detenţie (faptă 22.06.2019).

S-a constatat că faptele sunt săvârşite în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 804/17.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 685/A/03.06.2022.

(…)

Prin decizia penală nr. 1032/A din 03.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1482/F din 29.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 13 ani, 6 luni şi 346 zile închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele şi sporul de pedeapsă componente.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 22 iunie 2019), ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. (5) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (fapta din data de 11 septembrie 2019).

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate, pentru această infracţiune, prin sentinţa penală apelată.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr .682/2002 (fapta din data de 11 septembrie 2019).

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 804/2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, modificată şi rămasă definitivă, la data de 03 iunie 2022, prin decizia penală nr. 685/A/2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 ani şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte 3 pedepse, de 6 ani şi 6 luni închisoare) şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1), (2) din C. pen., a fost adăugată această pedeapsă rezultantă la restul neexecutat de 346 zile închisoare (din pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 201/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2821/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 7 ani, 8 luni şi 346 zile închisoare.

(…)

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 03.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca element de tipicitate în conţinutul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sintagma reţinută în conţinutul actului de sesizare "droguri destinate traficării", care de altfel a fost preluată de către instanţele de fond şi apel, conţinutul acuzaţiei depăşind astfel cadrul legal.

Astfel, a arătat că a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea de trafic de droguri în varianta alternativă a transportului coroborat cu noţiunile de cumpărare şi deţinere, noţiuni la care au fost adăugate în mod nepermis sintagmele "distribuirea ulterioară" şi "destinate traficării".

Or, în opinia recurentului inculpat, un consumator de droguri cumpără, deţine şi transportă droguri, iar un traficant de droguri cumpără, deţine şi transportă droguri în aceleaşi condiţii, însă pentru a se putea reţine traficul de droguri trebuie să fie dovedit transportul propriu-zis sau destinaţia drogurilor, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, instanţa de apel foloseşte şi sintagma "în vederea traficării", care, de altfel, se referă la o conduită viitoare, respectiv la ce urma să facă sau ce ar fi încercat să facă, iar într-o hotărâre de condamnare nu pot fi reţinute aspecte, fapte pe care nu le-a săvârşit încă. Aşadar, instanţa de apel a legiferat prin completarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Astfel, recurentul inculpat a susţinut că au fost adăugate nepermis noţiuni/sintagme pentru a putea contura săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în detrimentul reţinerii infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului. Or, pentru a se contura concluzia că drogurile erau destinate traficării se impunea administrarea de probe din care să rezulte că a vândut droguri vreunei personae, că a distribuit droguri vreunei persoane sau a săvârşit vreuna din acţiunile prevăzute de legiuitor.

Prin urmare, în sarcina sa s-a reţinut o activitate generică de traficant de droguri, în baza unor declaraţii ale unor consumatori dependenţi, fără a se preciza însă când, unde şi în ce împrejurări a vândut droguri.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, fără ca forma de vinovăţie să fie cea prevăzută de lege, în realitate fiind adăugate noţiuni şi sintagme textului incriminator în vederea completării formei de vinovăţie instituite de legiuitor.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 03 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, făcând referire la situaţia de fapt, recurentul inculpat a susţinut că, în sarcina sa, a fost reţinută infracţiunea de "trafic de droguri" în varianta alternativă a transportului coroborat cu noţiunile de "cumpărare" şi "deţinere", la care au fost adăugate, în mod nepermis, sintagmele "distribuirea ulterioară" şi "destinate traficării", fără să fie dovedit transportul propriu-zis sau destinaţia drogurilor.

Astfel, deşi a deţinut drogurile în vederea consumului, i s-a reţinut o activitate generică de traficant de droguri, în baza declaraţiilor unor consumatori dependenţi, fără a se administra probe din care să rezulte când, unde şi în ce împrejurări a vândut sau distribuit droguri.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, confirmată de instanţa de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din data de 11 septembrie 2019).

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut că, la data de 11 septembrie 2019, inculpatul A. a cumpărat, a deţinut şi a transportat, pe raza municipiului Bucureşti, cantitatea de 25,18 grame de pulbere care conţinea heroină (potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din data de 09 octombrie 2019), destinată traficării, fiind depistat, de către organele de urmărire penală, în apropierea intersecţiei cu Strada x, în timp ce se afla în autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de B..

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în vigoare la data săvârşirii faptei, infracţiunea de "trafic de droguri de mare risc" constă în "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept", pedeapsa fiind închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi dacă dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, s-a reţinut că elementul material a constat în acţiunile de deţinere şi transport de droguri de mare risc pe teritoriul României, în vederea vânzării ulterioare pe acelaşi teritoriu.

În ceea ce priveşte scopul cumpărării, deţinerii şi transportării cantităţii de 25,18 grame de pulbere cu conţinut de heroină, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză dovedeşte, în afara oricărui dubiu, că acest scop a fost cel al traficării acelor droguri către alte persoane, conform acuzaţiei aduse inculpatului, iar nu cel al consumului propriu, aşa cum a susţinut apărarea, dar şi inculpatul, în declaraţia dată în apel, sens în care au fost avute în vedere declaraţiile martorilor cărora inculpatul le-a dat, în diferite modalităţi, inclusiv prin vânzare, în mod direct sau prin intermediari, droguri de această natură ori care cunoşteau, prin prisma experienţei personale, preocupările lui în sensul traficării de heroină.

În condiţiile în care, în esenţă, recurentul inculpat susţine că, deşi a deţinut drogurile în vederea consumului, s-a reţinut că a traficat droguri de mare risc, fără ca probele administrate să dovedească transportul propriu-zis, destinaţia drogurilor ori îmrejurările în care a vândut sau distribuit droguri, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

În plus, instanţa de recurs în casaţie observă că aceleaşi susţineri ale inculpatului, privind deţinerea drogurilor doar în vederea consumului, au fost analizate şi în calea de atac a apelului, instanţa de apel constatând că nu se pune problema unei încadrări juridice greşite, în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

Aşadar, criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A., astfel cum au fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 03 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1032/A din 03 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2025.