Cassation inadmissibility: scope of review excludes factual re-evaluation and subjective typicity challenges under Art. 438(1)(7) CPC

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1573, pronunţată la data de 04.12.2024, de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) şi (21) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 28.08.2024 la zi.

În temeiul 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, persoana vătămată B. şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi persoana vătămată B. împotriva sentinţei penale nr. 1573/04.12.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul penal nr. x/2024, ce a fost desfiinţată în parte, în ceea ce priveşte durata pedepsei cu închisoarea aplicate inculpatului şi dispoziţia de cenzurare a cheltuielilor judiciare solicitate de persoana vătămată.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, s-a majorat durata pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din C. pen. de la 1 an şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească persoanei vătămate suma de 4.165 RON, reprezentând cheltuieli judiciare aferente judecăţii în primă instanţă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare dispoziţiilor deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1573/04.12.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul penal nr. x/2024

În temeiul art. 422 şi art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare, aplicate inculpatului A., perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv, începând cu data de 28.08.2024 la zi.

În esenţă, instanţa de apel, a reţinut aceeaşi stare de fapt precum cea descrisă prin actul de sesizare, judicios stabilită de prima instanţă pe baza probatoriului administrat în cauză, precum şi faptul că inculpatul a uzat de procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Curtea a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 28.08.2024, în jurul orei 08:20, în timp ce se afla pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, la volanul autoturismului, cu scopul de a se sustrage activităţilor poliţieneşti ce urmau să aibă loc şi care urmau să fie întreprinse de organul de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Asp. B., cu intenţie, l-a surprins şi accidentat pe acesta din urmă, târându-l, cu ajutorul autoturismului, pe partea carosabilă, fapt prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie recurentul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

A susţinut că din rechizitoriu şi din întreg materialul probator nu poate reieşi dincolo de orice dubiu că ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat. A menţionat că, într-adevăr, a solicitat ca judecată să aibă loc în procedura abreviată, însă aceasta nu este incompatibilă cu schimbarea încadrării juridice sau cu pronunţarea unei soluţii de achitare, astfel cum reiese din Decizia nr. 4/2019 a Înaltei Curţi - Completul de recurs în interesul legii.

A arătat recurentul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj raportat la poziţia subiectivă a inculpatului, care nu ar fi acţionat cu intenţie, provocându-i leziuni unui agent de poliţie în timp ce vorbea la telefon, fără a observa că acesta este agăţat de uşa autoturismului pe care-l conducea. În opinia sa, recurentul a susţinut că singura infracţiune care ar putea fi reţinută în cauză, raportat şi la probatoriul administrat, ar fi infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

În continuare, recurentul a susţinut şi faptul că instanţa de apel a aplicat maximul special admis de lege pentru infracţiunea de ultraj, deşi a dat dovadă de respect faţă de lege şi instanţă, recunoscându-şi în integralitate fapta, fiind la primul contact cu legea penală, iar circumstanţele personale nici nu au fost valorificate de instanţa de apel.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu se subsumează lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Practic, recurentul susţine că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel nu este corectă, întrucât, în esenţă, situaţia factuală a fost stabilită în mod greşit de către instanţa de apel printr-o analiză greşită a mijloacelor de probă administrate în cauză, or, reaprecierea probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Totodată, recurentul a invocat şi aspecte ce vizează neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea, care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

În concluzie, se constată că recurentul a formulat o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt şi a unei alte încadrări juridice a faptei decât cea reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, ceea ce excede scopului căii extraordinare de atac, acela de reformare numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic.

De asemenea, se constată că, subsumat punctului 12 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul a solicitat şi reindividualizarea judiciară a pedepsei, ceea ce constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond şi de apel şi nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.