Revision granted, unconstitutional cassation bar quashed, case remitted for admissibility re-check.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the petitioner’s application for revision, annulled the challenged interlocutory order of 26 September 2024 (which had dismissed his appeal for cassation as inadmissible), and ordered the re-examination of the admissibility in principle of that appeal, referring the case for random assignment, with state costs; the revision was based on the post-judgment constitutional declaration of unconstitutionality of the statutory ground under Art. 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, via Constitutional Court Decision No. 50 of 18 February 2025, which excluded convicted defendants from filing cassation appeals where proceedings were wrongly not terminated. The Court held the conditions of Art. 459(3) CCP were met, ruling that the petitioner, having raised the constitutionality exception before publication of the decision, could benefit from it, since continuing consequences of the constitutional violation could only be remedied through revision, and that the admissible revision operates in one step, annulling the challenged order and resuming the cassation appeal admissibility stage.
Legislator headnote
AI generatedart. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen, art. 452 alin. (1) din C. proc. pen, art. 459 alin. (3) din C. proc. pen, art. 459 alin. (4) din C. proc. pen, art. 469 alin. (5) din C. proc. pen; Revision granted, unconstitutional cassation bar quashed, case remitted for admissibility re-check: 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, via Constitutional Court Decision No. 50 of 18 February 2025, which excluded convicted defendants from filing cassation appeals where proceedings were wrongly not terminated. The Court held the conditions of Art. 459(3) CCP were met, ruling that the petitioner, having raised the constitutionality exception before publication of the decision, could benefit from it, since continuing consequences of the constitutional violation could only be remedied through revision, and that the admissible revision operates in one step, annulling the challenged order and resuming the cassation appeal admissibility stage.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the request for revision because the decision was based on a legal provision subsequently declared unconstitutional.
Conditions for the admissibility in principle of the revision request were found to be met.
The cassation ground at issue in the re-examination ordered after annulment of the challenged order.
Basis referenced for the composition and procedure of the cassation admissibility filter stage being re-run.
The re-judgment after admission of the revision request is done according to first instance rules, supporting the re-assignment.
Court costs remain borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 aprilie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2025, formulate de revizuentul A..
Prin cererea formulată, revizuentul A., a arătat, în esenţă, că, ulterior pronunţării încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul său în casaţie, textul de lege în temeiul căruia a fost soluţiont, a fost declarat neconstituţional, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În opinia apărării, dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză, reprezentând, în realitate singurul motiv pentru care recursul în casaţie a fost respins, ca inadmisibil.
Totodată, revizuentul a învederat că, deşi dosarul ce are ca obiect soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pe care a invocat-o în cauza ce a avut ca obiect recursul în casaţie pe care l-a promovat împotriva deciziei penale nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, se află pe rolul Curţii Constituţionale în fază de raport, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra unei excepţii similare, prin Decizia nr. 50 din data de 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025.
În cauză, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Prioritar, Înalta Curte -constată că este competentă, să se pronunţe asupra cererii de revizuire formulate de condamnatul A., al cărei obiect este reprezentat, în realitate, de încheierea nr. 523/RC din data de 26 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018 al acestei instanţe, în procedura de filtru a recursului în casaţie.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte procedura de verificare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, aceasta este reglementată distinct şi se află în competenţa instanţei învestite potrivit legii, nefiind comparabilă, sub aspectul funcţiei jurisdicţionale exercitate, cu activitatea judecătorului de filtru desemnat în materia recursului în casaţie. Această distincţie rezultă din faptul că, în cazul revizuirii, competenţa este determinată în raport cu instanţa care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, şi nu în raport cu soluţia pronunţată în cauza respectivă.
De altfel, prin Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituţională a României a "constatat că admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire".
Cu alte cuvinte, instanţa de contencios constituţional a reţinut "că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual şi, implicit, soluţionarea unei situaţii procesuale, deci o judecată.". (pct. 36 şi pct. 37 din Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 25 ianuarie 2019)
Aşadar, o teză contrară, respectiv soluţionarea cererii de revizuire în complet de unic judecător, ar nega dreptul firesc la exercitarea căilor de atac împotriva unei astfel de hotărâri.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul A., Înalta Curte -reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive se poate cere pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. pen.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia şi este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., respectiv:
a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Conform art. 459 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), potrivit art. 469 alin. (5) din C. proc. pen., dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Examinând îndeplinirea condiţiilor mai sus enunţate, Înalta Curte -constată că cererea de revizuire a fost formulată în scris, motivată în fapt şi în drept, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate).
Aceasta priveşte încheierea din data de 26 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, arătându-se în considerentele încheierii, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., că vizează situaţia în care în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, or, împotriva recurentului s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., în mai puţin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025), respectiv la data de 17 aprilie 2025, de către revizuentul condamnat A., persoană care a promovat recursul în casaţie ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Prin încheierea din data de 26 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penlă în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut ca fiind inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu motivarea că prevederile legale în discuţie vizează doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", soluţie care nu a fost pronunţată în speţă, instanţa de apel dispunând condamnarea acestuia.
Ulterior acestei hotărâri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională.
În plus, se constată că revizuentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. în cadrul dosarului nr. x/2018, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, cerere ce i-a fost admisă de către Înalta Curte la data de 26 septembrie 2024, însă dosarul având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acesta este înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale, aflându-se în fază de raport.
Mai mult, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă, revizuentul fiind în executarea unei hotărâri pe care o consideră nelegală, şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Totodată, Înalta Curte -apreciază că, deşi hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-o altă cauză - prin încheierea din data de 1 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., excepţie ridicată de B. într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului în casaţie declarat de autorul excepţiei, ce avea calitatea de persoană condamnată - aceasta profită şi revizuentului condamnat A., care a declanşat controlul constituţional asupra dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. anterior momentului publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, în condiţiile prevăzute de lege.
Se constată astfel că, în prezenta cauză, revizuentul a declanşat controlul constituţional asupra aceloraşi prevederi ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (solicitare aflată încă pe rolul Curţii Constituţionale, dar a cărei soluţionare se va raporta la soluţia deja pronunţată în cauza menţionată anterior), astfel că i se va recunoaşte acestuia beneficiul efectelor Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025. Partea a invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc procesual în apărare, în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime, în dosarul având ca obiect judecata recursului său în casaţie.
Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut (a se vedea în acest sens Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 33) că "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv."
A raţiona altfel ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului, de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 131 din Constituţia României, deşi acesta a declanşat, la rândul său, controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte nu poate ignora cele constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, respectiv necesitatea transpunerii în cuprinsul dispoziţiilor normative mai sus menţionate, pentru garantarea atât a raporturilor de stabilitate, cât şi pentru o bună administrare a justiţiei, a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi faptul că transpunerea soluţiei jurisprudenţiale din cuprinsul paragrafului 33 al Deciziei nr. 126/2016 este incompletă.
În sens contrar, ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de constituţionalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci ale controlului de constituţionalitate pe care l-a declanşat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestuia.
În consecinţă, Înalta Curte -apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.
În privinţa procedurii şi etapelor judecăţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., admiterea căii extraordinare de atac se va realiza uno ictu, determinând anularea încheierii pronunţate în procedura de filtru a recursului în casaţie şi trimiterea pentru repartizare aleatorie în vederea judecării căii de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În acest sens, s-a pronunţat anterior Înalta Curte prin decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, decizia penală nr. 628 din 14 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 18 din 10 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, decizia penală nr. 594 din 7 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 914 din 29 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi decizia penală nr. 915 din 29 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care au fost admise cererile de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., au fost anulate încheierile atacate şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie.
Astfel, urmare a admiterii cererii de revizuire formulate în prezenta cauză, Înalta Curte -va anula, încheierea atacată, şi va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., urmând a se relua judecata din etapa admisibilităţii în principiu a aceleiaşi cereri de recurs în casaţie.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie care, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., se realizează atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format din un judecător, în cameră de consiliu şi fără citarea părţilor, iar, potrivit art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă (în speţă, procedura de filtru a recursului în casaţie), Înalta Curte -va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.
Anulează încheierea atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2025.