Recusal appeal barred by non-appealability of Article 68(7) CPC

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător A. formulată de intimata B., în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat că motivele ce au stat la baza formulării cererii de recuzare nu atestă lipsa imparţialităţii magistratului şi nici nu pot crea, în mod rezonabil, impresia existenţei unei posibile antipatii de ordin personal a judecătorului faţă de persoana care a formulat cererea de recuzare, ceea ce ar fi putut conduce la temerea rezonabilă de existenţă a unei lipse a imparţialităţi în modul de administrare a probelor sau în modul de soluţionare a cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a considerat că motivele ce au stat la baza acestei cereri nu au forţa de a conduce la constatarea existenţei unei suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului faţă de care a fost formulată cererea.

În ceea ce priveşte efectuarea unei analize asupra necesităţii administrării unor mijloace de probă şi opiniile exprimate în acest context de către intimată, acestea nu atrag incompatibilitatea judecătorului asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă în mod expres din dispoziţiile C. proc. pen.. De asemenea, menţionarea formulării unor petiţii către Consiliului Superior al Magistraturii sau altor organe judiciare în procesul de administrare a probelor în cursul judecăţii, nu poate conduce la concluzia că imparţialitatea judecătorului a fost afectată.

În ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Avocatului Poporului cu privire la luarea unei decizii în vederea sesizării Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte previzibilitatea sau accesibilitatea dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., s-a arătat că este evident că intimata care a formulat cererea de recuzare se poate adresa acestor instituţii, ce vor urma a decide asupra solicitării.

În plus, potrivit art. 67 alin. (1) din C. proc. pen., subiecţii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.

S-a observat faptul că toate motivele ce au fost invocate în cuprinsul cererii de recuzare sunt aspecte ce erau cunoscute cu mult înainte de momentul repartizării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare, dar nu au fost invocate până la data de 06.02.2025, când era stabilită data pentru a se pronunţa o soluţie în cauză.

De asemenea, potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Conform art. 387 din C. proc. pen., înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, preşedintele întreabă procurorul, persoana vătămată şi părţile dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti. Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, preşedintele declară terminată cercetarea judecătorească. Din interpretarea textelor de lege menţionate anterior, a rezultat că, după momentul terminării cercetării judecătoreşti şi până la pronunţarea hotărârii, părţile nu mai pot formula cereri noi din moment ce aleg să nu facă acest demers până la terminarea cercetării judecătoreşti.

Prin urmare, având în vedere că motivele invocate nu creează o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparţialităţii doamnei judecător A., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) şi f) din C. proc. pen., în temeiul art. 68 C. proc. pen., cererea de recuzare formulată de intimata B. în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs intimata B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 25.02.2025, sub nr. x/2025, fiind stabilit termen la data de 04.03.2025.

În esenţă, recurenta a arătat că încheierea atacată a fost pronunţată de domnul judecator C., care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate; de asemenea, a arătat că încheierea recurată nu este motivată, întrucât domnul judecător nu s-a pronuntat pe toate motivele de incompatibilitate invocate în cerere şi nici asupra cererilor de sesizare a CCR, de solicitare a unui aviz consultativ din partea CEDO sau a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

La termenele din datele de 04.03.2025 şi 18.03.20.2025, cauza a fost amânată în vederea soluţionării cererilor de recuzare formulate de recurentă.

La termenul din data de 15.04.2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta B., cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul formulat în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul formulat de intimata B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată în această cauză de intimată, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă la stabilirea căreia instanţa a avut în vedere atât faptul că dosarul a avut mai multe termene de judecată, cât şi faptul că recurenta a transmis la dosar un număr foarte mare de cereri, materializate în sute de file depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2025.