Cassation inadmissible: challenge to criminal legal classification barred under art. 438(1)(12) CPP

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1750 din data de 13.08.2024 a Judecătoriei Giurgiu pronunţată în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.. rap. la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicare art. 35 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. (fapte din 02.01.2017 şi din 07/08.01.2017).

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 756/27.12.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă, rest rămas neexecutat 630 zile.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 656 din data de 15.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.04.2017.

În temeiul art. 97 alin. (1) din C. pen. cu ref. la Decizia RIL nr. 42/13.10.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, au fost anulate beneficiile suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii aplicate prin sentinţa penală nr. 656 din data de 15.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.04.2017.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 296/2022 pronunţată la data de 23.02.2022, în dosarul nr. x/2021, de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 596/A pronunţată la data de 05.06.2022 în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Piteşti în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

1. pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi sub forma pedepsei complementare i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. (sentinţa penală nr. 296/2022 pronunţată la data de 23.02.2022 în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 596/A pronunţată la data de 05.06.2022 în dosarul nr. x/2021 Curtea de Apel Piteşti);

2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale (sentinţa penală nr. 430 din data de 16.07.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1062/A pronunţată la data de 12.09.2019 de Curtea de Apel Bucureşti);

3. (a) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată şi i s-a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, (b) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi i s-a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale (sentinţa penală nr. 656 din data de 15.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.04.2017).

În temeiul art. 105 alin. (1) raportat art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu cele aplicate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi s-a aplicat celei mai grele pedepse, de 2 ani, sporul de o treime din totalul celorlalte, respectiv, 1 an, rezultând în final o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza întâi din C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I din C. pen. a fost interzisă sub forma pedepsei accesorii dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost contopită conform regulilor de la concurs, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Piteşti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unei de tâlhărie calificată aplicată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, adăugând celei mai grele, de 3 ani, sporul de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani, rezultând în final o pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza întâi din C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza întâi din C. pen., s-a interzis sub forma pedepsei accesorii dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul la art. 40 alin. (1) şi art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani cu pedeapsa de 3 ani şi 8 luni, stabilind în final ca inculpatul să execute o pedeapsa a închisorii de 6 ani şi 8 luni.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. s-a adăugat pedepsei complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani, partea rămasă de executat din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), l) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti, pe o durată de 3 ani, după scăderea perioadei de la 11.04.2017 - 12.09.2019, fără a se depăşi durata maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa finală de 6 ani şi 8 luni închisoare perioada executată de la data de 08.01.2017 la 15.03.2017, reţinerea şi arestul preventiv de la 29.01.2019 la 12.09.2019, durata pedepsei executată în baza mandatului nr. x/12.09.2019 emis de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi perioada executată în baza mandatului nr. x/2022 emis de Judecătoria Piteşti până la data de 27.12.2022, momentul liberării condiţionate din penitenciar.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 23 alin. (1) din C. proc. pen., s-a luat act de faptul că între persoana vătămată B. şi inculpatul A. s-a încheiat un contract de tranzacţie cu privire la prejudiciul material.

În temeiul art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de C., în lipsa exprimării opţiunii succesorilor în drepturi de a continua exercitarea acţiunii civile.

În temeiul art. 255 din C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă B. a gecii de fâş, de culoare albastru cu verde, depusă la Camera de corpuri delicte conform dovezii seria x nr. x din 03.03.2017, reţinând că aparţine acesteia, iar restituirea nu conduce la îngreunarea stabilirii situaţiei de fapt şi justa soluţionare a cauzei, cu obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat, din care 700 RON în faza de urmărire penală şi 1.000 RON în faza de judecată în fond.

În temeiul art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul, în sumă de 1.622 RON, s-a avansat avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei penale nr. 1750 din data de 13.08.2024, pronunţată Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

II. Prin decizia penală nr. 1662/A din 18 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a decis următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1750 din data de 13.08.2024, pronunţate de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2023, sentinţă penală pe care a menţinut-o.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 300 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva hotărârii pronunţate în apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat D., la data de 21 ianuarie 2025 prin Serviciul de poştă .

Prin motivele de recurs în casaţie formulate, inculpatul a apreciat că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat.

În esenţă, inculpatul a susţinut că din moment ce s-a pus în mişcare acţiunea penală şi în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, faptă pentru care s-a dispus clasarea ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu se putea reţine şi agravanta de la alin. (2) lit. b) a art. 229 din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat prin violarea domiciliului, întrucât nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă.

A arătat că, potrivit practicii judiciare, ori se reţin două fapte în concurs, respectiv violare de domiciliu şi furt, ori infracţiunea de violare de domiciliu este absorbită de cea de furt calificat prevăzută la alin. (2) lit. b) a art. 229 din C. pen.

A susţinut că infracţiunea de violarea de domiciliu este absorbită de furtul săvârşit prin efracţie deoarece acest furt nu putea fi săvârşit decât printr-o pătrunderea fără drept în curte şi apoi în locuinţă. Tentativa la furtul prin efracţie din locuinţa persoanei vătămate implică şi pătrunderea fără drept a autorului în locuinţa respectivă, această din urmă infracţiune încadrându-se în conţinutul infracţiunii complexe prev. de art. 209 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu referire la art. 20 din C. pen.. Ca atare, este vorba de o infracţiune unică, şi nu de un concurs real între tentativa la infracţiunea de furt calificat şi violarea de domiciliu.

Instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi art. 2 lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 38 din C. pen. într-o singură infracţiune de furt calificat, în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi art. 2 lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărarea a susţinut că instanţa nu a analizat încadrarea juridică dată faptelor de procuror şi nici dispoziţia de clasare din cadrul rechizitoriului în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, astfel încât să schimbe încadrarea juridică din 2 fapte de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), art. 2 lit. b) din C. pen. într-o infracţiune de furt calificat, faptă prev. de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) cu aplicarea art. 35 din C. pen.

Or, având în vedere încadrarea juridică corectă a faptei, termenul de prescripţie este de 5 ani, termen care s-a împlinit deja.

În raport cu cele invocate, a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen., casarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 154 lit. d) din C. pen., încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la infracţiunea de furt calificat.

În temeiul art. 441 din C. proc. pen., inculpatul a solicitat suspendarea în tot a executării hotărârii atacate, cu impunerea uneia dintre măsurile prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost îndeplinită cu persoana vătămată B. (la datele de 24.02.2025 şi 28.02.2025 prin afişarea înştiinţării, dosar nr. x/2023) şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 21.02.2025 .

La data de 05 mai 2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

IV. Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiţii în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea a fost formulată în termen, însă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., întrucât a fost pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată inculpatului A. la penitenciar la data de 10.01.2025, iar acesta a formulat cererea la data de 21 ianuarie 2025, dată plic, astfel fiind îndeplinită condiţia prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. având calitatea procesuală prevăzută de lege, respectiv aceea de apelant-inculpat, pentru a declara recurs în casaţie şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. întruneşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpatului (şi domiciliul procesual ales), hotărârea care se atacă, iar cererea a fost semnată de persoana care a exercitat calea extraordinară de atac.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.: Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Aşadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casaţie obligaţia de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea şi motivele de recurs în casaţie (motivarea în fapt şi în drept) prin însăşi cererea de recurs în casaţie, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Or, Înalta Curte constată că în cadrul cererii nu a fost indicat niciun caz de recurs în casaţie, însă inculpatul a precizat în cuprinsul cererii că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat.

Astfel, deşi din formulare ar putea fi reţinut drept caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că în realitate inculpatul critică încadrarea juridică dată faptei, aspect ce nu este posibil pe calea recursului în casaţie.

Revenind la solicitările recurentului-inculpat, Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind încadrarea juridică a faptei, precum şi pe cele privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită definitiv de instanţa de apel.

Aşadar, încadrarea juridică a faptei nu poate face obiectul recursului în casaţie, instanţa de recurs având în vedere încadrarea juridică stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel.

În fapt, principala nemulţumire a inculpatului vizează încadrarea juridică dată faptei, în sensul că din moment ce s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu, faptă pentru care s-a dispus clasarea ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu se putea reţine şi agravanta de la alin. (2) lit. b) a art. 229 din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat prin violarea domiciliului, întrucât nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă, cu consecinţe în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale.

Evaluând aceste critici, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat nu corespund cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta fiind incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Pentru aceste considerente, constată că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Cât priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, se observă că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Aşadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate numai în situaţia în care se admite în principiu cererea de recurs în casaţie.

Astfel, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1662/A din data de 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1662/A din data de 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.