Revision based on subsequent unconstitutionality of cassation admissibility filter in criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, formulate de revizuentul A..

Prin cererea formulată, revizuentul A., a arătat, în esenţă, că, ulterior dispunerii încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală care a invocat dispoz. art. 438 pct. 8 C. proc. pen.., şi respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 şi 8 C. proc. pen.. împotriva aceleaşi decizii penale, textul de lege prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen.. în temeiul căruia a fost soluţionat, a fost declarat neconstituţional, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Totodată, a învederat că a formulat şi o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cerere admisă, dispunându-se sesizarea Curţii Constituţionale.

În cauză, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Prioritar, Înalta Curte constată că este competentă, în actuala compunere a completului de judecată, să se pronunţe asupra cererii de revizuire formulate de revizuentul A., al cărei obiect este reprezentat, de încheierea nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2019, al acestei instanţe, în procedura de filtru a recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte completul de judecată care soluţionează cererea de revizuire, se reţine că acesta se compune în acelaşi mod ca cel prevăzut pentru judecarea cauzei în primă instanţă, chiar dacă hotărârea ce face obiectul revizuirii a fost pronunţată într-o compunere diferită.

Dispoziţiile legale care reglementează calea de atac a revizuirii fac referire la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în sensul unei instanţe de judecată în complet colegial, şi nu la un judecător desemnat în procedura prealabilă.

Astfel, pe de o parte, se reţine că procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie nu presupune analizarea temeiniciei motivelor invocate, ci exclusiv verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. În cadrul acestei etape preliminare, instanţa - reprezentată printr-un complet compus dintr-un singur judecător - se pronunţă doar asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fără a se angaja într-o analiză de fond a criticilor formulate.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen.: (1) "Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător (...).

Totodată, dispoziţiile art. 78 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare, statuează că preşedintele completului de judecată, în cazurile prevăzute de lege, întocmeşte raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că verificarea admisibilităţii recursului în casaţie nu se realizează de un complet distinct de cel care urmează a se pronunţa pe fondul căii extraordinare de atac, ci de unul dintre membrii acestui complet. Prin urmare, revizuirea hotărârilor de soluţionare a recursului în casaţie, indiferent dacă privesc admisibilitatea sau fondul acestuia, revine în competenţa completului investit cu soluţionarea căii extraordinare de atac.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte procedura de verificare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, aceasta este reglementată distinct şi se află în competenţa instanţei învestite potrivit legii, nefiind comparabilă, sub aspectul funcţiei jurisdicţionale exercitate, cu activitatea judecătorului de filtru desemnat în materia recursului în casaţie. Această distincţie rezultă din faptul că, în cazul revizuirii, competenţa este determinată în raport cu instanţa care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, şi nu în raport cu soluţia pronunţată în cauza respectivă.

De altfel, prin Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituţională a României a "constatat că admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire".

Cu alte cuvinte, instanţa de contencios constituţional a reţinut "că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual şi, implicit, soluţionarea unei situaţii procesuale, deci o judecată.". (pct. 36 şi pct. 37 din Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 25 ianuarie 2019)

Aşadar, o teză contrară, respectiv soluţionarea cererii de revizuire în complet de unic judecător, ar nega dreptul firesc la exercitarea căilor de atac împotriva unei astfel de hotărâri.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive se poate cere pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. pen.. Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac recursului în casaţie, nr. 1120/122/2019, formulate de către inculpatul A., acesta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cerere care a fost admisă, potrivit deciziei nr. 270 din data de 02 aprilie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.1.

Examinând, cererea de revizuire în conformitate cu dispoziţiile procesual penale precizate, Înalta Curte constată că aceasta cale de atac a fost formulată:

- în termenul prevăzut de lege [mai puţin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025 (11 aprilie 2025), respectiv la data de 30 aprilie 2025, de către revizuentul A.];

- îndeplineşte condiţiile de formă şi fond [respectiv a fost întocmită în scris şi motivat de una din părţile din proces, în limita calităţii sale procesuale, fiind menţionat expres cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. chestiunea pronunţării Deciziei CCR nu a fost valorificată printr-o cerere anterioară; aspectele evocate sunt susţinute prin publicarea deciziei CCR în M.Of. ].

Examinând pe fond cererea de revizuire, Înalta Curte constată că, prin încheierea nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală (care a invocat dispoz. art. 438 pct. 8 C. proc. pen..) şi respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 şi 8 C. proc. pen.. împotriva aceleaşi decizii penale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a reţinut că recurentul-inculpat A. a susţinut că, în cauză este incident cazul invocat în raport de art. 10 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005 care reglementează o cauză de nepedepsire, ceea ce presupunea ca instanţa de apel să menţină soluţia de încetare a procesului penal faţă de recurent pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale).

Ulterior pronunţării soluţiei de respingere, ca inadmisibil, a recursului în casaţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituţională [prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., excepţie ridicată de B. într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului în casaţie declarat de autorul excepţiei, ce avea calitatea de persoană condamnată].

Se constată că, în prezenta cauză, revizuentul A. a declanşat controlul constituţional asupra aceloraşi prevederi ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (solicitare aflată încă pe rolul Curţii Constituţionale, dar a cărei soluţionare se va raporta la cea deja pronunţată în cauza menţionată anterior), astfel că i se va recunoaşte acestuia beneficiul efectelor decizie pronunţate, respectiv Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale. Partea a invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc procesual în apărare, în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime, în dosarul având ca obiect judecata recursului său în casaţie.

Se constată că, şi în prezent, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă în privinţa petentului atât timp cât soluţia respingerii recursului său în casaţie, ca inadmisibil, a fost rezultatul aplicării dispoziţiei legale ulterior declarate ca neconstituţionale, iar aceste efecte nu pot fi remediate decât prin revizuirea acestei hotărâri.

În ceea ce priveşte critica reprezentantului Ministerului Public referitoare la împrejurarea că, întrucât prin decizia nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocată de B., în opinia sa, doar acesta poate să formuleze o cerere de revizuire, reţinem următoarele:

Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale au efect general obligatoriu de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Deopotrivă, potrivit Curţii Constituţionale cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii, lucru statuat în jurisprudenţa sa, prin faptul că "o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă ". De asemenea se arată că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile".

Astfel, este de datoria instanţelor naţionale să constate că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi acolo unde s-a indicat de către Curtea Constituţională că s-a pronunţat o hotărâre nelegală, efectele acesteia să înceteze având în vedere că nu există nicio justificare rezonabilă pentru ca situaţia unor persoane aflate în situaţii similare să le fie aplicat un tratament juridic distinct.

Practic, declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, reprezintă un aspect de ordin public şi nu unul care ocroteşte un interes particular, astfel încât să poată fi limitată aplicabilitatea unei decizii a Curţii Constituţionale doar celor care au apucat să se judece mai târziu.

A considera contrariul înseamnă a desconsidera dreptul inculpatului la un proces echitabil şi totodată, a marca o diferenţă de tratament juridic a inculpaţilor, în funcţie de operativitatea organelor judiciare de a soluţiona o cauză.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 16 din Constituţia României reglementează egalitatea în drepturi a justiţiabililor, fiind o garanţie că celor care au aceeaşi bază juridică comună trebuie să li se aplice aceleaşi garanţii procesuale, indiferent dacă sunt judecaţi mai devreme sau mai târziu. Faptul că un participant la procesul penal a fost judecat separat şi în condiţii de trenare a cauzei, a apucat ca până la soluţionarea definitivă a cauzei Curtea Constituţională să confirme neconstituţionalitatea unui text de lege, care încalcă iremediabil drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, iar un alt participant, din varii motive, a fost judecat mai repede şi s-a pronunţat faţă de el o soluţie definitivă, nu îi plasează pe aceştia în situaţii juridice diferite, atâta timp cât problema de drept vizează un aspect de ordin public.

De altfel, prin decizia nr. 126/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 11 martie 2016 Curtea Constituţională, a stabilit că "pe cale jurisprudenţială, instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv" (paragr. 22), respectiv "o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire."(paragr. 26)

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 459 C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

Urmare a admiterii cererii de revizuire, se va anula, în parte, încheierea atacată şi se va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, s-a pronunţat anterior Înalta Curte prin decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, decizia penală nr. 628 din 14 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 18 din 10 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, decizia penală nr. 594 din 07 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 914 din 29 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi decizia penală nr. 915 din 29 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care au fost admise cererile de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., au fost anulate încheierile atacate şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie.

Apoi, va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate şi va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

Anulează, în parte, încheierea atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.