Revision denied: Constitutional ruling on limitation prescription not a new fact enabling review

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24.09.2024, condamnata A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 39/2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi încetarea procesului penal, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că, după soluţionarea definitivă a cauzei, a intervenit o împrejurare nouă, respectiv un mod diferit de calcul al prescripţiei răspunderii penale, stabilit prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, care a lămurit Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional. În aceste condiţii, completul care a soluţionat apelul a calculat în mod eronat termenul de prescripţie a răspunderii penale, respectiv nu a observat că, în cauză, era incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen. Astfel, s-a arătat că, la data de 09.06.2022, după pronunţarea definitivă a hotărârii în prezenta cauză, a intervenit o împrejurare nouă, referitoare la modul de calcul al termenului de prescripţie, instituţie de drept substanţial, împrejurare necunoscută instanţelor judecătoreşti care au judecat cauza în apel şi în fond. Chiar dacă Decizia nr. 297/2018 a fost publicată anterior soluţionării definitive a cauzei, aceasta nu a putut fi interpretată şi aplicată în mod corect până când Curtea Constituţională nu a stabilit natura juridică a Deciziei nr. 297/2018. În concret, instanţa de contencios constituţional a constatat că, "în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă, şi în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". Or, în opinia revizuentei, această stabilire a naturii juridice reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută instanţelor la data judecării cauzei şi care dovedeşte netemeinicia hotărârii pronunţate. În acest sens, revizuenta a susţinut că noţiunea de împrejurare este definită de Dex ca fiind o circumstanţă, ipostază, moment, ocazie, prilej, situaţie, astfel că, potrivit acestei definiţii, este evident că, în speţă, este vorba despre o situaţie nouă, întrucât modul de calcul al prescripţiei şi termenul rezultat este diferit, iar, potrivit art. 16 lit. f) C. proc. pen., dacă instanţa ar fi cunoscut interpretarea corecta a deciziei Curţii Constituţionale şi efectele acesteia, nu ar fi putut pronunţa hotărârea de condamnare. Aşadar, incidenţa prescripţiei răspunderii penale este o problemă legată de starea de fapt din dosar, respectiv data săvârşirii faptei şi data împlinirii termenului care înlătură răspunderea penală.

La termenul din data de 03.10.2024, revizuenta, prin apărătorul ales, a reiterat menţiunea cu privire la temeiul cererii de revizuire, indicând din nou cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 39/2019 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnata A., prin avocat ales.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, a constatat că aceasta nu este admisibilă în principiu.

Astfel, Curtea a constatat, în esenţă, că motivele invocate de revizuentă, respectiv că la momentul condamnării sale definitive s-au aplicat dispoziţii de drept material/substanţial privind prescripţia răspunderii penale prevăzute de C. pen. (art. 155 alin. (1) C. pen.) în forma determinată cu luarea în considerare doar a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, fără aplicarea Deciziei nr. 358/2022, nu se încadrează în noţiunea de "fapte sau împrejurări noi", necunoscute de instanţă, care să conducă la desfiinţarea hotărârii judecătoreşti definitive, ca urmare a constatării unor erori grave de fapt, aşa cum impun condiţiile acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea, Curtea a reţinut că revizuenta nu a invocat fapte probatorii noi, care nu au fost avute în vedere la momentul soluţionării definitive a cauzei, toate aspectele de fapt avute în vedere la soluţionarea cauzei în sensul condamnării revizuentei fiind cunoscute instanţei, pronunţarea condamnării realizându-se în conformitate cu legislaţia apreciată mai favorabilă la momentul respectiv şi cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor deduse judecăţii. În acest sens, instanţa a subliniat că art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la fapte probatorii noi, iar nu la modul de calcul al termenului de prescripţie pentru faptele deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare, astfel cum au fost apreciate mai favorabile şi în contextul existenţei Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, hotărâre care, ulterior, după momentul soluţionării definitive a cauzei, a fost lămurită prin Decizia nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional, în sensul că este o decizie simplă, iar nu interpretativă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o reinterpretare a legii penale mai favorabile (cu excepţia cazului prev. de lit. f) a art. 453 şi în condiţiile arătate în textul legal, ceea ce nu este cazul în speţă).

Aşadar, Curtea a apreciat că, prin criticile aduse soluţiilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel consecutiv examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale, revizuenta tinde la o reapreciere a problemei prescripţiei răspunderii penale în acest cadru procesual pentru dovedirea unor elemente tranşate cu putere de lucru judecat, aspecte inadmisibile pe calea revizuirii.

În ce priveşte argumentul referitor la posibilitatea reanalizării incidenţei prescripţiei răspunderii penale în procedura revizuirii în considerarea împrejurării potrivit căreia prescripţia ar reprezenta o chestiune de fapt, care ar fi legată indisolubil de procesul deliberativ urmare căruia s-ar stabili starea de fapt dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că prescripţia înlătură răspunderea penală şi stinge dreptul de a urmări penal pe infractor, iar dacă acesta a fost urmărit stinge dreptul de a aplica o pedeapsă, însă efectele prescripţiei nu se răsfrâng asupra existenţei şi caracterului penal al faptei, ceea ce înseamnă că fapta săvârşită nu este considerată inexistentă sau că şi-ar fi pierdut caracterul de faptă penală şi, în acest context, a constatat, consecutiv, că starea de fapt şi existenţa faptelor imputate revizuentei, respectiv caracterul penal al acestor fapte au fost tranşate cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de fond şi instanţa de apel.

Suplimentar, în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 lit. f) C. proc. pen., Curtea a reţinut că acesta vizează ipoteza în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Or, Curtea a constatat că nu există informaţii care să releve că a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate de către revizuentă în cauza a cărei revizuire o cere, astfel încât demersul procesual supus analizei nu se circumscrie nici cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în termen legal, a declarat apel revizuenta A., reiterând motivele susţinute în cererea de revizuire.

În esenţă, a arătat că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în susţinerea cererii a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen. arătând, în concret, că a intervenit o împrejurare nouă referitoare la modul de calcul al termenului de prescripţie în raport cu o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată după soluţionarea definitivă a cauzei, dar care lămureşte o alta decizie a instanţei de contencios constituţional, anterioară soluţionării definitive a cauzei şi care, dacă ar fi fost interpretată corect ar fi atras încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

De asemenea, a susţinut că incidenţa prescripţiei răspunderii penale vizează starea de fapt, respectiv data săvârşirii faptei şi data împlinirii termenului care înlătură răspunderea penală şi, chiar dacă a fost pusă în discuţie în cursul procesului, respectiv în apel, s-a aplicat greşit decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, astfel încât, în speţă, există o evidentă eroare de judecată.

Totodată, a subliniat că împrejurările invocate sunt noi, întrucât nu au fost cunoscute la momentul judecării cauzei şi dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. În acest sens, a precizat, pe de-o parte, că potrivit art. 36 din Legea nr. 24/2000, pentru elaborarea actelor normative "redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba romană modernă", iar pe de altă parte, că noţiunea de împrejurare este definită ca fiind o circumstanţă, ipostază, moment, ocazie, prilej, situaţie, iar în acest context, a apreciat că publicarea deciziei nr. 358/2022 reprezită o "împrejurare nouă" în sensul dispoziţiilor legale.

Deopotrivă, a susţinut că obiectul revizuirii îl constiuie împrejurarea că instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei aplicarea în mod greşit a art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv a termenului general de prescripţie a răspunderii penale, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional. Or, faptele probatorii noi arată că la data pronunţării hotărârii a cărei reivizuire se solicită, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. În acest sens, a subliniat că modalitatea de calcul, respectiv data de început şi de sfârşit a termenului de prescripţie reprezintă chestiuni de drept material.

Faţă de aspectele învederate, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul declarat de revizuenta A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanţei să revină asupra propriei hotărâri, iar, în acelaşi timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea conflictului juridic de drept penal şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 453 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiţionări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate, adică să conducă la o soluţie diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Reglementând procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, art. 459 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (3), că în această etapă instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, instanţa dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) şi (7) C. proc. pen.).

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., împrejurările la care revizuenta a făcut trimitere în cererea formulată nefiind de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.

Astfel, deşi cererea de revizuire a fost formulată, în formă scrisă, în termen legal, de către o persoană din cele enumerate de art. 455 C. proc. pen. şi conţine menţiuni cu privire la cazul de revizuire invocat şi mijloacele de probă propuse în dovedirea acestuia, se constată că revizuenta a indicat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond reţinând, în mod corect, că decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale nu reprezintă o împrejurare nouă în sensul dispoziţiilor anterior menţionate.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).

Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei (decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, redată în extras în George Antoniu, Adina Vlăşceanu, Alina Barbu - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri C.E.D.O., ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situaţie, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiţie. Simpla divergenţă de păreri asupra aceleiaşi chestiuni pusă în discuţie nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" şi nu poate justifica desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, şi Pravednaya împotriva Federaţiei Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou şi necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanţele ordinare care au pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Analizând, în raport cu aceste consideraţii, cererea formulată, se observă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că aspectele invocate de revizuentă, respectiv pronunţarea, ulterior soluţionării definitive a cauzei, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, care lămureşte natura juridică şi efectele deciziei nr. 297/2018 a aceleiaşi instanţe, nu se circumscriu noţiunii de "fapte sau împrejurări noi" în accepţiunea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în realitate revizuenta invocând o eroare de judecată a instanţei de apel în stabilirea legii penale mai favorabile. Altfel spus, ceea ce invocă apelanta nu este o eroare de fapt, ci o eroare în interpretarea naturii şi efectelor deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. Or, a proceda la valorificarea dispoziţiilor constatate neconstituţionale într-o cauză definitiv judecată ar echivala cu extinderea sferei de aplicare a legii penale mai favorabile ulterior rămânerii definitive a hotărârii, dincolo de prevederile exprese ale art. 4 şi art. 6 din C. pen. şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

De asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu constituie o împrejurare de fapt nouă, necunoscută judecătorilor care au soluţionat cauza în fond şi care să atragă netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, revizuenta urmărind, în concret, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale. Mai mult, decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu a preexistat hotărârii atacate, fiind pronunţată ulterior rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită.

De altfel, şi în jurisprudenţa recentă a instanţei supreme s-a reţinut că pronunţarea deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, care lămureşte/explică natura juridică şi efectele deciziei nr. 297/2018, nu poate fi circumscrisă noţiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, deciziile nr. 223/A din 10.09.2024, nr. 125/A din 17.04.2024, nr. 151/A din 21.05.2024, nr. 254/A din 06.12.2022)

În final, Înalta Curte constată că aplicarea retroactivă, pe calea revizuirii, a unei norme de drept penal substanţial referitoare la prescripţia răspunderii penale, declarate neconstituţionale, se poate realiza doar în temeiul cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate", condiţii ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate anterior, întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. pen. nu pot conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acesteia, o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2025.