Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 249/RC/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation against procedural decision on constitutional exception due to non-applicable judgment type and lack of standing

Case Number Încheierea nr. 249/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by a defendant against a first-instance appellate decision, upholding the procedural rulings of the lower instances and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute centered on the validity of a procedural path where the defendant challenged the rejection of a constitutional unconstitutionality exception against the Criminal Procedure Code, arguing that the initial trial and subsequent appeal were handled by incompetent courts because the defendant is a judge, which should have raised the jurisdiction to the Court of Appeal and the High Court, respectively. The decisive legal basis for dismissal was that the appealed decision did not fall within the category of judgments subject to cassation under Article 434(1) of the Criminal Procedure Code, as it was issued by the Court of Appeal in a procedural capacity rather than as an appellate instance on the merits, and the appellant lacked standing under Article 436(1), leading to the mandatory rejection of the appeal under Article 440.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen, art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 439 alin. (2) C. proc. pen, art. 440 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation against procedural decision on constitutional exception due to non-applicable judgment type and lack of standing: The dispute centered on the validity of a procedural path where the defendant challenged the rejection of a constitutional unconstitutionality exception against the Criminal Procedure Code, arguing that the initial trial and subsequent appeal were handled by incompetent courts because the defendant is a judge, which should have raised the jurisdiction to the Court of Appeal and the High Court, respectively. The decisive legal basis for dismissal was that the appealed decision did not fall within the category of judgments subject to cassation under Article 434(1) of the Criminal Procedure Code, as it was issued by the Court of Appeal in a procedural capacity rather than as an appellate instance on the merits, and the appellant lacked standing under Article 436(1), leading to the mandatory rejection of the appeal under Article 440.

Keywords

AI generated
legal capacity judicial law code of criminal procedure procedural capacity standing to appeal lack of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
x/2024 al Tribunalului Covasna, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen
1/R din 31 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, la 23 februarie 2025 (prin e-mail), a declarat recurs în casaţie petentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin.
art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
este judecător în cadrul Tribunalului Braşov, iar în aceste condiţii, soluţionarea cauzei, în primă instanţă, de către Tribunalul Covasna, respectiv în calea de atac, de către Curtea de Apel Braşov, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin.
art. 439 alin. (2) C. proc. pen
Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.
art. 440 alin. (2) C. proc. pen
apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.
art. 436 alin. (1) C. proc. pen
434 şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen..].
art. 438 C. proc. pen
437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 C. proc. pen.

Serves as the main legal ground for dismissing the cassation appeal as inadmissible due to non-fulfillment of essential conditions.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing the payment of 200 RON in judicial costs on the appellant due to procedural fault.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 06 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 33 din data de 04 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Covasna, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respins ca nefondat recursul formulat de către inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., dispusă prin încheierea nr. 33 din data de 04.12.2024 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr. x/2024

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Această hotărâre a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la 03 martie 2025 şi intimatei B. la 04 martie 2025. Hotărârea se consideră comunicată petentului A. la data de 21 martie 2025 (înştiinţarea a fost afişată la data de 13 martie 2025, cu menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, partea nu se prezintă pentru comunicarea actelor în termenul de 7 zile, actele de procedură se vor considera comunicate la împlinirea acestui termen).

Împotriva deciziei nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, la 23 februarie 2025 (prin e-mail), a declarat recurs în casaţie petentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată de către o instanţa necompetentă din punct de vedere material şi personal, cauza fiind judecată de o instanţă inferioară în grad celei legal competente.

Astfel, a susţinut că intimata din dosarul nr. x/2024, doamna B. este judecător în cadrul Tribunalului Braşov, iar în aceste condiţii, soluţionarea cauzei, în primă instanţă, de către Tribunalul Covasna, respectiv în calea de atac, de către Curtea de Apel Braşov, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la tribunale. Aşadar, curtea de apel ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit să analizeze calea de atac.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi intimatei B. la data de 06 martie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat la data de 17 martie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 martie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 29 aprilie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate condiţiile de la art. 434 şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Stabilind categoriile de hotărâri supuse recursului în casaţie, art. 434 C. proc. pen. prevede, în alin. (1), că pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia celor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, pentru ca, în alin. (2), să enumere expres hotărârile care nu sunt susceptibile a fi reformate pe această cale.

Pe de altă parte, reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală decizia nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 împotriva căreia s-a declarat calea extraordinară de atac, nu se regăseşte între cele avute în vedere de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., fiind pronunţată de Curtea de Apel Braşov într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea nr. 33 din data de 04 decembrie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2024 al Tribunalului Covasna, aşadar nu ca instanţă de apel.

Pe de altă parte, recurentul, care în faţa Curţii de Apel Braşov a avut calitatea de recurent inculpat, nu se numără printre titularii căii extraordinare de atac, aceştia fiind expres şi limitativ prevăzuţi de lege, situaţie în care sunt încălcate şi dispoziţiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiţii, întrucât cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte mai multe condiţii esenţiale din cele prevăzute de art. 440 C. proc. pen., fiind promovată de către o persoană fără calitate împotriva unei hotărâri ce nu se regăseşte printre cele la care face referire art. 434 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă în principiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2025.