Drug trafficking conviction upheld as annulment appeal inadmissible; sentencing and territorial competence claims outside cassation grounds

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 454 din data de 30.07.2024, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2023, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (7 acte materiale).

În baza art. 67 C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, alături de pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă (2 luni închisoare), stabilind în final pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, alături de pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 10.08.2023 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A..

În temeiul art. 399 alin. (4) C. proc. pen.., hotărârea fiind executorie în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii arestului la domiciliu.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 112 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri/cantităţi de droguri, rămase în urma analizelor de laborator efectuate în cauză, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe:

- cantitatea de 0,49 grame de cannabis rămasă în urma analizelor specifice de laborator, care a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip MAI 19089 şi predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico ştiinţifică cu nr. x/20.07.2023);

- cantitatea de 7,65 grame de cannabis rămasă în urma analizelor specifice de laborator, care a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip MAI 19064 şi predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico ştiinţifică cu nr. x/07.08.2023);

- cantităţile de 40,30 grame de cannabis (proba litigiu); 5,54 grame de cannabis (contraprobă din proba litigiu) rămase în urma analizelor specifice de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 şi predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico ştiinţifică cu nr. x/07.08.2023);

- cntităţile de 27,62 grame de cannabis (proba litigiu); 5,81 grame de cannabis (contraprobă din proba litigiu) rămase în urma analizelor specifice de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 şi predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico ştiinţifică cu nr. x/07.08.2023);

- cantităţile de 17,27 grame de cannabis (proba 1); 8,61 grame de cannabis (proba 2); 93,48 grame de cannabis (proba 3); precum şi un dispozitiv de mărunţire tip râşniţă, din material plastic de culoare roşie, în care s-a pus în evidenţă Nicotină şi Tetrahidrocannabinol, rămase în urma analizelor specifice de laborator au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 şi predate organului de urmărire penală (raportul de constatre tehnico ştiinţifică cu nr. x/17.08.2023).

Tribunalul a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 20.09.2023 referitor la cantitatea de droguri antemenţionată.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei, respectiv:

- suma de 600 RON obţinută în data de 20.06.2023 când a vândut colaboratorului autorizat B. cantitatea de 8,62 grame de cannabis cannabis;

- suma de 2500 RON obţinută în data de 30.06.2023 când a vândut colaboratorului autorizat B. cantitatea de 46,47 grame de cannabis;

- suma de 1900 RON obţinută în data de 05.07.2023 când a vândut investigatorului autorizat C. 34,42 grame de cannabis.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 398 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 7000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (suma de 2920 RON aferentă fazei de urmărire penală).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 12/A din 15.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 454/PI/30.07.2024 pronunţate de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept, la data pronunţării deciziei (dată la care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii), a măsurii arestului la domiciliu, luată faţă de inculpat în cauză.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului la domiciliu, de la data de 30.07.2024 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 21.02.2025, indicând în cuprinsul cererii cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 C. proc. pen.

Prin motivele formulate, referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că prima instanţă (Tribunalul Timiş) nu a fost competentă material şi teritorial, raportat la prevederile art. 41 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) C. proc. pen.. A afirmat că instanţa competentă să soluţioneze cauza ar fi fost Tribunalul Caraş-Severin, iar nu Tribunalul Timiş.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susţinut, în esenţă, că i-a fost aplicată o pedeapsă prea mare, fără a fi luate în considerare circumstanţele personale, respectiv situaţia familială, conduita procesuală, starea medicală, lipsa antecedentelor penale.

În concluzie, recurentul A. a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 19.03.2025, sub numărul x/2023*.

La data înregistrării dosarului, s-a constatat, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.., că procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie s-a realizat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - S.T. Timişoara .

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conţinutul cererii şi cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia penală nr. 12/A din 15.01.2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura recurentului.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 C. proc. pen.

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Astfel, prin acest caz de casare este avută în vedere doar încălcarea normelor privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată, nu şi competenţa teritorială, când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară în grad celei legal competente, iar nu şi atunci când judecata s-a realizat de o instanţă superioară în grad celei legal competente.

Competenţa materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competenţă determinată de obiectul cauzei (infracţiunea a cărei săvârşire a dat naştere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabileşte care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competenţa personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competenţă determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii, ce stabileşte, prin derogare de la competenţa materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Jurisprudenţa instanţei supreme cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. este în sensul că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen.." (decizia nr. 278/RC/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În acest context legislativ şi jurisprudenţial, având în vedere că motivele recurentului A. se referă la competenţa teritorială, se constată că acestea nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. care, aşa cum s-a arătat, priveşte competenţa materială sau după calitatea persoanei.

Deopotrivă, se reţine că pe calea cererii de recurs în casaţie, recurentul nu susţine încălcarea normelor de competenţă de către instanţa de apel care a pronunţa decizia penală ce face obiectul căii extraordinare de atac formulate, ci nerespectarea competenţei de către prima instanţă. Or, conform art. 434 C. proc. pen.., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

De altfel, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara (ca instanţă de apel), care este instanţă ierarhic superioară comună atât Tribunalului Timiş, cât şi Tribunalului Caraş-Severin.

Recurentul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile instanţei de apel pot fi atacate dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală.

Procedând la verificarea incidenţei cazului de casare invocat, cu precizarea că este necesară şi prezentarea motivelor care să-l susţină, cel puţin în aparenţă, Înalta Curte reţine că prin intermediul acestuia pot fi cenzurate exclusiv nelegalităţile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.

În aceste coordonate de principiu, criticile formulate de recurentul inculpat A. cu privire la cuantumul pedepsei, care în opinia sa, este prea mare, fiind aplicată fără luarea în considerare a unor circumstanţe personale favorabile, reliefează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced verificării pe calea recursului în casaţie.

În realitate, inculpatul critică modalitatea de individualizare a pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare, astfel că, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie prezentate de recurent, nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar în aparenţă, cazului de casare invocat, prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute, expres şi limitativ, de acest text de lege.

Prin urmare, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres de acesta - art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 C. proc. pen.. şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., se constată că cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 15 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 15 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 aprilie 2025.