Cassation inadmissible where challenges to factual findings and evidence substitute for legal typicity defects

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 736 din data de 28.06.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 Judecătoria Gherla a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani, 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen.

S-au descontopit pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 1016/2023 a Judecatoriei Gherla şi s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

În temeiul articolului 585 din C. proc. pen., au fost contopite următoarele pedepse stabilite prin sentinţe penale ale Judecătoriei Gherla:

a) 9 luni închisoare şi

b) 9 luni închisoare (sentinţa nr. 1016/2023);

c) 2 ani 7 luni închisoare, stabilită la punctul 1. de mai sus, iar dintre acestea s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare; în final: 3 ani şi 1 lună închisoare.

Potrivit articolului 45 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.

Conform articolului 45 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară.

S-a scăzut din pedeapsa finală, timpul executat începând cu data de 20.05.2024, până la zi.

S-a anulat mandatul de executare cu numărul x/2023 (emis la 16.05.2024), dispunând emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei finale din prezenta sentinţă.

A fost obligat inculpatul să achite 900 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 736/28.06.2024 pronunţată de Judecătoria Gherla, cu obligarea inculpatului apelant la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva deciziei din apel, nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, la data de 20.03.2025, prin poştă, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cererea formulată, invocând formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că formulează recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 311 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2023, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen. şi condamnat în primă instanţă de Judecătoria Gherla la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare, iar prin decizia Curţii de Apel Cluj, nr. 311, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.

A menţionat inculpatul A. că motivele invocate sunt următoarele:

1. Probele administrate sunt ilegale şi contradictorii

Inculpatul a făcut referire la camerele de supraveghere pe care se bazează acuzaţia că acesta ar fi condus un autoturism, precizând că nu sunt legale conform Legii nr. 333/20023 privind condiţiile legale de instalare; a arătat că la soluţionarea cauzei se precizează în mod contradictoriu şi fără o verificare de legalitate camerele aflate la B.; probele sunt administrate de aceeaşi persoană din cadrul Poliţiei Municipiului Gherla, care este şi agentul constatator, iar acest fapt contravine deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017; a arătat că agentul constatator C. întocmeşte ilegal procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; acest agent avea şi are ceva personal cu inculpatul, ameninţându-l de multe ori că îi va face dosar penal; a menţionat că acest capăt de cerere privind legalitatea îl poate dovedi cu acte şi martori după admiterea în principiu a prezentului recurs în casaţie.

2. Nelegalitatea instanţei de camera preliminară şi a celei de fond

În esenţă, sub acest aspect, inculpatul a susţinut că "nu este nici legal, nici temeinic" ca, acelaşi judecător desemnat în camera preliminară să verifice trimiterea în judecată, să realizeze şi o judecare pe fond a aceleiaşi cauze.

3. Contradicţii privind infracţiunea

Prin acest motiv de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat că, în apel, reprezentantul Ministerului Public a constatat că infracţiunea nu este flagrantă, (conform încheierii din 20.01.2025), considerând inculpatul că în aceste condiţii în care însuşi procurorul spune că inculpatul nu a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice nu este posibil să fie condamnat pentru refuz de prelevare mostre biologice, fiind în opinia sa, "un non sens între cele scrise în acuzaţii şi starea de fapt a lucrurilor."

A susţinut inculpatul că nu poate fi acuzat de refuz de probe înaintate de a fi constatată calitatea de conducător auto.

În final, a menţionat inculpatul că, având în vedere cele trei capete de cerere, pertinente, solicită admiterea în principiu a recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârii şi dispunerea unei rejudecări sub aspectul vinovăţiei în faţa legii penale. Astfel, pentru motivele exprimate cât şi netemeinicia şi nelegalitatea probelor, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de faţă.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 10.04.2025 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 29.04.2025, dată până la care a fost depus raportul asupra recursului în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Astfel, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Decizia recurată - nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casaţie, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii, domiciliul; hotărârea care se atacă; cazul de casare şi motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, prin recursul în casaţie se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanţei de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În coordonatele anterior redate, în speţă, se constată din cuprinsul cererii de recurs în casaţie faptul că argumentele invocate de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen., în raport de care solicită achitarea sa, se referă în realitate la netemeinicia deciziei din apel, la starea de fapt, probatoriul cauzei, precum şi la faptul că s-a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen., aspecte care însă nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie.

Astfel, în esenţă, rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casaţie faptul că, prin prisma cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), s-a solicitat instanţei de casaţie să dispună "rejudecarea sub aspectul vinovăţiei în faţa legii penale" şi pentru motivele exprimate în scris în cuprinsul cererii, anterior redate, invocând netemeinicia şi nelegalitatea probelor, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa.

Însă, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că recurentul A. nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen., pentru care a fost condamnat în cauză, (acestea fiind singurele critici care ar fi putut fi cenzurate prin prisma acestui caz de casare), ci inculpatul critică situaţia de fapt reţinută în cauză, modalitatea în care s-a reţinut comiterea faptei, vinovăţia sa, mijloacele de probă administrate, reprezentând în realitate critici în raport de care inculpatul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi apel sau o altă încadrare juridică, însă aceste aspecte nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie.

Motivele invocate prin cererea de recurs în casaţie de faţă se referă în concret la probele administrate pe care inculpatul A. le consideră ilegale şi contradictorii, la starea de fapt pe care inculpatul o contestă, menţionând acesta că există "contradicţii privind infracţiunea" în condiţiile în care inculpatul nu a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice, iar infracţiunea nu este flagrantă, susţinând astfel inculpatul că "nu este posibil să fie condamnat pentru refuz de prelevare mostre biologice, înaintate de a fi constatată calitatea de conducător auto", fiind în opinia sa, "un non sens între cele scrise în acuzaţii şi starea de fapt a lucrurilor."

Înalta Curte constată că asemenea critici formulate de inculpatul A. nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare indicat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici prin prisma vreunui alt caz de casare prevăzut de lege, câtă vreme aşa cum au fost formulate acestea vizează de fapt temeinicia soluţiei pronunţate în cauză a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat.

Din această perspectivă, întrucât în etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, în raport cu cele anterior reţinute în cauză, apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., constatând că deşi, în drept, cererea de recurs în casaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

Aşa cum s-a arătat, criticile vizând circumstanţele comiterii faptei, vinovăţia inculpatului sau solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Potrivit legii şi jurisprudenţei în materie, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza în recurs în casaţie o reindividualizare a pedepselor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele invocate în cerere, aşa cum au fost formulate de inculpatul A., cu referire la vinovăţia sa, circumstanţele comiterii faptei şi probatoriul cauzei, nu pot fi cenzurate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Sub acest aspect, se are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

În concluzie, în verificarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reţinute anterior, se constată că motivele invocate de inculpatul A., aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie şi astfel, din această perspectivă nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care prezenta cerere nu întruneşte cumulativ condiţiile reglementate de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă inculpatul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2025.