Limits of cassation ground for sentencing legality: exclusion of personal circumstances and antecedent conviction validity challenges

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 177/22.07.2024 pronunţată de Judecătoria Răcari, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 RON pentru faza de urmărire penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 177/22.07.2024 pronunţată de Judecătoria Răcari, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 146 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 177/22.07.2024 pronunţată de Judecătoria Răcari, ca nefondat.

În esenţă, curtea a apreciat, contrar motivelor de apel formulate şi a argumentelor prezentate de apelantul inculpatul A., că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele, fiind rezultatul unei analize amănunţite şi complete a mijloacelor de probă administrate, a unei interpretări juste şi corecte a acestor probe şi a dispoziţiilor legale incidente, şi cuprinde o expunere clară a argumentelor reţinute şi o motivare concisă şi coerentă.

În acest sens, a constatat că apelantul inculpat A. a înţeles să beneficieze de judecarea cauzei în condiţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la prevederile art. 375 din C. proc. pen., iar prima instanţă a examinat infracţiunea dedusă judecăţii sub aspectul laturii obiective, a elementului material şi sub aspectul laturii subiective, sens în care a constatat existenţa faptei deduse judecăţii şi a dispus condamnarea apelantului inculpat.

Totodată, a apreciat că instanţa de fond a analizat infracţiunea dedusă judecăţii, a constatat existenţa acesteia, comiterea faptei de către apelantul inculpat A. sens în care a dispus condamnarea acestuia.

Raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond, a constatat existenţa infracţiunii reţinute în sarcina apelantului inculpat A., comiterea acesteia de către apelantul inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, intenţie indirectă şi inexistenţa vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Analizând, în concret, apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel, ce privesc netemeinicia sentinţei penale apelate, curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 74 din C. pen., având în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, curtea a apreciat că dozarea pedepsei aplicate inculpatului apelant de către instanţa de fond a fost corect stabilită, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată apelantului inculpat de către instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., în condiţiile stării de recidivă postexecutorii raportat la condamnarea suferită de acesta prin sentinţa penală nr. 66/26.04.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2018, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere reprezentând minimul redus ca urmare a judecării cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, şi nu se impune reducerea acesteia, prin aplicarea prevederilor art. 79 alin. (3) din C. pen.

În acest sens, a avut în vedere că fapta comisă de apelant în prezenta cauză are un grad de pericol social, ridicat, prin prisma conducerii autoturismului, pe drumurile publice, respectiv pe DJ 701, în localitatea Sălcuţa, judeţ Dâmboviţa, fără a deţine permis de conducere valabil, în condiţiile în care acesta era condamnat definitiv într-o altă cauză, faptă pentru care s-ar fi împlinit termenul de reabilitare la data de 06.07.2023, dacă nu ar fi comis în data de 09.11.2022, prezenta faptă dedusă judecăţii.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, stabilite de instanţa fondului, instanţa de apel a apreciat că aceasta a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 88 alin. (3) din C. pen. privind revocarea beneficiului amânării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare şi contopirea acestei pedepse cu cea aplicată în cauză, singura modalitate de executare a pedepsei rezultante fiind doar cu executare, astfel încât nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei aşa cum s-a solicitat în cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 146 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 14 martie 2025 (data poştei- dosar nr. x/2023 al Cuţii de Apel Ploieşti).

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 14 aprilie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 24 aprilie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, precum şi domiciliul procesual ales, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 441 rap. la art. 446 şi art. 448 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării laturii penale a deciziei nr. 146 din data de 10 februarie 2025.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat, prin apărător ales a expus consideraţii teoretice referitoare la calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

De asemenea, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de formă privind admiterea cererii de recurs în casaţie.

Cu privire la condiţiile de fond privind admiterea cererii, recurentul inculpat a arătat că, un prim motiv de admitere a recursului în casaţie formulat este cel referitor la faptul că, pe rolul Judecătoriei Răcari se află dosarul nr. x/2024 ce are ca obiect contestaţie în anulare care se află în procedura de pronunţare din data de 05 februarie 2025 şi amânat pentru data de 31 martie 2025 în condiţiile în care, deşi a adus la cunoştinţa instanţei că termenul de pronunţare la Curtea de Apel Ploieşti este data de 10 februarie 2025 în dosarul în care s-a pronunţat decizia nr. 146/A din 10 februarie 2025, instanţa de la Judecătoria Răcari a dispus ca termenul de pronunţare în dosarul nr. x/2024 sa fie pe data de 31 martie 2025.

În acest sens, a arătat că, în cuprinsul contestaţiei în anulare a solicitat retractarea sentinţei penale nr. 66 din 26 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Răcari, ce vizează fapte petrecute în perioada 26-29 septembrie 2013, fapte ce au constat în sustragerea a două buetlii din garajul unei persoane, în condiţiile în care în acest dosar s-a emis şi o soluţie de clasare.

Totodată, a învederat că, în dosarul antemenţionat a invocat aspecte ce vizau erorile de procedură ce formează obiectul unei contestaţii în anulare prin care solicită:

-desfiinţarea, în temeiul art. 432 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. pen. a sentinţei penale nr. 667 din data de 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Răcari, în temeiul art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

-încetarea procesului penal, în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în sensul că a intervenit prescripţia cu privire la contestator, în baza excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 154 din C. pen., în baza Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 356 din data de 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, respectiv a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi Deciziei nr. 37 din data de 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în data de 24 iunie 2023, în sensul că, se va aplica şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018.

În ceea ce priveşte probele în circumstanţiere, recurentul inculpat a susţinut că, la termenul din data de 10 ianuarie 2025 a învederat instanţei de apel că este căsătorit, are doi copii minori în îngrijire, unul cu probleme medicale de natură psihică şi locomotorie, având nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale, are un loc de muncă stabil, obţinând venituri licite necesare subzistenţei în urma prestării activităţii cadrul unităţii angajatoare, că nu este cunoscut cu antecedente penale, până la condamnarea pentru infracţiunea de furt comisă în minorat.

Totodată, a arătat că, prin ordonanţa din 16 octombrie 2016 s-a dispus clasarea urmăririi penale faţă de coautor, intervenind împăcarea părţilor.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că, odată cu soluţia ce urmează a se da în contestaţie în anulare, se pot schimba şi aspectele ce privesc soluţia dată prin decizia nr. 146/A din 10 februarie 2025.

Un alt aspect invocat vizează posibilitatea reţinerii de circumstanţe judiciare atenuante, care să permită schimbarea soluţiei date de Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie, în sensul îndreptării erorilor de drept prin care se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 09 aprilie 2025 recurentul inculpat, prin apărător ales a depus la dosar note scrise cu soluţia dispusă în dosarul nr. x/2024, având ca obiect contestaţie la executare, înscrisuri şi argumente ce nu vor fi avute în vedere, deoarece motivarea căii de atac trebuie să se facă în cuprinsul cererii de declarare a recursului în casaţie, respectiv modificările sau precizările ulterioare motivelor de recurs se pot realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport, cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a învederat posibilitatea de a fi reţinute circumstanţe atenuante, faptul că inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, precum şi împrejurarea că, pe rolul Judecătoriei Răcari se află dosarul nr. x/2024 ce are ca obiect contestaţie în anulare ce are termen de pronunţare la data de 31 martie 2025, calea extraordinară de atac având ca obiect retractarea sentinţei penale nr. 66 din data de 26 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare.

Or, chestiunile vizând reţinerea de către instanţele ordinare a circumstanţelor personale ale inculpatului, precum şi împrejurarea că acesta a formulat o contestaţie în anulare vizând soluţia de condamnare pronunţată într-o cauză anterioară ce formează primul termen al recidivei postexecutorii, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Având în vedere că aceste chestiuni nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat, motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat în mod formal.

În consecinţă, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În continuare, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de inculpatul A., Înalta Curte, judecătorul de filtru, o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."

Din interpretarea dispoziţiilor legale antemenţionate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi următoarele din C. proc. pen.

În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, reţine că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpaţi în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri definitive criticate ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, constată că, raportat la datele particulare ale cauzei, susţinerile recurentului inculpat nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 146 din data de 10 februarie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 146 din data de 10 februarie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II. Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.