Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 236/RC/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against court of nullity appeal decision

Case Number Încheierea nr. 236/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the convicted defendant against a decision by the Bucharest Court of Appeal, leaving the appealed decision in force and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute concerned the defendant’s attempt to challenge a first-instance court decision that had already upheld his conviction and sentence of eight years and five months of imprisonment for multiple crimes including fraud, forgery, extortion, and theft, by filing a cassation appeal directly against that decision rather than the appellate court’s subsequent ruling. The decisive legal basis was Article 434 of the Code of Criminal Procedure, which restricts cassation appeals to judgments rendered by appellate courts or the High Court in their capacity as appellate instances, thereby excluding decisions issued in the function of a court of nullity appeal or other non-appellate functions from such extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen; Inadmissibility of cassation appeal against court of nullity appeal decision: The dispute concerned the defendant’s attempt to challenge a first-instance court decision that had already upheld his conviction and sentence of eight years and five months of imprisonment for multiple crimes including fraud, forgery, extortion, and theft, by filing a cassation appeal directly against that decision rather than the appellate court’s subsequent ruling. The decisive legal basis was Article 434 of the Code of Criminal Procedure, which restricts cassation appeals to judgments rendered by appellate courts or the High Court in their capacity as appellate instances, thereby excluding decisions issued in the function of a court of nullity appeal or other non-appellate functions from such extraordinary remedy.

Keywords

AI generated
criminal sentence grounds for cassation legal capacity order to pay appealability of remand decision extortion

Cited Legislation

AI generated
art. 431 C. proc. pen
x/2024 în baza art. 431 C. proc. pen.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
The procedural basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu B.
art. 35 alin. (1) C. pen
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 38 alin. (1) C. pen
şi cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
şi art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) C. proc. pen.

The main ground for the verdict, explicitly cited in the dispositive to declare the cassation appeal inadmissible due to non-compliance with admissibility conditions.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

The procedural basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul-condamnat A. constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 63 din data de 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 551 din data de 04 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 de RON cheltuieli judiciare din contestaţie.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu B. pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 720 RON (delegaţia nr. 4435/2024) a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 787 din data de 5 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2016, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (fapte din data de 27.06.2012, 08.02.2013, 14.01.2014, 11.11.2014, şi 24.12.2014).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (fapte din data de 27.06.2012, 08.02.2013, 14.01.2014, 14.01.2014 şi 11.11.2014).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. faptă din 24.12.2014.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din 23.03.2015.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din 23.03.2015.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., (fapte din data de 22.04.2015, 22.04.2015 28.10.2015, şi 26.02.2015).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani de închisoare aplicată prin s.p. nr. 331 din 02.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 17.03.2011.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 653 din 25.10.2011 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin d.p. nr. 322 din 01.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin s.p. nr. 331 din 02.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 17.03.2011 şi prin s.p. nr. 653 din 25.10.2011 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin d.p. nr. 322 din 01.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 8 (opt) luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, stabilind faţă de inculpatul A., o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele din prezenta cauză şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, stabilind faţă de inculpatul A., o pedeapsă rezultantă de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare stabilită ca urmare a condamnărilor suferite de inculpat prin s.p. nr. 331 din 02.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi prin s.p. nr. 653 din 25.10.2011 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin d.p. nr. 322 din 01.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia alături de pedeapsa de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpatul A. urmând să execute o pedeapsă de 8 (opt) ani şi 5 (cinci) luni închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata reţinerii de 24 de ore din data de 15.09.2015.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatul A..

Prin decizia penală 551 din data de 04.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 787 din 05.11.2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2016.

S-a desfiinţat, în parte(în totalitate cu privire la latura penală), sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi repune pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (fapte din data de 27.06.2012, 08.02.2013, 14.01.2014, 11.11.2014, şi 24.12.2014) prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din data de 27.06.2012, 08.02.2013, 14.01.2014, 14.01.2014 şi 11.11.2014), prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., fapta din data de 24.12.2014, ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul tentativei la infracţiunea de înşelăciune (fapta din data de 23.03.2015) prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., (fapta din data de 23.03.2015), ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din data de 22.04.2015, 28.10.2015 şi 26.02.2015) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (1) şi (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331 din 02.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 2288/14.11.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 653 din 25.10.2011 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 322 din 01.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţele menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare stabilită ca urmare a condamnărilor anterioare alături de pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta decizie, în final inculpatul A. urmând să execute o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.

S-a dispus executarea de către inculpatul A. a pedeapsei accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedepse accesorii aplicate inculpatului prin condamnările anterioare).

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu au fost contrare deciziei în apel.

Decizia penală nr. 63 din data de 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 a fost comunicată condamnatului A. la data de 25 februarie 2025 la locul de deţinere, respectiv Penitenciarul Brăila, astfel că termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru condamnatul A. la data de 27 martie 2025.

Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 20 februarie 2025, data poştei, a formulat cerere de recurs în casaţie condamnatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

În esenţă, a solicitat, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Brăila.

Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate şi luarea măsurii controlului judiciar potrivit art. 44 şi art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 25 februarie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 martie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 23 aprilie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 28 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul- condamnat A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Astfel, potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "recursul în casaţie poate fi exercitat numai împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel (…)".

Prin urmare, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în virtutea competenţei funcţionale recunoscute acestor instanţe prin dispoziţiile art. 38 alin. (2) [art. 39 alin. (2) în cazul curţilor militare de apel], respectiv art. 40 alin. (2) din C. proc. pen.

Altfel spus, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie ca instanţe de fond, iar în ceea ce priveşte instanţa supremă - şi ca instanţă de recurs în casaţie, precum şi cele pronunţate în exercitarea altor funcţii judiciare recunoscute acestora prin lege, altele decât cea de judecată în apel.

Deopotrivă, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de organele judiciare care nu au competenţe de instanţă de apel, respectiv judecătoriile şi tribunalele.

În raport cu aceste consideraţii teoretice se constată, că, în cauza de faţă, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie a fost exercitată de recurentul-condamnat A. împotriva unei hotărâri pronunţată de Curtea de Apel Suceava nu în virtutea competenţei funcţionale recunoscute acesteia conform art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., ci în exercitarea funcţiei judiciare de instanţă de contestaţie recunoscută acesteia, conform art. 38 alin. (4) din C. proc. pen. (în cazuri anume determinate de lege) coroborat cu art. 429 din C. proc. pen.

Or, o astfel de hotărâre nu poate face obiectul recursului în casaţie, neconstituind o hotărâre pronunţată în calea de atac a apelului.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Constatarea anterior menţionată face inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că decizia penală atacată este o hotărâre pronunţată în materia contestaţiei în anulare, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casaţie potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la solicitarea recurentului de a dispune suspendarea executării deciziei penale atacate, se reţine că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Or, în ipoteza în care calea extraordinară de atac urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele mai sus expuse, nu se mai justifică examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 nu îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 C. proc. pen., astfel că în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 28 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.