Territorial competence for fraud complaint against dismissal order: place of criminal act versus place of result in multi-jurisdiction cases

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 35/08.01.2025, Judecătoria Timişoara, secţia penală, în baza art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara cu privire la soluţionarea plângerii formulate de petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanţei din data de 02/07/2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoar.

În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. a declinat competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timişoara a reţinut că, prin plângerea înregistrată pe rolul său sub nr. x/2024, la data de 30.09.2024, petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei din data de 02/07/2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de procuror, judecătorul de cameră preliminară a apreciat-o întemeiată.

Astfel, notând dispoziţiile prevăzute de art. 340 alin. (1), art. 35, art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că ordinea de prioritate reglementată de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. nu vizează organele de urmărire penală (însă se va aplica în caz de sesizări simultane ale acestora), dar se aplică la sesizarea instanţelor chiar dacă urmează să fie sesizată o altă instanţă decât cea de pe lângă parchetul care a efectuat urmărirea penală.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că revine instanţei de la locul comiterii presupusei infracţiuni competenţa soluţionării plângerii împotriva soluţiei de clasare, deşi urmărirea penală a fost efectuată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a cărui competenţă a fost atrasă de domiciliul petentului A., respectiv comuna Dumbrăviţa.

Judecătorul a constatat că fapta ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost reclamată ca fiind săvârşită pe raza municipiului Bucureşti, sector aflat în aria de competenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Astfel, cercetând conţinutul plângerii penale depuse de petent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara dar şi ordonanţa de clasare din data de 02/07/2024, judecătorul a reţinut că locul săvârşirii presupusei fapte de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., este la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, acesta fiind locul unde s-a desfăşurat procesul civil, respectiv instanţa în faţa căreia intimata a arătat că înţelege să-şi menţină cererea de emitere a ordinului de protecţie, fiind astfel pronunţată sentinţa prin care i s-a interzis petentului să se apropie de intimată.

Prin sentinţa penală nr. 301 din 10 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, în baza art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. şi la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu privire la soluţionarea plângerii formulate în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanţei din data de 02/07/2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, de către petentul A. şi, în baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., a declinat competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate de procurorul de şedinţă, judecătorul de cameră preliminară a notat dispoziţiile prevăzute de art. 340 alin. (1), art. 35, art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din C. proc. pen. şi a reţinut că revine instanţei de la locul comiterii presupusei infracţiuni competenţa soluţionării plângeri împotriva soluţiei de clasare, deşi urmărirea penală a fost efectuată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a cărui competenţă a fost atrasă de domiciliul petentului A., respectiv comuna Dumbrăviţa.

Judecătorul a constatat că fapta ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost reclamată ca fiind săvârşită pe raza municipiului Bucureşti.

S-a reţinut că, în concret, fapta reclamată constă în aceea că petentul a fost indus în eroare de intimată prin aceea că, în schimbul unei sume de bani remisă de acesta, anume 50.000 de euro, intimata va renunţa la cererea privind emiterea ordinului de protectie, cerere ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Dat fiind însă că numita B. nu a renunţat la cererea formulată, iar la termenul din data de 26.06.2020 a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti admiterea cererii şi emiterea ordinului de protecţie, petentul a susţinut că aceasta nu s-a conformat conduitei promise în schimbul sumei remise, comiţând astfel infracţiunea de înşelăciune.

Prin urmare, judecătorul a reţinut că locul săvârşirii presupusei fapte de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., este la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, acesta fiind locul unde s-a desfăşurat procesul civil, respectiv instanţa în faţa căreia intimata a arătat că înţelege să-şi menţină cererea de emitere a ordinului de protecţie, fiind astfel pronunţată sentinţa prin care i s-a interzis petentului să se apropie de intimată.

Dat fiind că sediul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti este situat la adresa din Sector 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 3.

Prin sentinţa penală nr. 463 din 29 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia penală, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 50 din C. proc. pen. şi art. 41 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanţei din data de 02/07/2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, de către petentul A., domiciliat în judeţul Timiş, în favoarea instanţei competente - Judecătoria Timişoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în baza art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus sesizarea instanţei superioare comune - respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în prezenta cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de excepţia necompetenţei teritoriale, judecătorul de cameră preliminară a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin ordonanţa procurorului din 02.07.2024, dată în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara (anexat), s-a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Notând dispoziţiile prevăzute de art. 340 alin. (1) şi art. 41 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial se stabileşte după ce a fost determinată competenţa din punct de vedere al materiei şi calităţii persoanei. Astfel, raportat la infracţiunea cercetată în dosarul de urmărire penală cu nr. x/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi la împrejurarea că presupusul făptuitor nu are o calitate care să justifice reţinerea unei competenţe după calitatea persoanei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că judecătoria ar fi competentă să judece prezenta cauză pe fond şi, în consecinţă, plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 340 din C. proc. pen. este de competenţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul judecătoriei.

În continuare, a reţinut că problema care prezintă interes este stabilirea instanţei/instanţelor care ar fi competente teritorial să judece cauza. Judecătorul a observat că Judecătoria Timişoara s-a declarat necompetentă teritorial, apreciind că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti ar fi competentă în considerarea locului consumării infracţiunii, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar ulterior şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a considerat necompetentă teritorial.

Judecătorul de cameră preliminară a considerat că relevant este în cauză alin. (2) al art. 41 din C. proc. pen., potrivit căruia "prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", fără a fi stabilită o ordine de prioritate între cele două.

Faţă de dispoziţiile legale incidente, dispoziţii care reglementează competenţa teritorială a organelor judiciare, judecătorul a observat că legiuitorul român a stabilit mai multe criterii pe baza cărora se stabileşte competenţa pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României (competenţă plurală), stabilind, totodată, şi o ordine de prioritate, astfel încât competenţa teritorială să nu poată reveni unei instanţe aflate într-o poziţie secundară, decât dacă nu se cunoaşte locul aflat în poziţie principală (competenţă principală). În cazul în care sunt mai multe instanţe competente în egală măsură pe baza unuia dintre criteriile menţionate la art. 41 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că devine incidentă situaţia în care se află în prezenţa unei competenţe egale (de ex. situaţia în care o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe - egalitatea între instanţele în circumscripţia cărora s-au săvârşit diferite acte materiale sau s-a produs rezultatul infracţiunii, deci în interiorul ipotezelor de la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., când oricare dintre acestea este competentă să o judece).

Dat fiind că mai multe instanţe sunt competente teritorial să judece în acest caz, dacă sunt sesizate două sau mai multe instanţe deopotrivă competente, conflictul va fi soluţionat în sensul că va judeca instanţa mai întâi sesizată potrivit regulii de la art. 41 alin. (4) din C. proc. pen., respectiv Judecătoria Timişoara.

În acest sens, a constatat că ordinea de prioritate se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan (ceea ce nu este ipoteza în cauza de faţă) ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini, când va judeca instanţa competentă conform art. 41 alin. (1) lit. a) şi, numai dacă nu se cunoaşte locul săvârşirii infracţiunii, va judeca instanţa competentă conform art. 41 alin. (1) lit. b)-d) din C. proc. pen.

Or, în prezenta cauză, judecătorul a constatat că Judecătoria Timişoara a fost prima investită cu soluţionarea plângerii petentului, pentru stabilirea competenţei teritoriale în acest dosar fiind imperios necesar de stabilit dacă unitatea de parchet a efectuat urmărirea penală cu respectarea ordinii de preferinţă (caz în care, în opinia judecătorului, ar fi putut fi sesizată una dintre instanţele competente teritorial prev. la art. 41 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., deşi există opinii în sensul că ordinea de preferinţă trebuie obligatoriu respectată şi în situaţia în care urmărirea penală s-a efectuat cu respectarea acestei ordini) sau cu nerespectarea acestei ordini -când trebuia sesizată obligatoriu instanţa sau una dintre instanţele în egală măsură competente potrivit criteriului de la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Faţă de situaţia de fapt descrisă în cuprinsul plângerii depuse de petent şi actele şi lucrările dosarului, judecătorul a constatat că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a efectuat urmărirea penală cu respectarea ordinii de preferinţă pe linie orizontală, fiind competent în raport de locul săvârşirii infracţiunii, prin locul săvârşirii infracţiunii înţelegându-se "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia" (art. 41 alin. (2) din C. proc. pen.).

Judecătorul a observat astfel că Judecătoria Timişoara (competentă în opinia judecătorului chiar în raport de primul criteriu - locul săvârşirii infracţiunii) şi-a declinat competenţa, apreciind că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti ar fi competentă faţă de locul săvârşirii presupuselor fapte, făcând abstracţie de dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd ce se înţelege prin "locul săvârşirii infracţiunii", respectiv atât locul comiterii activităţii infracţionale, cât şi locul unde s-a produs urmarea şi neglijând faptul că pagubele şi vătămarea drepturilor şi intereselor persoanei vătămate, astfel cum au fost detaliate cu ocazia formulării plângerii penale, s-au produs în municipiul Timişoara.

Astfel, judecătorul a constatat că infracţiunea de înşelăciune, raportat la descrierea faptei din plângerea penală, şi-a produs urmarea imediată în locul unde se afla persoana vătămată la momentul comiterii, fiind fără dubiu că acestea locuieşte pe raza municipiului Timişoara, Judecătoria Timişoara fiind instanţa competentă să judece cauza în fond.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, judecătorul a reţinut existenţa unei competenţe egale între Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (în raport de locul comiterii presupuselor activităţi infracţionale) şi Judecătoria Timişoara (în raport de locul producerii urmării acestora), motiv pentru care competenţa va rămâne în favoarea primei instanţe sesizate, în cazul de faţă - Judecătoria Timişoara.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă îl constituie plângerea formulată, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., de petentul A. împotriva soluţiei de clasare din data de 02/07/2024, emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Potrivit art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. "Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul ele cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Astfel, se reţine că problema care a generat conflictul negativ de competenţă îl constituie determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de clasare, plângere ce urmează a fi examinată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei care ar fi fost competentă, potrivit legii, să judece cauza în primă instanţă. În acest context, problema de drept vizează identificarea locului determinant pentru stabilirea competenţei teritoriale, în raport de criteriile legale privind locul săvârşirii infracţiunii şi cele subsidiar aplicabile.

Conform art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. "(1) Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia."

Sub aspectul situaţiei de fapt, se reţine că, la data de 14.10.2024, sub nr. de dosar x/2024, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare emise la data de 02.07.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 447/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în perioada 2018-2020, a fost implicat într-o relaţie cu numita B., iar în cursul lunii iunie 2020 aceasta a formulat împotriva sa o plângere penală, adresată secţiei de Poliţie nr. 6 Bucureşti, acuzându-l că, în data de 22.06.2020, în jurul orelor 23:00, cu ocazia unei deplasări la domiciliul acesteia, i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă pe fondul unor discuţii contradictorii.

În baza plângerii formulate de numita B., organele de poliţie au emis ordinul de protecţie provizoriu nr. x/23.06.2020, iar Parchetul de lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a solicitat instanţei să dispună emiterea unui ordin de protecţie prin care a fost obligat petentul să păstreze o distanţă minimă determinată faţă de aceasta, faţă de domiciliul său, precum şi interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu sus-numita, solicitare ce a format obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

După emiterea ordinului de protecţie provizoriu nr. x/23.06.2020 şi până la momentul judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, numita B. i-ar fi transmis petentului, prin intermediul numitului C., persoană care presta servicii de şofer cu ocazia deplasărilor pe care le efectua la Bucureşti, o solicitare de a-i remite o compensaţie financiară în vederea retragerii plângerii penale şi a renunţării la orice alte pretenţii civile care decurg din aceasta, aspect comunicat de numitul C. atât verbal, cât şi prin redirecţionarea unor mesaje text pe care acesta le-ar fi primit de la numita B., în cuprinsul cărora era menţionată şi o declaraţie prin care să recunoască faptul că a hărţuit-o şi a ameninţat-o şi să se oblige că nu o va mai contacta ori deranja. Având în vedere că avea sentimente faţă de aceasta, petentul ar fi procedat la transmiterea prin transfer bancar a sumei de 50.000 euro în contul acesteia, însă numita B. nu a renunţat la cererea formulată, iar la termenul din data de 26.06.2020 a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti admiterea cererii şi emiterea ordinului de protecţie.

Procedând astfel, petentul a apreciat că aceasta nu s-a conformat conduitei pretins promise în schimbul sumei remise, comiţând infracţiunea de înşelăciune.

În contextul factual reţinut, se constată că fapta denunţată de petent, presupus a fi fost săvârşită de numita B., implică acte de executare desfăşurate pe teritoriul a două circumscripţii judiciare teritoriale distincte: astfel, o parte a conduitei pretins infracţionale s-a derulat în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în timp ce urmarea imediată a intervenit în raza teritorială a Judecătoriei Timişoara, unde domiciliază şi petentul. În aceste condiţii, ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., referitoare la competenţa teritorială alternativă, aplicabilă în situaţiile în care infracţiunea a fost comisă, în tot sau în parte, în circumscripţiile mai multor instanţe. Prin urmare, instanţele în a căror rază teritorială s-au produs acte materiale ale presupusei infracţiuni sau rezultatul acesteia se află într-un raport de competenţă concurentă, oricare dintre ele fiind competentă să soluţioneze cauza.

Se constată că în cauză au fost sesizate succesiv atât Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, cât şi Judecătoria Timişoara, ambele competente să soluţioneze plângerea formulată, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., de petentul A. împotriva soluţiei de clasare din data de 02/07/2024, emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Potrivit art. 41 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen.," Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), competenţa revine instanţei mai întâi sesizate.".

Se constată că instanţa mai întâi sesizată, potrivit regulii de la art. 41 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen. este Judecătoria Timişoara.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2025.