Cassation appeal dismissed: conviction for aggravated destruction by fire upheld despite challenge to danger element

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1373 din data de 23.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. (cetăţean român, major, căsătorit, având stagiul militar nesatisfăcut, studii superioare, profesia de inginer, ocupaţia de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., fără antecedente penale) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (fapta din 24.04.2021)

Conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) C. pen. (fapta din 24.04.2021)

Conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul având să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen. a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 23.02.2022.

În baza. art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile D. şi E..

A obligat inculpatul la plata către părţile civile D. şi E. a sumei de 20.107 RON reprezentând daune materiale.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă E. a sumei de 5000 euro (în RON la cursul BNR din data plăţii) cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă D. a sumei de 3000 euro (în RON la cursul BNR din data plăţii) cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 7.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.700 RON aferente urmăririi penale, 700 RON aferentă fazei de cameră preliminare şi 4.000 RON aferente fazei de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1373/23.05.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, hotărârea apelată şi, rejudecând:

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 a fost comunicată inculpatului A. la data de 08 ianuarie 2025, respectiv la 09 ianuarie 2025 prin afişare.

Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 20 ianuarie 2025, prin avocat a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

A susţinut că fapta pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare în ceea nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de încriminare, şi anume infracţiunea de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. (4) C. pen.

Astfel a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă agravată.

De asemenea, în măsura în care se va dispune achitarea a solicitat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 91 C. pen.

În ceea ce priveşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen., pentru care a fost condamnat A., a solicitat să se aibă în vedere următoarele aspecte:

În cazul infracţiunii de distrugere în formă agravată nu este îndeplinită condiţia ca mijlocul utilizat să fi fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

În cauză s-a efectuat un experimentul judiciar de către organele de urmărire penală în cadrul unei proceduri de reconstituire, apreciindu-se că s-a relevat faptul că singura modalitate în care pot fi produse urme de ardere similare cu cele identificate la nivelul covorului persoanelor vătămate (flăcări având o înălţime de aproximativ 10 cm, extinse doar pe zona îmbibată cu alcool, timp de ardere aproximativ 5 minute, fibrele covorului arse până la stratul de bază, iar marginea covorului carbonizată) poate consta doar în îmbibarea acestuia cu alcool sanitar şi aprinderea zonei îmbibate cu o sursă deschisă de foc, neputând fi urmarea scăpării accidentale a unei ţigări aprinse sau a scrumului provenit de la o ţigară.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 14.01.2022 de transcriere a convorbirii purtate între D., E. şi A., în momentul în care a vrut să părăsească locuinţa F., A. a observat în oglindă flacăra, fapt pentru care s-a întors si a stins focul.

Având în vedere faptul că la momentul acelor discuţii, A. nu cunoştea că acestea sunt înregistrate, s-a apreciat că ceea ce acesta a declarat corespunde adevărului.

În aceste condiţii, este absolut clar că flacăra respectivă, care a fost stinsă de inculpatul A. înainte de a părăsi locuinţa F. nu a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Având în vedere, atât cele expuse mai sus, cât şi suprafaţa de doar 20 cm2 a covorului afectat de incendiu, este fără de tăgadă că flacăra acestuia nu putea să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Mai mult decât atât, s-a menţionat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile de tipicitate subiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen., în sensul în care în prezenta cauză infracţiunea s-a săvârşit din culpă, şi nu cu intenţie.

S-a mai arătat că din transcrierea acestor convorbiri, rezultă că inculpatul A. din culpă a lovit sticla de spirt, care a căzut pe covor şi ulterior a luat foc de la o ţigară aprinsă, iar înainte de a părăsi locuinţa F., inculpatul A. s-a asigurat că focul se stinsese.

Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, respectiv: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 21 februarie 2025 şi părţii civile E. şi D. la data de 23 februarie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 martie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 09 aprilie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casaţie.

Prin încheierea din 09 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorului recurentului inculpat.

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 09 aprilie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 253 alin. (4) din C. pen.: "Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de distrugere prin incendiere este reprezentat de acţiunea de distrugere şi degradare a bunurilor prin incendiere. Textul prevede cinci modalităţi de realizare a elementului material: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun şi înlăturarea măsurilor (de conservare ori de salvare) luate. Condiţia esenţială, ataşată elementului material a variantei agravate a infracţiunii de distrugere constă în aptitudinea distrugerii prin incendiere de a pune în pericol alte persoane sau bunuri. Infracţiunea este una de pericol eventual, fără a fi necesar, pentru întrunirea acestei condiţii esenţiale, ca starea de pericol pentru alte persoane sau bunuri să se fi produs efectiv. Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a bunurilor şi posibila extindere şi asupra altor bunuri. Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re), existând coincidenţă între modalităţile elementului material şi urmarea imediată.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că lipseşte condiţia obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane".

Verificând hotărârea din această perspectivă, se reţine că elementul material a constat în degradarea prin incendiere a covorului din dormitorul apartamentului persoanelor vătămate, prin folosirea unei sticle cu lichid inflamabil. Astfel, degradarea bunului reprezintă o stricare a acestuia, o alterare sau o pierdere a calităţilor sale esenţiale, în aşa măsură în care bunul nu mai poate fi utilizat sau valorificat ca în trecut fără a fi reparat, astfel că acel covor prezintă două urme de ardere ce îl fac impropriu folosirii conform destinaţii, fiind totodată şi un element de decor în cameră.

Deopotrivă, condiţia ataşată elementului material este ca fapta să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri. Situaţie rezultată din faptul că inculpatul a folosit la săvârşirea faptei un lichid inflamabil, iar incendierea s-a produs în dormitorul unde se aflau multe bunuri inflamabile, existând riscul real ca incendiul să se răspândească şi la alte apartamente cu rezultate tragice.

Situaţia premisă este reprezentată de existenţa unei stări de integritate materială şi funcţională a covorului, aspect ce este îndeplinit în prezenta cauză. Urmarea imediată constă în distrugerea şi degradarea covorului sus-menţionat. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Din situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată, rezultă că inculpatul a creat o stare de pericol nemijlocit pentru bunurile persoanei vătămate - distrugerea covorului din locuinţa părţilor civile s-a produs prin incendiere, prin îmbibarea acestuia cu alcool sanitar şi aprinderea zonei îmbibate cu o sursă de foc.

Astfel, având în vedere că în încăpere se aflau bunuri inflamabile, contrar susţinerii apărării, acţiunea de incendiere a fost de natură să pună în pericol alte bunuri sau persoane, inclusiv mijlocul folosit fiind apt în acest sens, sunt aspecte ce se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de distrugere prin incendiere prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.