Cassation inadmissibility for failure to cite specific cassation grounds under Article 438 of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 596/02.04.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere (faptă din data de 17.01.2021).

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., a revocat beneficiul amânării aplicării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 1691/10.11.2020 pronunţată de către Judecătoria Ploieşti în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 25.11.2020 şi condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1691/10.11.2020.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 40 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 1691/10.11.2020 pronunţată de către Judecătoria Ploieşti în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 25.11.2020, a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare pe care a sporit-o cu 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa principală de 1 an şi 10 luni închisoare, pedeapsă ce se execută în regim de detenţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 17.01.2021.

Prin decizia penală nr. 49 din 15 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 596/02.04.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, ca nefondat.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 596/02.04.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului în cauză reţinerea din data de 17-18.01.2021.

Decizia penală nr. 49 din 15 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 16 ianuarie 2025 şi condamnatului A. la adresa de domiciliu, la data de 20 ianuarie 2025.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat cerere de recurs în casaţie condamnatul A. la data de 12 martie 2025, conform ştampilei plicului . În motivarea recursului în casaţie nu a fost indicat temeiul de drept, condamnatul a susţinut că nu este vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, întrucât nu a condus autovehiculul şi a solicitat casarea deciziei recurate fiind nelegală, invocând art. 6 CEDO şi principiul ne bis in idem.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 18 martie 2025.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 01 aprilie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 22 aprilie 2025.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu art. 440 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

(4) În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanţa deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Prioritar, se constată că decizia penală nr. 49 din 15 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu a fost comunicată condamnatului la locul de detenţie, astfel că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 435 C. proc. pen.., fiind formulată în termen legal.

În continuare, se reţine că în motivarea recursului în casaţie nu a fost indicat temeiul de drept, condamnatul a susţinut că nu este vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, întrucât nu a condus autovehiculul şi a solicitat casarea deciziei recurate fiind nelegală, invocând art. 6 CEDO şi principiul ne bis in idem.

Înalta Curte constată că nici în cererea iniţială şi nici până la termenul acordat în cauză pentru pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, condamnatul nu a indicat un caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. pe care să se sprijine motivele invocate de acesta.

O cerere de recurs în casaţie nu poate învesti instanţa în absenţa indicării cazului de recurs în casaţie şi a motivelor pe care acesta se bazează. Înalta Curte aminteşte că din cuprinsul cererii trebuie să rezulte voinţa de a recura şi limitele acestei voinţe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanţei de casaţie, aceasta neavând posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare. Atât conţinutul, cât şi motivarea cererii reprezintă condiţii de admisibilitate ale recursului în casaţie, întrucât lipsa menţiunii privitoare la cazul de casare invocat face să lipsească şi motivarea incidenţei vreunui asemenea caz în speţă.

Totuşi, trecând peste acest aspect de admisibilitate, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, şi anume susţinerile că nu este vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, întrucât nu a condus autovehiculul, invocând art. 6 CEDO şi principiul ne bis in idem, nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din 15 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din 15 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2025.