Driving moped without license: exclusion of mistake-of-law defense under art. 30 Penal Code when extrapenal norms complete criminal offense elements

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2025

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 372, pronunţată la data de 26.03.2024 în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bistriţa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 15.05.2021).

Prin decizia penală nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 372/26.03.2024, pronunţate de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2022.

S-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi procedând la o nouă judecată:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prezenta infracţiune a fost săvârşită de inculpatul A. anterior considerării ca executată a pedepsei rezultante de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (2) noul C. pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 77 lit. a) şi a) art. 38 alin. (1) C. pen., prin SP nr. 104/F din 14.11.2017, pronunţată în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, def. prin D.P. nr. 82/A/16.01.2018 a Curţii de Apel Cluj, pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiţionate al acestei pedepse.

S-a dispus revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă în cuantum de 888 de zile de închisoare, în baza art. 104 alin. (2) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) raportat la 41 alin. (1) şi la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 luni de închisoare, pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., aplicată prin prezenta decizie, restul rămas neexecutat de 888 de zile de închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 8 luni şi 888 zile închisoare.

(…)

Împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, recurentul inculpat a susţinut că starea de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă, dar modificată de instanţa de apel, nu poate fi subsumată tipicităţii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul.

În opinia apărării, stabilirea actului material constând în conducerea unui moped, dobândit de către inculpat la un moment la care nu exista obligativitatea obţinerii unui permis de conducere pentru acesta, coroborat cu lipsa acestuia din ţară şi perioada petrecută în penitenciar, reprezintă o situaţie de fapt ce nu poate fi analizată ca fiind de natură a consta că inculpatul nu a făcut minime demersuri pentru a verifica modificările conţinutului normelor de drept care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, s-a susţinut că nu poate fi identificată legătura de cauzalitate dintre exercitarea acţiunii de a conduce un moped şi urmarea imediată.

Prin încheierea din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, făcând referire la situaţia de fapt, recurentul inculpat a susţinut că, a condus mopedul cu ocazia concediului pe care l-a făcut în România, neştiind că era necesar să deţină permis de conducere pentru acesta, întrucât nici la data achiziţionării lui nu era necesar un astfel de permis, iar lipsa sa îndelungată din ţară şi perioada de aproximativ 4 ani petrecută în penitenciar, în executarea unei pedepse, au determinat necunoaşterea modificării legii, respectiv a normelor O.U.G. nr. 195/2002, care în opinia sa, sunt norme extrapenale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 30 C. pen.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen.

În fapt şi în drept, instanţa de apel a reţinut că, fapta inculpatului A. care, la 15.05.2021, în jurul orelor 15:40, a condus mopedul, pe raza localităţii Ragla, jud. Bistriţa-Năsăud, fără a deţine permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "conducere a unui vehicul fără permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducer."

Conform art. 30 C. pen., "nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale."

Obligaţia de a deţine permis de conducere pentru un moped (scuter) este cuprinsă în O.U.G. nr. 195/2002 (anexa nr. 1: categoria AM: mopede a căror viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h), care prevede că pentru a conduce mopede pe drumurile publice, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, analizând motivele de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate, în cauză, aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

În acest sens, Înalta Curte constată că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de conducere a unui vehicul - mopedul - pe un drum public, în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv pe raza localităţii Ragla, jud. Bistriţa-Năsăud - DJ173, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat nu se poate reţine că inculpatul a acţionat sub imperiul unei erori de drept extrapenal asupra tipicităţii infracţiunii, aşa cum a decis, de altfel, instanţa de apel, în urma analizării apărării inculpatului, în sensul că, la data de 15.05.2021 s-a aflat în eroare cu privire la normele de drept extrapenal care impuneau deţinerea permisului de conducere pentru vehiculul în discuţie.

Conform considerentelor deciziei recurate, reţinând întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a respins apărarea inculpatului, desfiinţând, implicit, şi motivarea instanţei de fond, potrivit căreia, inculpatul a acţionat în condiţiile unei erori de fapt vincibile cu privire la o normă de drept extrapenal, care plasează fapta în zona culpei fără prevedere.

În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere, în primul rând, că normele din O.U.G. nr. 195/2002 care reglementează categoriile de vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere şi normele care plasează mopedul în categoria vehiculelor pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere completează un element normativ din conţinutul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., astfel că au caracter penal, fiind excluse de la aplicarea dispoziţiilor art. 30 C. pen. (care admit incidenţa erorii de drept exclusiv asupra unei norme extrapenale).

Chiar trecând peste acest argument, instanţa de apel a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare asupra conţinutului normelor de drept cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, acesta neavând convingerea fermă că nu există vreo reglementare care să impună necesitatea deţinerii unui permis pentru a conduce mopede, ci a avut o incertitudine cu privire la conţinutul normei. Astfel, instanţa de apel a constatat că inculpatul nu a făcut minime demersuri pentru a verifica care este în realitate conţinutul normelor de drept care reglementează circulaţia pe drumurile publice, respectiv categoriile de vehicule pentru care există obligativitatea deţinerii permisului de conducere corespunzător la data conducerii mopedului, rezumându-se la a preciza că la momentul achiziţionării mopedului legislaţia în vigoare nu impunea deţinerea permisului de conducere.

Or, în cauză, modificarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul stabilirii obligativităţii deţinerii permisului de conducere pentru vehiculul condus de inculpat, a intervenit prin Legea nr. 203/9 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 760 din 12 noiembrie 2012.

S-a reţinut, aşadar, că inculpatul a condus mopedul în discuţie la data de 15.05.2021, la aproape 9 ani de la această modificare legislativă, împrejurare în care existenţa unei erori nu apare ca verosimilă, fiind rezonabil ca în intervalul de timp dintre cumpărarea vehiculului de către inculpat (în cursul anului 2008, potrivit declaraţiilor inculpatului) şi data conducerii (15.05.2021) să fi intervenit modificări legislative. Împrejurarea că inculpatul nu a făcut niciun demers pentru a verifica conţinutul normei pe tot parcursul acestui interval de timp indică faptul că acesta se afla la data conducerii într-o stare de îndoială cu privire la necesitatea deţinerii permisului de conducere şi nu într-o eroare cu relevanţă penală.

În acest context, Înalta Curte observă că, practic, ceea ce invocă recurentul inculpat este propria culpă, susţinând că nu i se poate reţine săvârşirea faptei, întrucât nu a cunoscut că pentru a conduce mopedul trebuia să deţină un permis de conducere pentru un astfel de vehicul, în condiţiile în care la momentul achiziţionării acestuia nu exista o atare obligaţie, neavând cunoştinţă de modificarea legii. Ori, acestea sunt împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptă şi urmările sale, care se circumscriu temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia.

Prin urmare, criticând decizia instanţei de apel, recurentul inculpat tinde, în realitate, la reaprecierea situaţiei de fapt şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "conducere a unui vehicul fără permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2025.