Cassation inadmissible: no re-evaluation of factual typicity or prealable complaint sufficiency after legal re-qualification in breach of trust case

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 8 iulie 2024, Judecătoria Motru, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (2) din C. pen. şi a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal cu privire la inculpata, A., trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în formă continuată prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (605 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă, B..

A fost obligată inculpata la plata către partea civilă, a sumei de 68.862,75 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 166.629,46 euro reprezentând daune materiale.

A fost obligată inculpata la plata către partea civilă, a sumei de 10.000 euro (plătibili în RON raportat la cursul valutar BNR de la data plăţii) reprezentând daune morale.

A fost respinsă, în rest, acţiunea civilă, ca nefondată.

În temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispus prin Ordonanţa nr. 52/P/2019 din 06.12.2021 adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 şi menţinut prin încheierea nr. 13/12.07.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2023, asupra mai multor bunuri imobile şi mobile, proprietatea inculpatei A..

În temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa nr. 52/P/2019 din 24.10.2022 adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 şi menţinut prin încheierea nr. 13/12.07.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2023, cu respectarea art. 729 C. proc. civ., asupra tuturor sumelor actuale şi viitoare deţinute în conturile bancare deschise pe numele inculpatei A., datorate inculpatei de către terţe persoane sau de către S.C. C..

Prin decizia penală nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelanta inculpată A., împotriva sentinţei penale nr. 105 din 8 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Motru.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

A menţinut soluţia de încetare a procesului penal în ceea ce priveşţe infracţiunea de abuz de încredere în formă continuată, prev. de art. 238 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în modalitatea dispunerii pe nedrept de suma de 166.629,46 euro.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă, B. şi a obligat inculpata la plata către partea civilă a sumei de 166.629, 46 euro cu titlu de daune materiale.

A restrâns sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor inculpatei până la concurenţa sumei de 166.629,46 euro.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-parte civilă B..

Împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs în casaţie inculpata A..

Inculpata A. a înţeles să indice cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi pct. 8, "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata a invocat, în esenţă, faptul că elementul material al infracţiunii de abuz de încredere, în modalitatea reţinută în sarcina sa, constă într-o acţiune abuzivă a persoanei care deţine un bun al altuia, de a dispune sau de a-l folosi în alt scop decât acela pentru care îi fusese încredinţat.

Inculpata a apreciat că este important să se analizeze întregul context în care persoana vătămată îi trimitea frecvent sume de bani, inclusiv pentru ceea ce a calificat drept confortul relaţiei personale.

Astfel, a considerat că este important să se analizeze faptul că, existând o dublă calitate pe care persoana vătămată o avea faţă de inculpată, respectiv de concubin şi de partener de afaceri, nu putea genera ideea că inculpata trebuia să aibă o anumită percepţie asupra sumelor de bani pe care persoana vătămată i le trimitea, cu atât mai mult cu cât pe înscrisurile care îi erau accesibile nu apăreau menţiuni de natură să o facă să înţeleagă destinaţia plăţii.

Inculpata A. a mai arătat că persoana vătămată nu i-a cerut niciodată restituirea vreunei sume de bani, primul demers iniţiat împotriva acesteia constând în plângerea penală. A considerat astfel că nemulţumirile persoanei vătămate au fost legate de încetarea relaţiei personale, iar nu de încălcarea vreunei obligaţii asumate în raport de parteneriatul de afaceri.

În concluzie, a apreciat că faptei îi lipseşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în încredere, care are ca situaţie premisă tocmai cunoaşterea de către făptuitor a unei anumite destinaţii a sumelor de bani, situaţie inexistentă în cazul de faţă, solicitând în consecinţă achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., a invocat faptul că soluţia de încetarea a procesului penal trebuia întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale, care primează faţă de intervenirea prescripţiei răspunderii penale, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În acest sens, inculpata a invocat că, în dosarul e urmărire penală există ordonanţa parchetului prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 242 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi infracţiunea de abuz de încredere în formă continuată prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de infracţiunea de abuz de încredere în formă continuată prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., aceasta fiind încadrarea juridică pentru care a fost trimisă în judecată.

Inculpata nu a negat că nu a fost formulată plângere pentru infracţiunea de înşelăciune, critica constând în faptul că persoana vătămată nu a formulat nicio plângere prealabilă privind săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie s-a mai arătat că, ulterior momentului în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 297 alin. (2) din C. proc. pen. - dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. A considerat că legiuitorul nu a prevăzut instituţia formulării tacite a plângerii, poziţia persoanei vătămate trebuind să fie una expresă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că recurenta critică latura subiectivă a infracţiunii de abuz de încredere, aspect ce nu poate fi evaluat prin prisma cazului de casare invocat ce permite doar examinarea faptei sub aspectul condiţiilor de tipicitate de ordin subiectiv. Analiza laturii subiective presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen., indicând lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz de încredere, însă a criticat în realitate forma de vinovăţie reţinută în sarcina sa, invocând că nu ar fi cunoscut destinaţia sumelor de bani virate de către partea civilă.

Instanţa de apel a evaluat modalitatea de săvârşire a infracţiunii privind dispunerea pe nedrept de suma de 166.629,46 euro apreciind că inculpata a folosit în scopuri personale această sumă cu toate că provenea din suma totală de 662.600 euro transferată de partea civilă cu destinaţia clară "finanţare C.". Este adevărat că au fost identificate mai multe sume de bani trimise de partea civilă pentru "confortul relaţiei", însă aceste sume excedează sumei de 662.000 Euro, fiind sume ce au fost evidenţiate în raportul de expertiză în mod distinct. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că inculpata nu a reuşit să justifice folosirea acestei sume de bani astfel încât raţionamentul organului de urmărire penală că a dispus pe nedrept de această sumă este unul corect. În ipoteza în care partea civilă ar fi intenţionat să transfere sumele indicate în scopul exclusiv al confortului relaţiei, nu ar fi făcut menţiunea "finanţare C." în ordinele de plată. Aşa cum s-a precizat, sumele de bani transferate pentru confortul relaţiei au fost evidenţiate distinct şi nu sunt incluse în suma de 662.000 Euro.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., se constată că aspectele prezentate nu se circumscriu ipotezei reglementate ce se referă la greşita încetare a procesului penal.

Recurenta a criticat încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare.

În motivare căii de atac, recurenta a arătat faptul că, după momentul în care a fost dispusă schimbarea încadrării juridice prin ordonanţa procurorului, organul de urmărire penală nu a chemat persoana vătămată pentru a o întreba dacă înţelege sau nu să facă plângere cu privire la infracţiunea de abuz în încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen.

Prealabil, se constată că modalitatea în care au fost administrate probele şi efectuate actele de urmărire penală a fost tranşată în mod definitiv în faza de cameră preliminară şi nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie. Astfel, prin încheierea penală nr. 48 din data de 03 martie 2023, Judecătoria Motru, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpata A., a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei, iar prin încheierea nr. 46 din data de 09 mai 2023, Tribunalul Gorj a respins contestaţia inculpatei împotriva încheierii penale de fond nr. 48 din data de 03 martie 2023 a Judecătoriei Motru.

În ceea ce priveşte lipsa plângerii prealabile pentru infracţiunea de abuz de încredere, invocată de recurentă, Înalta Curte constată că, prin sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, înregistrată la data de 29.10.2018, sub nr. x/2018, partea civilă, B. a formulat plângere penală împotriva numitei A., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi gestiune frauduloasă. Pentru această din urmă infracţiune, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Prin ordonanţa nr. 52/P/2019 din 08.03.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor cercetate din infracţiunile de gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 242 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi abuz de încredere în formă continuată, prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. La fel ca la infracţiunea de gestiune frauduloasă, şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz de încredere, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune cercetată la plângere prealabilă într-o alta având aceeaşi condiţie de procedibilitate, nu impune în sarcina organelor de urmărire penală obligaţia de a (re)chema persoana vătămată pentru a fi întrebată dacă formulează plângere, cât timp la dosar există sesizarea sa iniţială având aceeaşi natură juridică de plângere prealabilă care exprimă voinţa de declanşare a procedurii judiciare şi tragere la răspundere penală a făptuitorului.

Art. 297 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere are în vedere ipoteza declanşării procedurii în baza principiului oficialităţii, când persoana vătămată nu a avut oportunitatea de a ieşi din pasivitate şi a exprima voinţa în raport cu declanşarea cadrului procesual şi cu tragerea la răspundere penală.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2025.