Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 223/RC/2025 AI generated

Cassation inadmissibility for failure to invoke statutory grounds challenging civil liability in tax evasion case

Case Number Încheierea nr. 223/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the civil party, the National Agency for Fiscal Administration, against a final appellate decision, leaving the lower court's rulings in force and imposing a 300 RON judicial fee on the appellant. The dispute arose from a criminal conviction for continued tax evasion and fraud, where the original sentencing court imposed prison terms, ancillary penalties, and civil liability for the taxpayer and a commercial entity to pay principal tax debts and accessory fiscal obligations in solidarity, a civil liability aspect which the tax authority challenged on appeal, arguing that the calculation of late payment penalties and the appraisal of the prejudice were erroneous based on expert findings. The Court held the appeal inadmissible because the appellant failed to invoke any of the specific statutory grounds for cassation listed in the Code of Criminal Procedure, ruling that the request to re-evaluate factual elements, such as the probative force of the financial expert report and the extent of the damage, constituted an impermissible review of the merits that exceeded the limited scope of cassation, which allows only a strict legal review of the lower court's decisions without revising established facts or evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) din C. proc. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 alin. (1) din C. pen, art. 67 C. pen, art. 12 din Legea nr. 241/2005, art. 65 din C. pen; Cassation inadmissibility for failure to invoke statutory grounds challenging civil liability in tax evasion case: Prin sentinţa penală nr. 160 din data de 17.09.2024, Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în vigoare cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation tax judicial authority tax evasion statutory limits Civil Procedure Code legal aspects

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) din C. proc. pen
160 din data de 17.09.2024, Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A.
art. 35 alin. (1) din C. pen
241/2005 în vigoare cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 5 alin. (1) din C. pen
şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
art. 67 C. pen
În temeiul art. 67 C. pen.
art. 12 din Legea nr. 241/2005
cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 65 din C. pen
În temeiul art. 65 din C. pen., pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 89 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 89 alin. (1) din C. pen.
art. 244 alin. (1) din C. pen
s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., dispusă prin sentinţa penală nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - AJFP Bihor, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 160 din data de 17.09.2024, Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în vigoare cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen. cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentanţi legal ai societăţilor comerciale, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 89 alin. (1) din C. pen. s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., dispusă prin sentinţa penală nr. 508 din 16.12.2016, definitiva prin decizia penală nr. 480/A din 28.03.2017.

În temeiul art. 40 alin. (2) din C. pen. s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii se afla în concurs cu infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. şi pentru care inculpatul a obţinut amânarea aplicării pedepsei.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile aflate în concurs, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare (8 luni), urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentanţi legal ai societăţilor comerciale, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentanţi legal ai societăţilor comerciale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 135 raportat la art. 137 alin. (1) şi (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei societatea B. S.R.L. la pedeapsă amenzii penale în cuantum de 100.000 RON (200 zile-amendă x 500 RON ziua-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în vigoare, cu aplicarea art. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 136 alin. (2) lit. f) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei societatea B. S.R.L. pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare.

În baza art. 145 din C. pen., s-a dispus publicarea pe cheltuiala inculpatei a dispozitivului hotărârii de condamnare într-un ziar de circulaţie locală, în format tipărit, săptămânal, pe o durată de o lună.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 şi art. 1369 din C. civ., art. 1382 din C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor A. şi societatea B. S.R.L. la plata sumelor de bani rezultate din obligaţiile accesorii aferente debitului principal în cuantum de 2.570.622,94 RON reprezentând TVA şi debitului principal în cuantum de 3.007 RON, reprezentând impozit pe profit (penalităţi şi majorări/dobânzi de întârziere), care vor fi calculate de la data scadentei fiecărui categorii şi până la data stingerii debitului principal, conform prevederilor art. 119 şi urm. din Codul de procedura fiscală, respectiv art. 173 şi urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 65/P/2015 din data de 08.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor societatea B. S.R.L. şi A. până la concurenţa cuantumului obligaţiilor accesorii aferente debitului principal în cuantum de 2.570.622,94 RON reprezentând TVA şi aferente debitului principal în cuantum de 3.007 RON şi până la concurenţa sumei de bani ce va fi stabilit cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin decizia penală nr. 735/A din 13 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori penală a dispus, printre altele:

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de partea civilă ANANF - DGRFP Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei penale nr. 160 din 17 septembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 735/A din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs în casaţie partea civilă ANAF - DGRFP Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.

Partea civilă ANAF - DGRFP Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor nu a înţeles să indice vreunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, partea civilă a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, respectiv faptul că inculpaţii din prezenta cauză au fost obligaţi în solidar faţă de aceasta la plata sumelor de bani reprezentând obligaţiile fiscale accesorii (penalităţi şi majorări/dobânzi de întârziere) aferente debitului principal, care au fost calculate de la data scadenţei fiecărei categorii şi până la data stingerii debitului principal.

Totodată, partea civilă a considerat că, în mod nelegal şi netemeinic atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au apreciat că în cauză prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului constând în debite principale, a fost achitat/stins.

În acest sens, recurenta a apreciat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză ca fiind neconcludente, concluziile în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat şi a modalităţii de stingere a obligaţiilor fiscale fiind eronate, întrucât au fost întocmite fără a lua în considerare aspectele de fapt şi de drept cuprinse în actele administrative fiscale.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta - parte civilă ANAF - DGRFP Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor se constată că aceasta este inadmisibilă.

Prealabil, instanţa de recurs reţine că recurenta nu a invocat vreunul din cazurile de casare, astfel cum impun dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar motivele detaliate în susţinerea cererii de recurs în casaţie nu se pot circumscrie vreunui caz de casare dn cele enumerate de norma procesuală.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Partea civilă nu a înţeles să indice niciunul din cazurile de recurs în casaţie expres şi limitativ reglementate, iar aspectele invocate nu se pot circumscrie acestora.

Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie. Amplele trimiteri la materialul probator, excedează competenţei funcţionale, instanţa de recurs neavând abilitatea de a proceda la reaprecierea probelor ori de a le evalua utilitatea şi fiabilitatea. Evaluarea materialului probator incumbă instanţelor de fond şi apel.

Cu toate acestea, partea civilă, prin prezenta cale de atac, solicită reevaluarea forţei probante a mijloacelor de probă, în special a expertizei financiar-contabile şi critică întinderea prejudiciului, urmărind o reevaluare ce se circumscrie unei chestiuni de temeinicie, iar nu de legalitate. Ca urmare, instanţa de recurs nu poate proceda la reaprecierea întinderii şi suficienţei despăgubirilor acordate ori a criteriilor evaluate, aceste elemente aparţinând analizei temeiniciei ce excedează cadrul legal prezent.

Constatând că motivele invocate nu se circumscriu vreunui caz de casare, drept pentru care instanţa urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - AJFP Bihor împotriva deciziei penale nr. 735/A din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta parte civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - AJFP Bihor împotriva deciziei penale nr. 735/A din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2025.